All Sports

IN All Sports, Liverpool

Cam de săptămâna trecută, de când m-am hotărât să nu merg la Steaua – Liverpool, a început lumea să mă tragă de mânecă. „Hai, bă, nu vii la meci?” „Cum, bă, vine Liverpool la Bucureşti şi tu nu te duci pe stadion?” „Păi ce fan mai eşti tu, băi ăsta?”.

În februarie Liverpool şi-a început deplasările europene pe Ghencea. Nu mi-a plăcut sentimentul, am scris şi la momentul respectiv. Poate dacă stăteam în galeria oaspeţilor era altceva.

De data asta era şi mai rău, cu Steaua contra lui Liverpool, un fel de mama contra tata. Iar mama trebuia să se califice şi ea în primăvara europeană. Deci m-aş fi dus să-i pot huidui mai de aproape pe englezi. Eu mergeam la meci s-o văd pe Liverpool şi ţineam cu Steaua? Şi s-o văd pe Liverpool fără Gerrard, Torres, Carragher, Glen Johnson, Maxi, Raul Meireless, Kuyt, Agger… practic fără jucătorii care îmi plac. Doar pentru Joe Cole şi Babel (care oricum au jucat extrem de prost) nu merita să merg la stadion.

Mi s-au oferit bilete ba pe la tribune, ba prin peluză şi n-am vrut să merg. Pentru că oricum aveam cele mai mari emoţii posibile şi pentru prima oară mi-ar fi părut cu adevărat rău să bată Liverpool. Dacă jucau cu orice echipă din Bucureşti probabil m-aş fi dus la stadion, deşi nu-i chiar amuzant să te bucuri când ţara ta o ia în freză. Şi cu Urziceni mi-a fost puţin ruşine că eu mă bucuram şi 15.000 de oameni oftau.

Deci da, aseară n-am fost fan al lui Liverpool şi sper să se întâmple ce mi-am dorit de la tragerea la sorţi, să se califice amândouă în primăvară.

IN All Sports

În urmă cu vreo 2 sezoane Rafa Benitez şi Ferguson se certau prin presă:

E inadmisibil cum pune presiune antrenorul lui Manchester pe arbitri. Federaţia trebuie să facă ceva

Benitez comentează arbitrajul lui Manchester dar nu ar trebui să o facă”.

Cam aşa se certau cei doi antrenori, într-un episod criticat mai apoi de mulţi antrenori din Premier League. The Sun titra plin de senzaţional „Rafa’s RANT”. Era ceva scandalos.

Cam ăla e punctul maxim al englezilor când vine vorba de  (ne)civilizaţie. Când încep să se înjure prin presă e ceva de genul „Eşti prost!” – „Ba tu!”. Citeşte tot articolul

IN All Sports

Noua identitate vizuală a FRR

Nu sunt cel mai mare fan al rugby-ului, însă de câte ori am ocazia urmăresc meciurile naţionalei. Nu mă pasionează campionatul intern, nu mă oftic când îmi zice Chinezu că a luat Baia Mare campionatul în faţa Stelei.

Cu toate astea nu puteam să ratez prezentarea noii identităţi vizuale a Federaţiei Române de Rugby. Pentru că FRR este una dintre puţinele federaţii din România care investeşte timp şi bani în comunicare. Pe cât de important e aportul lui Chinezu în apropierea dintre bloggeri şi federaţie, pe atât de importantă e deschiderea de care dau dovadă oamenii de acolo.

Iniţiativă există în multe sporturi şi oameni dispuşi să contribuie la o comunicare cât mai bună sunt destui. Însă capitolul la care stăm prost e disponibilitatea oficialilor. În Federaţia Română de Tenis se mai mişcă lucrurile, mai greu ce-i drept, în FRF şi cam atât. Citeşte tot articolul

IN All Sports

Microbiştii sunt cea mai masochistă teapă din câte cunosc. Le place să-şi vadă echipa chinuindu-se, le place să trăiască fiecare meci la intensitate maximă sperând ca la sfârşit să apară descătuşarea totală.

Dacă echipa conduce lejer şi îşi domină (a se citi „subordonează”) adversarul, nici nu mai are sens să ne uităm la meci. Cum? E 4, 5-0? Păi gata, se ştie cine câştigă, unde mai e frumuseţea jocului?

Make, la 4-0 pentru Inter în meciul cu Tottenham

Nu domne, nouă trebuie să ne tremure fundu, să ne rugăm la toţi sfinţii, să ne bată inima mai ceva ca în prima zi în care am văzut-o pe EA. Trebuie să fim pe marginea prăpastiei şi să ne întoarcem ca prin minune. Fiecare meci să fie un miracol. Nouă AC Milan – Liverpool în 2005 ne-a plăcut.

Şi să nu cumva să ziceţi că nu-i aşa. Când aţi stat ultima oară până la final să vedeţi un meci care era câştigat de mult?
Invocăm de fiecare dată norocul, iar când nu avem noroc, automat am avut ghinion. Nu, nu avem mereu ghinion, uneori pur şi simplu ne lipseşte norocul. Ghinionul e mai rău decât să nu ai noroc.

IN All Sports

Până anul trecut Eurosport 2 şi Digi împărţeau Premier League şi reuşeau să transmită o bună parte din meciuri. Anul ăsta Digi a luat în exclusivitate campionatul englez. Şi pe cel spaniol. Şi Serie A. Şi Liga românească.

Ce mai reuşim să vedem? Nimic. Pentru că două televiziuni nu pot transmite integral 4 campionate de fotbal. Eurosport 2 a luat Germania şi acolo de la prânz până seara vezi meciuri. Pe Digi dacă ai noroc prinzi 3 meciuri dintr-un campionat.

Ce sens are să ţii pe două posturi 4 campionate? Apar duplexurile, combinaţiile de câte o repriză pe fiecare meci şi alte mizerii care nu ajută pe nimeni. Dacă tu ai spaţiu de emisie să dai doar 3 meciuri pe zi, restul opţiunilor de ce nu le vinzi? Ori e prostie, ori vrei să le faci în ciudă concurenţilor.

Când aveţi timp…

question_answer0
IN All Sports

… să-mi explicaţi şi mie care e treaba cu categoriile alea de la box, că pe mine mă depăşeşte complet. WBF, IBF, IBM, IDM, PLM, WBA, WWW numai d’astea. Nici n-am stat să studiez, dar presupun că sunt nişte ierarhii bine stabilite. Eu sunt obişnuit de la fotbal, handbal şi alte sporturi pentru intelectuali: liga 1, liga 2, liga 3 şi liga campionilor.

Cupă rere de rău

question_answer0
IN All Sports

Sursa foto: Daily Mail.co.uk

Nouă oameni care au bătut-o cu 4-1 pe Steaua au fost eliminaţi aseară de Northampton în Cupa Ligii. Eu v-am zis că Steaua a jucat cu echipa a doua spre a treia a lui Liverpool. Northampton este pe locul 17 în liga a 4-a engleză. Liga a 4-a. Dacă echipa bloggerilor s-ar înscrie, cred că ar face faţă în liga a 4-a.  A noastră, nu a lor. Totuşi, cam cât de buni pot fi băieţii ăia din liga a 4-a?

Şi cel mai naşpa e că ăsta n-a fost un accident. Liverpool, ca şi Steaua, o fură constant în cupă, mai ales în Cupa Ligii. Pentru trofeul ăsta joacă cine vrea şi câştigă cine se nimereşte. Chelsea, Manchester City, Everton au fost toate eliminate deja. Tottenham să zicem că a jucat cu Arsenal, deci nu se pun la socoteală.

Ideea cupei este să joace puştimea. Care joacă un meci, pierd şi gata. Nu ajung să capete experienţă pentru că nu au când. Şi asta se întâmplă an de an. Dacă tot pierzi cu echipe de buzunar, de ce te mai înscrii? Şi aici intră în discuţie şi Vaslui, Steaua care pierde constant în optimi şi aşa mai departe.

IN All Sports

Steaua a jucat aseară cu echipa a doua a lui Liverpool, spre a 3-a.

Kelly şi Spearing nu prind echipa în mod normal nici în visele lor cele mai frumoase.

Primul a scos-o pe Liverpool din UCL anul trecut după ce a greşit la ambele goluri ale Lyonului într-un final în care francezii au întors de la 1-0. Trei puncte pe conştiinţa lui Kelly. Şi bonus, încă 2 puncte în meciul de la Lyon. Care în total ne-ar fi calificat în primăvara UCL.

Spearing n-are nicio vină pentru că n-a prea jucat deloc. Cred că a prins maxim 5 partide sezonul trecut, şi alea prin cupe.

Kyrgiakos n-a mai jucat fotbal de la cupa mondială.  Ecclestone şi Pacheco sunt barely legal, Raul Meireles e venit de o săptămână.

Cam ăştia sunt băieţii care au bătut-o pe Steaua. De fapt, ăştia sunt băieţii din cauza cărora Liverpool a fost dominată pe Anfield. Scorul se datorează lui Babel (care rămâne totuşi o rezervă de lux), Joe Cole (singurul care poate să fie titular), Maxi şi Agger. Reina n-a avut ce să apere.

Per total a fost un meci cu un nivel tare bun, aşa cum nu mă aşteptam să facă Steaua.  Practic meciul s-a rupt la o nimereală a lui Leiva, care nu cred că ştie de când n-a mai dat gol. Era 2-1 şi Steaua ataca cu Surdu şi Stancu.

Important e că Steaua a jucat un fotbal mult peste dubla cu Grasshoppers. Dacă continuă aşa Napoli şi Utrecht vor avea mari probleme. După meciul de aseară e foarte probabil să se califice Steaua şi Liverpool, dar numai dacă englezii câştigă toate meciurile.

Atât.

question_answer2 comentarii
IN All Sports, Liverpool
Gol Tanase. Sursa: GSP.ro

Gol Tanase. Sursa: GSP.ro


Asta e singura imagine cu care trebuie să rămânem în minte după meciul Stelei pe Anfield: golul lui Tănase după o fază de Champions League. Steaua a pierdut cu 4-1, sau Liverpool a câştigat cu 4-1, dar rămâne jocul. Jocul a fost unul bun, cu o favorită care a fructificat ocaziile şi un outsider care a pus probleme.

Analizele se pot face mâine, la rece, acum e momentul să ne bucurăm de primul gol românesc pe Anfield. Şi de speranţa unui rezultat bun pe Old Trafford. Dacă tot au făcut scor cu Steaua şi au punctat la capitolul moral, englezii ar face bine să joace frumos şi la Manchester. Deşi rolurile se vor inversa.

IN All Sports

NFL

Începusem să scriu despre NFL şi NCAAF când m-a apostat Adi pe twitter. Că fotbalul american nu e sport, că e afacere. Ocazie cu care m-am enervat şi am editat postul pe care îl scriam. Da’ m-am enervat rău de tot, nu aşa 😛

Da domnule, rugby-ul e in the spotlight în momentul de faţă, mulţumită lui Chinezu şi implicării Stejar. Vă povesteam acum ceva vreme că tare mişto ar fi nişte antrenamente cu bloggeri. Ele s-au şi concretizat, iar Mihai a pus-o de un site dedicat.

Cu toate astea, eu prefer fotbalul american. Eu zic că e sport, dar ce ştiu eu? Mie îmi place şi baseball-ul.

Dacă rugby-ul se bazează mai mult pe forţă, fotbalul american se bazează pe viteză. Plus că e interesant ca fenomen. La noi se strâng 7000 de oameni la un meci al naţionalei. La ei, în campionatul colegiilor (NCAA) se strâng în medie 50.000 de oameni la fiecare meci, iar cele mai bune echipe adună cam 100.000 de spectatori. Care plătesc bilete, adică mulţi, mulţi bani. O industrie a sportului.

Din două în două săptămâni puteţi urmări pe Eurosport 2, sâmbăta, meciuri din NCAAF. Şi dacă toate sunt măcar pe jumate ca ăla pe care l-am văzut eu aseară (Michigan – Notre Dame mare derby din câte am aflat ulterior), e musai să vă uitaţi.

Meniu