Hehe, s-a făcut o glumiță în titlu.
Știrea (veche) este că restaurantul noma, considerat a fi cel mai bun din lume (sau cel puțin unul dintre cele mai bune), urmează să se închidă și să se reinventeze. Devine laborator gastronomic, un loc dedicat experimentelor.
Sigur că vestea a fost primită cu entuziasm de toți hipsterii care vor să fie văzuți drept gurmanzi și cunoscători de restaurante cu stele Michelin (apropo, noma are 3 stele). ”Vai! Ce tare! noma se reinventează!”.
Părăsind puțin poteca bătătorită, am dat de o opinie interesantă a unei tipe care lucrează de câțiva ani prin bucătării (după ce a lucrat în comunicare o perioadă). O las mai jos pentru că articulează foarte bine o opinie pe care am mai văzut-o în rândul bucătarilor.
Bucătăriile restaurantelor mari, alea pe care oamenii se bat pentru rezervări, sunt niște locuri de muncă absolut crunte. Tineri munciți până la epuizare psihică mai ales, că aia fizică e by default în industrie. Știu cazuri de tineri care au plecat cu vise mari în Vest, au ajuns să muncească în bucătării celebre și s-au întors goliți. De sens, de puteri, de viziune.
Fiecare dintre ei a avut nevoie de o perioadă în care să se regăsească înainte de a face orice altceva.
Foarte relevant pentru problema asta existinsă este The Menu, un film cu Ralph Fiennes în rolul principal, disponibil pe Disney+. Dincolo de firul principal al thrillerului e și o satiră fină legată de ceea ce sunt dispuși să facă tinerii care lucrează în restaurantele de fine dining. Sau, mai bine zis, de ce erau dispuși să facă.
Și mie mi se pare că tânăra generație nu mai e dispusă la orice sacrificiu pentru carieră (sau pentru familie, sau pentru nimic, în general). O fi bine, o fi rău, contează mai puțin, așa stau lucrurile acum, n-are sens să le mai analizăm.
Una peste alta, noma și-a făcut ”norma”, nu e prima oară când se reinventează. În comentariile postării menționate mai sus, cineva calcula că patronul noma a economisit vreo 12 milioane de euro din sumele pe care nu le-a plătit internilor vreme de 20 de ani. 50.000 de dolari pe lună plătesc din octombrie pentru toți învățăceii care au privilegiul să tragă la jug acolo. Nu vă imaginați că se îmbogățesc tinerii ăia din sumele pe care le încasează, doar că nu mai vin cu bani de acasă pentru bucuria de a-și trece noma în CV.
Poate că n-or fi 12 milioane și or fi doar vreo 5. Tot e enorm. Cu 5 milioane de euro poți să te retragi liniștit, ai bani de pensie.
1 comentariu. Leave new
Mi se pare OK ca tanara generatie sa fie mai pe picioarele ei si sa nu mai accepte rahaturile pe care le-am acceptat noi, acum 20 de ani. Eu am lucrat timp de 8 luni la un post de radio, NEPLATITA, facand cel putin jumate din acest timp norma dubla (deci 8 ore de emisie pe zi, weekend inclus). Pe vremea aia nu stateai pe calculator sa pui muzica, deci mixai la piese de iti venea acru. Dar eram tampita, ca orice copil de 19 ani, si aveam un vis. Pana la urma m-am angajat cu norma intreaga, dar nu s-au gandit niciodata sa dea ceva bani retroactiv. Ca doar era mandria mea sa lucrez pentru ei.
Ca si faza recenta si amuzanta, am o prietena care face SEO pentru un gagiu din Hawaii. Asta mereu cauta „account coordinator” si manageri de marketing si niciodata nu gaseste. Pentru ca, daca unuia in Europa i se pare OK sa ia 4-5000 de dolari pe luna, unul pe marketing aici trebuie platit super bine, plus beneficii (care dubleaza lejer suma). Si asta tot nu intelege de ce ii vin la interviu tot felul de talambi. Pentru ca unul care e la nivelul cerut de competenta nu vine pe seminte.
Asta este … sa se inchida restaurantul, daca nu e in stare sa plateasca. Iar copiii nostri sa aiba „cojones” sa nu accepte mizerii, pentru ca nu mai au motive. Sunt mereu optiuni si, daca nu esti tampit, de murit de foame nu prea mori