Merg în Grecia de mai bine de zece ani şi am ajuns an de an pentru câteva zile, exceptând anul 2020, când n-am ieşit deloc din ţară.
De vreo 6 ori am fost în Lefkada, o insulă aflată la 1100 de kilometri distanţă de România. Parcurgi cam jumătate din Grecia ca să ajungi acolo şi vezi o mulţime de zone, începând cu Salonicul şi împrejurimile, continuând cu Muntele Olimp şi Meteora.
Niciodată n-am văzut atât de multe zone pârjolite de foc. Hectare întregi arse, dealuri sau munţi care s-au făcut scrum. Inclusiv în apropierea zonelor locuite, nu doar în vârf de munte pe unde trece doar autostrada.
Am auzit de multe ori despre incendiile din Grecia, am văzut pe la TV, niciodată n-am dat de urmările live ale dezastrelor. Poate că nu erau pe ruta noastră până acum, nu ştiu exact care e explicaţia. Sau poate că pericolul ăsta creşte de la an la an şi vom alege în viitor destinaţiile de concedii în funcţie de zonele predispuse la incendii. Pentru unii locuitori din zonele respective asta ar putea însemna un mare pas spre sărăcie extremă, în condiţiile în care cei mai mulţi trăiesc direct sau indirect din turism.







