Sunt puţine branduri pe care le admir pentru modul în care fac media relations. Sunt şi mai puţine alea din România, de obicei branduri mari, care îşi permit oameni dedicaţi pentru aşa ceva.
N-am spus-o până acum, dar The Harbour este unul dintre brandurile care au reuşit să creeze o relaţie specială cu oameni din social media, să-şi construiască nişte endorseri în adevăratul sens al cuvântului. De vreo 3-4 ani tot aud cât de mişto e la The Harbour de la Mariciu, Cismaru, Lucian, Ivo şi compania. Am fost de multe ori şi am mâncat acolo, foarte bună mâncarea, deserturile delicioase (de exemplu aceste clătite cu ricotta).
De fiecare dată când dau de un client pe zona de HORECA încerc să-l conving să o ia în aceeaşi direcţie, să creeze o relaţie sinceră, deschisă cu influencerii. Nu pot să le spun „uite, ar trebui să faci ceea ce face The Harbour”, dar în sinea mea cam asta gândesc. Pentru că e atât de mişto relaţia pe care a creat-o The Harbour cu mâna asta de bloggeri încât efectiv n-ai cum să o replici. Poţi doar să ţinteşti spre aşa ceva.
Dincolo de asta, The Harbour a făcut 13 ani şi ne-a chemat la un party pe bază de bere şi shoturi, asezonat cu un quest prin restaurant. Unii au găsit cadouri, alţii au primit porunci, după cum le-a fost norocul.
Eu am avut de făcut un catren cu următorii termeni: „ombilic, catarg, 13 şi raţă”.
Şi după 2 shoturi şi câteva guri de bere a ieşit:
La catarg e mare viaţă
13 bloggeri servesc raţă
Crivăţ a cerut babic
La Brăila-i ombilic
Ceea ce puteţi vedea şi în video-ul doveditor. Două poze cu mâncare aici şi aici.
Şi mai jos interpretarea mea pentru celebrul meme „Scared Keanu„.