Ştirea zilei de ieri e legată de Statul român: Indaco dă în judecată Ministerul Justiţiei pe motiv că publică legile gratuit. Ştiu, deja sună a mindfuck, dar să avansăm în problemă.
Oamenii au un site pe care publică legi (inclusiv Monitorul Oficial) contra cost. Acum, la 25 de ani de la Revoluţie, cineva s-a gândit că Statul ar trebui să ofere pe siteurile lui acces liber la informaţie. Aşa că au făcut un portal web pe care să fie disponibile toate legile gratuit.
Iar Indaco Systems i-a dat în judecată pentru că le iau pâinea de la gură, ba chiar i-au reclamat şi la Consiliul Concurenţei!
După acelaşi model, aştept următoarele procese:
- Firmele de pază să dea în judecată Poliţia Română pentru că asigură patrule şi menţin liniştea, previn furturi etc.
- Medlife, Medicover şi celelalte sisteme medicale private să dea în judecată Ministerul Sănătăţii pentru că acordă servicii medicale „gratuit”.
- Firmele de taximetrie să dea în judecată RATB şi Metrorex pentru că au tarife mult mai mici decât ei şi mai şi subvenţionează unele abonamente.
Da, ştiu că noi plătim, de fapt, pentru toate astea prin taxe şi impozite. Practic, tupeul nesimţit al celor de la Indaco Systems ignoră ideea unui Stat naţional. E ca şi cum ei ar locui într-o comunitate neorganizată şi ar oferi un serviciu pe care vine altcineva şi îl oferă gratuit făcându-le concurenţă neloială.
Să recapitulăm: o adunare de oameni se organizează. Fac legi şi reguli ca să funcţioneze totul bine, să se înţeleagă între ei şi să poată trăi în comuniune. Vin unii şi pun taxă pe accesul la legile alea. 25 de ani mai târziu Statul se prinde că trebuie să dea acces gratuit iar firma care făcea speculă cu nevoia de informare îşi simte businessul ameninţat.
Nu ştiu dacă legea permite asta, dar eu aş pregăti o amendă frumoasă pentru oamenii care pornesc astfel de procese inutile împotriva Statului. Ca să te gândeşti de două ori dacă vrei să consumi resursele (deci banii) celorlalţi plătitori de taxe.
—–
Update: Poziţia Indaco.
9 comentarii. Leave new
Indaco da acces GRATUIT la toata legislate Romaniei de peste 10 ani. Vetifica pe site-ul lor. Nici R.A.Monitorul Oficial nu iti da acces la toata legislatia Romaniei gratuit, caci prefera sa ti-o vanda, dar Indaco iti da aceasta facilitate. In discutie este ins aaltceva, este vb. despre o practica pe care Indaco o considera neloiala si nu cere decat ca instanta sa se pronunte pe aceasta tema, ideea ca versiunile consolidate ale actului normativ sunt versiuni neoficiale, nepublicate de MOF si acestea fac parte dintr-un set de functii expert pe care Indaco si alte societati cu acelasi profil castiga un ban.
Din ce am înţeles eu, e vorba de „versiunea consolidată a legislaţiei”. Aşa scrie în articol. Ştiu că nu ai acces gratuit la arhiva Monitorul Oficial, dar acolo se publică tot felul de alte chestii care nu influenţează cu nimic vieţile noastre (înfiinţări de firme, anunţuri de licitaţii etc. – pe lângă legi), pe când legile o fac.
Da, in MOF se publica si anunturi in MOF partea a IV-a si a III a parca, dar discutam de MOF partea I. I bis, eventual partea a V-a si a VI care publica acte normative. Daca vrea statul roman sa fie gratuite, de ce nu da acces liber la aceste informatii? La MOF ai acces gratuit doar la publicatiile aparute in ultimele 10 zile, pe cand la Indaco ai acces gratuit la toata legislatia din 1800 toamna pana la zi. Aceiasi intrebare o am si pt. BPI care este tot cu abonament (tot informatie de interes public). La fel si cu Standardele de la ASRO, tot contra cost.
Pe speta in discutie in articolul tau, disputele sunt intradevar pe versiunile consolidate, functie pe care statul roman nu are cum sa o furnizeze in acest moment corect si oficial. Dar atat tu cat si articolul de la care ai pornit discutia nu mentioneaza decat ca Indaco se opune accesului gratuit la informatie, ceea ce este complet fals, dovada cea mai clara rezida in faptul ca ofera acces gratuit la baza lor de date de 10 ani.
am lucrat ani de zile in aceasta industrie a legislatiei online in format digital sau in versiune desktop (program instalabil), desigur tot digital.
Indaco nu este buricul pamantului, asa cum nici CTCE Piatra Neamt nu este, nici Wolters Kluwer, C. H. Beck, Lex Expert, etc. Tot ce am enumerat sunt entitati private care furnizeaza si solutii legislative ce includ legislatie consolidata. Programele legislative au depasit, timp de doua decenii , diverse praguri a ceea ce furnizeaza pentru clienti. Forma consolidata a actelor a fost bomboana de pe coliva, implementata acum circa 10 ani, aducatoare de multi bani, in contextul unei legislatii dinamice pana la dementa. Bun. Firesc, UE spune ca cetateanul european trebuie sa iba acces liber la legislatie. LEGISLATIA CORECTA (dupa care un cetatean se poate ghida) ESTE CEA consolidata. Statul vine in intampinarea nevoilor mele de detatean european si imi ofera versiunea actualizata a legislatiei. Portalul MJ nu a furat de la Iane&Iane. Portalul MJ a creat versiunile sale de acte consolidate. Eu unul am incredere in ce face MJ. Altul poate avea incredere in ce face un privat din bransa si pentru formele consolidate ale acestuia, sa plateasca un abonament.
Se stia demult ca acesta era pasul urmator. Multi si-au pregatit bine terenul, cu doctrina online, jurisprudenta imbogatita si rezumata, linkuri intre aceste materiale, prezentarea lor intr-o forma comerciala utila si atractiva, etc. Un privat trebuie sa gaseasca solutii noi, performante, o asamblare superioara a informatiilor din domniul juridic si economic; trebuie sa evolueze!
Demersul lor este legal, pot da statul in judecata, nimeni nu ii poate opri. Ramane doar impertinenta, obraznicia, nesimitirea; dar cui ii pasa?!
Daca imi permiti, Flaviu am o corectura la comentariul tau:
Nu MF a creat continutul postat pe portal si nimeni de la MJ nu lucreaza la actualizarea acelei baze de date, ci un privat care si-a vandut baza de date catre cel care a castigat licitatia pe acel proiect. Nu este o informatie oficiala, intrucat nu are nimic de-a face cu Monitorul Oficial. Nici macar nu este cea mai corecta baza de date, am gasit numeroase inadvertente deja. Singura entitate in masura sa publice informatie cu caracter oficial este RAMO. Dar aceasta institutie oficiala nu este in stare sa iti ofere informatia actualizata, intrucat nu are infrastructura si ni o baza de date relationata ca sa poata face acest lucru. Nu cumva se creaza o premiza falsa ca ceea ce iti ofera acum MJ este corect si oficial, cand de fapt nu este? De ce este obraznicie, nesimtire sau impertinenta sa dezbati aceste idei? Daca era oferita o informatie completa si corecta, iti garantez ca nu aveam niciun argument pro, pe acest demers.
da, a castigat-o un privat. la acea licitatie a participat si indaco. inteleg ca in ciuda contestaiilor lor, de dupa licitatie, tot pierduti au ramas.
asadar prin participarea la lictiatie inseamna ca stejarii, gorunii, de-a dreptul eroii privatizarii Iane und Iane, au consimtit sa furnizeze baza de date pentru un produs care le-ar fi facut lor concurenta intr-un viitor anticipat, asa cum o spun acum in justitie. Deci ar fi fost, alaturi de statul roman, partasi la ruinarea altei afaceri similare. Asa cum se tanguie gorunii astia doi acum. Deci daca „ei era castigatori, bibicule, nu se punea”, altfel , se pune.
Din acest motiv este imoral, scarbos si jegos ce fac. Poftim, imi retrag cuvintele obraznicie si nesimtire. Pentru ca eu nu le refeream (cuvintele) la discutia despre acest demers.
Este LEGAL ce fac; absolut legal. Si de asemena este JENANT.
Cum sa spun eu… Este legal sa te basesti in camera cu altii, dar este jenant.
As putea sa spun mai multe, dar ma opresc.
o sa piarda procesul, o sa plateasca cheltuielile de judecata si contribuie astfel cu bani la buget
daca vor sa mai dea in judecata de 100 de ori treaba lor sa o faca si sa piarda, sunt banii lor pe care-i pierde si ar trebui sa le rada lumea in nas si la judecatorie
sunt tupeisti si obraznici si nesimtiti, prin pierderea procesului isi ia peste nas si pagubesc bani cu cheltuielile
Culmea prostie, să vinzi castraveți la grădinari.
🙂 Ce nesimtire! Cred ca de la atata nesimtire nici nu mai stiu ce sa zic.