Atenţie, articolul conţine spoilere. Dacă n-aţi văzut ultimul episod din sezonul 4 sau n-aţi văzut sezonul deloc dar plănuiţi să o faceţi, skip this one.
Aveam nişte emoţii legate de finalul sezonului 4 din True Detective, mai ales că 2 şi 3 nu s-au ridicat la înălţimea primului sezon. Aşa că mă gândeam că o vor da în bară şi cu ăsta.
Dar n-a fost aşa, cele mai multe fire epice s-au închis foarte frumos.
Mi s-a părut verosimilă toată explicaţia decesului lui Annie şi apoi modul în care femeile „native din Alaska” (n-aş zice chiar eschimoase) au decis să-şi facă dreptate singure.
Poate că au fost puţin trase de păr legăturile între tunelurile antice şi extensia staţiei Tsalal, adică cine ar putea să sape prin gheaţă kilometri întregi fără ca nimeni să nu observe?
La fel şi povestea în care oamenii de ştiinţă cereau minei să polueze mai mult ca să facă ei descoperirea mileniului. Puţin exagerată, dar nu cred că e total imposibil. Există pe lumea asta oameni care pun ştiinţa mai presus de orice, iar zevzecii ăia de la Tsalal erau suficient de nebuni încât să creadă că în felul ăsta de fapt ajută omenirea.
Cum bine zicea cineva pe Facebook, începutul episodului mi-a dat nişte Lost vibes, dar până la urmă totul a fost ok. Probabil că puteau să renunţe la toată partea mistică legată de voci, tipele cu probleme mintale şi „chemarea străbunilor”, însă n-au deranjat foarte mult.
Per total un sezon bun, al doilea în top după primul sezon. Aş zice că ordinea valorică acum este 1, 4, 3, 2.
Le-aţi văzut pe toate? Cum vi s-au părut?
2 comentarii. Leave new
Le-am văzut pe toate dar sezonul 4 îl consider cel mai slab din păcate și mă bucur că s-a terminat. Foarte slab scenariul și se vede că Nic Pizzolatto, creatorul primelor 3 sezoane nu a fost implicat deloc.
A început bine cu primul episod, cu atmosfera de iarnă și întuneric, dar au dat-o în bărci cu multe chestii, iar ultimul episod a fost incredibil de slab. Parcă făcut să contraste cu primul sezonul unde copoii erau bărbați, iar acum femeile își fac dreptate singure, dar au uitat că au pus și o femeie la conducerea minei 🙂
Pentru mine sezonul 1 e 10 din 10, 2 e foarte “underrated” 7,5 din 10, 3 e de 7 din 10.
Mi-a plăcut sezonul 4, dar au copiat toată povestea din Wind River.