
La mijlocul lunii octombrie LinkedIn anunţa introducerea anunţurilor sponsorizate în limba română. Am simţit nevoia să testez terenul, mai ales după ce o prietenă s-a plâns că e foarte ineficient şi scump. Pentru că n-avea sens să promovez blogul, am făcut o campanie pentru pachetul Social Media Start.
La deschiderea contului plăteşti o taxă de 5 dolari, care mai apoi ajung în bugetul de campanie şi pot fi folosiţi pentru cumpărarea de clickuri.
Targetarea
Într-adevăr, poţi să targetezi foarte bine, sunt o mulţime de opţiuni: în funcţie de ţară, în funcţie de companie (poţi selecta o anumită companie sau o companie dintr-un anumit domeniu, ba chiar şi mărimea companiei), în funcţie de job title (de pildă, poţi să afişezi reclamele doar oamenilor din poziţii de conducere CEO, CFO etc.), în funcţie de educaţie, skilluri şi grupuri. Bineînţeles, există şi targetare în funcţie de sex şi vârstă.
Din ce-am auzit prin vecini, nu poţi rula un ad dacă în target audience ai sub 1000 de membri, deci degeaba targetezi fix ce-ţi trebuie dacă ai insuficienţi membri. Eu am setat doar ţara şi am avut o audienţă estimată la 200.000 de membri. Nu prea e la fel cu ce zicea în mailul iniţial (600.000 de membri). Nu m-am prins de unde vine diferenţa, dar nici nu mi-am bătut foarte tare capul cu problema asta.
Rezultate
După cum puteţi vedea şi în imaginea de mai sus (click pentru mărire), 100.000 de afişări şi 36 de clickuri. 0.046% CTR pe un ad, 0.028% pe celălalt. Să zicem că pot fi modificate adurile şi crescut puţin CTRul. Cât? Maxim până la 0.08%. De ce? Pentru că lumea din România nu stă pe LinkedIn.
Din cele 36 de clickuri au fost 2 leaduri, adică doi dintre oamenii care au dat click au cerut mai multe detalii prin formularul LinkedIn. Nu s-au transformat în vânzări, ba chiar cred că dăduseră click pe opţiunea de Lead din greşeală sau pentru că nu ştiau despre ce e vorba. Iar restul clienţilor noi din perioada campaniei n-au venit din LinkedIn, că i-am întrebat.
Costuri
E scump. 2 dolari clickul, asta e suma minimă pe care o poţi seta. Am avut un cupon de 50 de dolari şi am mai băgat vreo 20 pentru o campanie de 2 săptămâni, cu o limită de 10 dolari pe zi.
Teoretic n-ar fi aşa scump, pentru că se presupune că vinzi mai uşor. Practic n-am vândut nimic şi am cheltuit 72 de dolari.
Concluzie
Problema cea mare nu e legată de preţ, ci de specificul pieţei de la noi. În România lumea nu prea stă pe LinkedIn. Intră, se uită la un profil, caută pe cineva, dau un Endorse (de când s-a introdus opţiunea) şi închid. Habar n-am care e Average Time on Site pe LinkedIn, dar sunt convins că în România e foarte mic. Şi-atunci e foarte greu să-ţi vadă oamenii anunţurile.
Nu ştiu în ce condiţii aş recomanda LinkedIn Ads, înclin să cred că nu le-aş recomanda deloc. Sunt scumpe şi (cel puţin deocamdată) total ineficiente.
PS: Dacă a avut cineva o experienţă mai bună, chiar mi-aş dori să ne-o împărtăşească.
12 comentarii. Leave new
nici eu nu stiu cat sta lumea din RO pe LinkedIn (interesant ar fi si o comparatie cu targetul Intl.) dar daca nu sta suficient, atunci avem o problema de reach, nu neaparat de eficienta. Am testat si eu ad-urile de LinkedIn, cei 2 $ / click le fac scumpe de tot si in majoritatea cazurilor, costul per lead nu prea isi merita banii.
Mihaela: reach e, ca altfel nu erau 100.000 de afisari, insa oamenii nu sunt obisnuiti sa stea prea mult pe acolo –> ca nu vad adurile. Intra, se uita pe coloana din stanga, ies. Eu asta cred ca e problema.
Referitor la CPC, si pe google poti ajunge la 1 dolar, poate chiar mai mult pe anumite cautari, dar acolo ai un ROI mai bun, ca lumea chiar cauta ceva legat de produsul tau.
m-am jucat si eu un pic pe acolo si la fel, nu m-a impresionat deloc pentru moment. eu o am activa de vreo 3 saptamani si abia am strans 43 de click-uri…oricum e bugetata campania, o las sa mearga pana epuizez resursele alocate, sa vedem in cat timp si cu ce rezultate
@andrei cismaru: 43 de clickuri si niciun lead?
ntz
Audienta era de doar 200.000 de utilizatori pentru ca ai ales doar utiliztorii din Romania care au LinkedIn in limba romana. Daca alegeai utliztorii din Romania care au selectat engleza ca limba a retelei aveai o audienta de aproximativ 400.000 insa anunturile trebuiau facute in engleza.
Eficienta acestui tip de advertising nu consta neaparat intr-un cost redus pe click 🙂 Mai degraba pentru a gasi o anumita plaja de public pe care o gasesti mai greu in celelalte retele sociale sau in Google. E un instrument ok daca vrei sa promovezi un produs/serviciu pentru B2B sau pentru top management.
@Dragos: makes sense. totusi, in newsletter ziceau de adurile in limba romana si prezentau o audienta de 600.000, fara sa specifice ca doar 200.000 au in RO si pentru restul trebuie aduri in engleza.
Eh, au zis-o si ei ca sa te agate 🙂 Au dat-o din condei.
În ianuarie timpul mediu petrecut de utilizatori pe Linkedin conform Comscore era de 17 minute lunar. http://mariussescu.ro/2012/02/cat-timp-petrec-utilizatorii-in-retelele-sociale-lunar-405-minute-pe-facebook-doar-3-pe-google/
Bine, asta e la nivel mondial, pe .ro nu am găsit nici un studiu, dar am o bănuială că e mult sub medie.
[…] Hoinaru a încercat “linkedIn ads” şi ne-a spus părerile lui. Au targetare bună, dar lipsesc anumite informaţii pentru un advertiser. Nu ştim, însa, cât timp petrece utilizatorul Român în această reţea socială şi dacă merită investiţia într-o astfel de campanie. . About Robert Lazar […]
Acum un an nu exista regula cu „target audience” de minim 1000 de persoane, ci puteai sa targetezi exact o persoana dintr-o companie specifica.
Explicam aici cum se face asta:
http://www.sergent.ro/blog/cum-ajungi-la-factorii-de-decizie.html
A fost un instrument extrem de bun timp de o luna-doua, cat a functionat. Plateai 5-12 $ per click, ar ajungea exact la persoana care trebuia.
Nu inteleg de ce nu au pastrat mecanismul. Eu, daca as fi CEO intr-o mare companie, prefer sa vad anunturi random care ajung la alti 20000 de oameni sau prefer sa vad un anunt ce imi este destinat EXACT mie?
[…] Hoinaru a încercat “linkedIn ads” şi ne-a spus părerile lui. Au targetare bună, dar lipsesc anumite informaţii pentru un advertiser. Nu ştim, însa, cât timp petrece utilizatorul Român în această reţea socială şi dacă merită investiţia într-o astfel de campanie. […]