M-am gândit mult zilele astea la povestea cu Ana Morodan și dosarele ei penale.
Mi s-a părut total nepotrivită îngăduința pe care o afișau unii influenceri de la noi, ba chiar o cereau și altora.
Sigur că avem cu toții momente nasoale, unii dintre noi poate că au simțit și efectele depresiei. Însă asta nu înseamnă că trebuie să scuzăm comportamentul și să-l trecem cu vederea.
Am avut și eu momente nasoale în viață, și totuși nu m-am urcat băut și drogat la volan. Mă rog, înainte să mă urc la volan ar fi trebui să fiu băut și drogat ca pieton, dar nu s-a întâmplat nici asta.
Motivul mai aproape de realitate pentru care oamenii ca ăștia încalcă legea cu lejeritate este că se simt într-un fel superiori. Din momentul în care dau de tipul ăsta de celebritate efemeră trăiesc cu impresia că totul ”se rezolvă”. Unii nici măcar nu au conexiunile necesare să rezolve ceva, dar au impresia asta. Se cred importanți, se cred cineva.
Nici nu e greu să te crezi cineva când toate brandurile caută să-ți intre în grații, doar-doar mai arunci un media coverage bonus sau chiar vreun paraîndărăt, după cum umblă vorba prin târg.
E mișto să te bage în seamă lumea, dar chestia asta nu vine cu privilegii în fața legii.
Nu putem să ne plângem că vreun copil de interlop sau de judecător încalcă legea și scapă nepedepsit, apoi să plângem de mila crizei prin care trec influenceri precum Morodan sau Bromania.
Ce, depresia nu e cruntă și la copiii de judecători? De ăia nu trebuie să fim alături? Poate că au și ei probleme, poate că au fost abandonați, neiubiți.
Hai să fim cu toții un mare trib african și să ne luăm în brațe unii pe ceilalți. Dar mai cu grijă pe portofele, că sunt și cleptomani bătuți de soartă printre noi.
