Luni a avut loc avanpremiera filmului ”Taximetriști”, un moment pe care îl așteptam cu super mare interes de câteva luni.
Am văzut spectacolul ”Taximetriști” care se joacă la Teatrul Apollo 111 și mi-a plăcut foarte mult. Ba chiar l-am văzut de două ori și, dacă nu apărea filmul, poate că aș mai fi mers de câteva ori.
Textul mi se pare excelent, iar modul în care se leagă niște povești aparent banale dă un farmec aparte spectacolului.
De-aia aveam emoții cu privire la film. Chiar discutam recent cu un prieten care era destul de circumspect ”Cum adică ai emoții legate de film?”. Nu înțelegea ce-i cu atâta implicare pentru un film oarecare, făcut de un tip care a fost mai întâi ziarist, pe urmă piarist și acum e regizor (e vorba de Bogdan Th. Olteanu, care a și scris ”Taximetriști” împreună cu actorul Adrian Nicolae).
Faza e că mi-a plăcut atât de mult spectacolul Taximetriști încât am adus oameni în sală, am trimis oameni în sală și aveam în plan să merg cu mai multe serii de prieteni, ca să-l vadă, ca pe un diamant pe care l-am descoperit pe scena teatrului independent din Capitală.
Apariția filmului putea să-mi ușureze foarte mult munca sau să strice de tot lucrurile, de aici și emoțiile.
Însă m-am bucurat să văd că filmul e chiar mai bun decât spectacolul. E mai legat (chiar dacă scenariul în sine presupune o serie de fragmente), e mai rotund. Și toate opțiunile pe care ți le dă un decor de film potențează jocul actorilor.
Am văzut un Alex Ion care face un excelent rol principal și care face din Lică un personaj ce va rămâne în cultura urbană mulți ani de-acum încolo. Grije mare, colegii!
Am văzut o Victoria Răileanu mult mai bună decât în spectacol. Dacă pe scena de teatru e o casnică obosită, ajunsă la capătul puterilor, aproape ștearsă, în fața camerei se transformă în această voce a tuturor femeilor obosite și ignorate din România.
Am văzut un Rolando Matsangos care își construiește un personaj mai complex decât în spectacolul de teatru, un mare câștig pentru cinematografia de la noi.
Am văzut un Cosmin Nedelcu (Micutzu, pentru cei care habar n-au cine e Cosmin Nedelcu) care știe să joace și altceva decât caterinca aia ușoară (dacă vrea).
Chiar sunt multe de spus despre surprizele cu care vine filmul Taximetriști față de ce oferea spectacolul.
Ok, dar cum e filmul Taximetriști? Al naibii de amuzant. S-a râs în hohote pe toată durata lui. Mai e și vulgar, se înjură destul de mult, însă la ce v-ați aștepta de la un film cu taximetriști, serios?
Pe alocuri este și filosofic, după ce termini de râs începi să-ți pui niște întrebări legate de viață, în special de asta pe care o trăim în România.
Însă, mai mult decât orice, cred că Taximetriști e un film veridic, o picătură de viață de București, cu bune și cu rele. Din 20 ianuarie intră în cinematografe și cred că merită să mergeți să-l vedeți, chiar dacă o să-l ia vreun serviciu de streaming peste vreo 6 luni.
O mențiune specială și pentru echipa care s-a ocupat de promovare și de evenimentul de lansare. Cred că ultima oară când am văzut atât de multă lume la o avanpremieră a fost când s-a lansat Undeva la Palilula. Luni seară erau 1700 de oameni la AFI Cotroceni, o mare de jurnaliști, influenceri, actori, realizatori TV, toți veniți să vadă cât de bun e Taximetriști. Cred că niciunul n-a plecat dezamăgit.
1 comentariu. Leave new
Dupa prima jumatate de ora am crezut ca-mi iau a doua teapa pe anul asta, dupa „Capra cu trei iezi”, care s-a dovedit a fi un jeg absolut.
„Taximetristi” ar fi fost de 10 ori mai bun daca era mai dark, ca „Umbre”, si doar presarat ici-colo cu cate-o poanta, cernuta doar cele bune. Am contabilizat 4 zambete si am ras de 3 ori.
Partea de ‘drama’ a povestii e foarte misto si atat de reala ca doare in anumite momente. La anii mei am trecut prin situatii foarte asemanatoare cu cele din film… din pacate. Si asta il face real si chiar misto.
Rolurile episodice au fost okay pe alocuri (Barladeanu, Vasluianu) si meh in alte cazuri (Micutzu, Spike, Nicolae).
Actorii principali au fost foarte buni, cu exceptia rolului principal. Pur si simplu nu l-am simtit pe Alexandru Ion veridic in pielea personajului. E foarte posibil ca motivul sa fie pur si simplu caricaturizarea dusa la extrem a personajului. Asta e motivul din care mi-ar fi placut o abordare mai ca la „Umbre”, unde personajele caricaturizate (precum cel interpretat de Spahiu) nu au fost atat de trase de par.
Am urmarit filmul cu titrare in romana, desi sunetul a fost perfect. Asa am vazut ca sunt greseli de ortografie in subtitrare si, pe alocuri, exista replici modificate. Probabil titrarea s-a facut dupa scenariul original si s-a verificat pe sarite. Mi-a fost frica sa ma uit cu titrare in engleza, ca la prea multe greseli mi-as fi pierdut concentrarea la actiunea filmului.
Inca ceva: Prea. Multe. Injuraturi. Am crescut in cartier, nu la manastire, dar chiar n-am auzit sa vorbeasca cineva incontinuu cu ele-n gura.
Off-topic: ma intreb de ce singurul nume din distributie care e scris invers fata de ceilalti (adica intai nume si apoi prenume, ca la catalog) este al Mihaelei Dobre.
Si inca ceva: Madalina Stoica e exceptionala, in rol si nu numai. Vorba lu’ Spike pe soundtrack, „iau doar p**de bune ca la Iasi”.