O dată pe an VISA face un eveniment dedicat tuturor partenerilor importanți (a se citi bănci, dar nu numai). E o zi în care prezintă best practices și încearcă să le dea idei partenerilor pentru noi colaborări.

Domeniul mi se pare interesant, mai ales din perspectiva particularităților pe care le are. Miza cea mare este să convingă oamenii să plătească cu cardul. Și în special cu cardul VISA, desigur. Compania are destul de puține campanii pe care le desfășoară independent, cele mai multe sunt în colaborare cu vreo bancă. Le știți, sunt genul acela de campanii care te premiază dacă iei ceva cu cardul tău VISA. Acolo contribuie atât banca, cât și VISA. Pentru că emitentul cardului primește un comision la fiecare tranzacție, peste care își mai pune și banca ceva.

În România e suficient loc de crescut, suntem pe la 30% plăți cu cardul, așa că bătălia mare a VISA nu e cu MasterCard, ci cu plățile cash. De altfel, MasterCard este challenger în piață, de-asta îi și vedeți că se străduiesc mai mult să iasă în față.

Revenind la VISA Marketing Day, cea mai interesantă prezentare a venit de la Michelle Webb, VP Commercial NFL International. Practic, tipa care se ocupă cu expansiunea internațională a NFL. Probabil că de-aia m-au și invitat oamenii de la VISA la eveniment, pentru că e un subiect care mă interesează foarte mult.

Așa cum știți deja dacă îmi citiți articolele despre Super Bowl, NFL are probleme cu scăderea ratingului. Nu este ceva dramatic, dar e suficient încât să caute variante alternative. Așa că cea mai simplă soluție a fost să iasă pe piața internațională și să atragă public din toate țările posibile. Au început să organizeze meciuri în afara SUA, în special în Europa și în America de Sud. În Europa au tot fost meciuri pe stadionul lui Tottenham Hotspurs și au în plan să continue pe drumul ăsta. 

Din 2007, când au pornit în această direcție, au dus 38 de meciuri din sezonul regulat în diferite colțuri ale lumii, cu 2.5 milioane de bilete vândute. Toate cele 32 de echipe din NFL au jucat cel puțin un meci în afara SUA. Cele mai multe s-au jucat în Anglia, Germania, Mexic și Brazilia. 

În momentul de față numărul de fani din afara SUA îl depășește pe cel din SUA, ceea ce mi se pare suprinzător. Sunt peste 200 de milioane de fani estimați de NFL, dintre care 19 milioane în Nigeria, 9 milioane în Africa de Sud, 20 de milioane în Germania, 17 milioane în UK, 14 milioane în Franța, 13 milioane în Spania, 18 milioane în China, 40 de milioane în Mexic, 36 de milioane în Brazilia. Și mai sunt și prin Canada și Australia. Versus cei 184 de milioane de fani din SUA. 

Provocarea NFL este să găsească modalități prin care să-i țină pe oameni conectați în condițiile în care sezonul e foarte scurt. În septembrie începe sezonul regulat, în februarie e Super Bowlul și gata, ne mai vedem la anul. Așa că încearcă să organizeze diferite activități care să țină interesul ridicat încă din aprilie până la începerea noului sezon.

Una dintre tactici de atragere a publicului a fost să programeze meciuri în ziua de Crăciun, în parteneriat cu Netflix. De ce? Pentru că nimeni nu mai are așa ceva, nu există nimic programat în ziua aia. Doar englezii mai au Boxing Day, a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie. Nu știu dacă genul ăsta de abordare îmi place în mod special, pentru că era un motiv suficient de bun pentru care nu erau (nici) meciuri în ziua aia. Măcar o zi pe an să stea toată lumea degeaba, but hey, ce nu fac oamenii pentru un rating bun?

Însă nu pot să nu admir filosofia NFL: we don’t want to stand still. E o abordare bună. Nu e bine să stai pe loc în afaceri, trebuie să te mişti constant. 

Focusul lor acum este pe tineri şi femei, pe lângă cei care sunt deja super fani. De-asta au avut şi spotul cu Diana Flores anul trecut.

De altfel, am aflat cu ocazia asta că LA 2028 va fi ediţia la care Football Flag va fi sport olimpic. Şi, dacă totul merge bine, vor continua şi în 2032, la Brisbane. Football flag este un fotbal american fără contact, doar cu nişte panglici atârnate de short (prinse cu un arici). Dacă adversarul îţi smulge acea panglică, trebuie să opreşti jocul (şi cred că se schimbă posesia, dacă îmi amintesc corect). 

Acelaşi principiu e şi la rugby tag, dar nu-mi dau seama de ce football flag devine sport olimpic şi nu rugby tag.

Şi m-a amuzat o chestie dintr-o altă prezentare, a lui Guy Martin, Head of Sponsorship la VISA Europe. Povestea despre cum a evoluat industria de sponsorship. Dacă până în anii ’90 erau sponsorizate anumite domenii în funcţie de pasiunea patronilor (el zice de chairman, dar sensul e cam acelaşi), acum s-a ajuns la chestii multiculturale, brandurile devin creatori etc. 

Numai că eu ştiu destule branduri (atenţie, la nivel internaţional!) care iau decizii de sponsorship pe baza preferinţelor CEO-ului sau a directorului de marketing. Deci putem spune liniştiţi că anumite branduri sunt încă blocate prin anii ’80. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu