Sunt mai bine de 2 săptămâni de când sudul ţării e îngropat în zăpadă. Am fost cu toţii afectaţi, scoşi din zona de confort (termic) – cum ar zice Ciubotaru. Dincolo de părţile nasoale, cred că am identificat şi un lucru bun: oamenii au devenit mai buni. Am regăsit solidaritatea demult pierdută pe la noi. Am văzut oameni care nu se ştiau între ei şi care împingeau la diverse maşini blocate în zăpadă, oameni care dădeau la lopată pentru maşina altuia, cetăţeni care ajutau femeile să treacă peste grămezi de gheaţă şi zăpadă. Sau alţii care îşi zâmbeau fericiţi în momentul în care reuşeau să deblocheze o maşină.
Parcă au fost mai puţine claxoane zilele astea, am fost mai atenţi, am încercat să ne ajutăm unii pe alţii. Să sperăm că starea asta nu se va risipi odată cu topirea zăpezilor. Ne prinde bine.
Update: un articol care vorbeşte chiar despre asta, la Tunaru.
2 comentarii. Leave new
Experienta mea cu viscolul a fost una total pe dos fata de ce ai scris aici. Am vazut soferi care nu dadeau 2 bani pe semnele disperate de a opri masina ale unor oameni pe jumatate inghetati. Unii ii injura pe altii ca cer o mana de ajutor si asa mai departe. Sincer, chiar nu am vazut un om sa-l ajute pe altul… decat jandarmeria, care ii ajuta pe toti.
In perspectiva mea… oamenii s-au salbaticit.
@harry poate ca sunt mai simpatici oamenii la mine in cartier 🙂