S-a terminat şi Suits, mă întrebam zilele trecute la ce naiba ne mai uităm. Din fericire, pe 7 septembrie începe sezonul 5 din Boardwalk Empire. O să fie şi ultimul din câte am înţeles, chiar dacă serialul are audienţe decente. Mai jos e trailerul pentru sezonul 5. Vor fi 8 episoade. Citeşte tot articolul
Pe ăia care iau contracte babane de la Antena 3 îi înţeleg, că au un scop precis. Prestează orice pentru suma potrivită. Dar eu am altă problemă în momentul ăsta. Oare pe oamenii ăia care nu iau nişte salarii nesimţite ce-i motivează să rămână acolo?
Am citit articolul lui Vlad şi mă tot întreb care e ideea. Ok, e competiţie pe piaţa muncii, oamenii se tem să nu-şi piardă jobul, dar se presupune că vorbim de nişte profesionişti, nişte oameni foarte capabili, care pot fără probleme să-şi găsească de muncă la orice alt post de televiziune. Că sunt o groază. Sau pur şi simplu le place acolo? E doar comoditate?
Arpad Paszkany a cumpărat drepturile de difuzare a campionatului românesc de fotbal. Mă rog, nu el, că el nu mai are nicio treabă nici cu LookTV, nici cu CFR, doar că întâmplător meciurile clujenilor se dau mereu acolo, indiferent de competiţie.
În fine, e mai puţin important cine e patronul, cert e că meciurile se văd doar pe LookTV, care a încheiat contracte cu UPC, OrangeTV şi încă câţiva cablişti mai mici. Au făcut ceea ce putem numi „schema ProTV”, adică au cerut la CNA să iasă din „must-carry” (în condiţiile în care toate posturile mici se dau cu fundul de pământ ca să intre acolo), pe urmă au cerut bani mulţi de la cablişti. RDS a rămas pe-afară momentan, încă se negociază, Romtelecom tocmai a băgat un abonament extra pentru LookTV şi dă la liber LookPlus. Citeşte tot articolul
De vreo 2 săptămâni au intrat în meniu 3 noi salate la McDonald’s, luni le-au şi lansat în mod oficial. Reţetele sunt semnate de Chef Nicolai Tand, tipul ăla care a fost în juriu la ceva emisiune de la Antena 1 şi are La Cantine de Nicolai aproape de piaţa Victoriei.
Cele 3 salate sunt (de la stânga la dreapta): Greek – cu brânză, roşii cherry şi măsline, Tuna – cu ton, porumb şi ou, Bistro – cu şuncă, brânză şi ou. Eu am încercat-o pe cea din urmă şi n-a fost rea deloc. Ba chiar s-a apropiat de cea mai bună salată pe care am mâncat-o anul ăsta, undeva în Grecia.
E drept că nu sunt în categoria oamenilor care merg la McDonald’s să mănânce salate, dar am o grămadă de prieteni care aleg asta în miez de noapte pe la vreun McDrive.
Însă cel mai interesant mi se pare modul în care fast-foodul numărul 1 din România alege să comunice. Mai întâi a fost asocierea cu Dr. Alin Popescu, acum această asociere cu un Chef cu notorietate. Tare sunt curios cum s-a modificat percepţia publicului faţă de brand şi unde vor să ajungă. Că sigur n-au cum să concureze cu Subway pe zona de fast-food healty-fresh.
Cam o lună până apare demo-ul, 23 septembrie ziua lansării oficiale 😀
Şi 10 zile până reîncepe Premier League.
ING România a împlinit 20 de ani de la intrarea pe piaţă. Pentru a sărbători momentul s-au gândit să facă ceva mai mult decât un party pentru angajaţi şi clienţi, aşa că au gândit Festivalul Înălţătorilor de Zmeie, un eveniment care a inclus şi o mini-şcoală de vară pe plaja Vadu.
Multe dintre temele workshopurilor s-au axat pe ecologie şi cum o integrăm în viaţa de zi cu zi. Dar au fost şi workshopuri de meşteşuguri, educaţie alternativă sau jurnalism de investigaţii. Eu am ales să asist la workshopul de antreprenoriat cultural susţinut de Tudor Giurgiu. Şi pe măsură ce fiecare participant se prezenta, îmi dădeam seama că stau alături de tinerii care produc schimbarea în ţara asta. Erau acolo oameni care au pus umărul la proiecte precum cel cu caii de la Letea, Ideo Ideis (şi nu mă refer la mine), festivalul „Luna plină”, CROS şi tot aşa. Deci nişte oameni care nu sunt doar interesaţi de domeniul antreprenoriatului cultural, ci şi fac lucrurile să se mişte.
Din câte mi-am dat seama, cam aşa era şi pe la celelalte workshopuri, publicul era cam din aceeaşi categorie. Aceea a oamenilor care împing România de la spate puţin câte puţin, care cred în schimbare şi pun umărul pentru ca aceasta să se întâmple. Un public select, o nişă a binelui care se potriveşte perfect cu profilul ING. Asta mi-a confirmat că visătorii află unii de ceilalţi şi ajung să se întâlnească chiar şi pe plaja de la Vadu.
Şi încă o chestie care s-a potrivit la fix a fost discursul lui Adrian Sârbu. Şeful Mediafax Group a venit super relaxat şi ne-a zis că putem să facem tot ce ne trece prin cap. Şi a zis-o atât de lejer şi de convins încât mulţi dintre tinerii participanţi cred că au plecat mai motivaţi de-acolo.
Sunt fan Andreea Esca de mic. Îmi amintesc vag perioada SOTI, am crescut odată cu ProTV, ţin minte perfect cum se aduna lumea la sediul din Pache Protopopescu cu diferite ocazii de sărbătoare şi marea vedetă aşteptată să coboare era Esca. Cine face parte din Generaţia PRO şi n-a fost îndrăgostit de Andreea Esca probabil că e puţin defect 😀
Am citit pe nerăsuflate prima carte, lansată în 2002 – „Bună seara România, bună seara Bucureşti!”. Nu puteam s-o ratez nici pe asta, chiar dacă are la bază editorialele apărute în revista ONE.
„Ce-am făcut când am tăcut” o lectură super lejeră de vacanţă pentru cei care vor să afle poveştile personale care mai sunt strecurate printre rânduri. Plus că tonul e super pozitiv, cu impresii de călătorie, amintiri din copilărie şi din perioada de început a PRO-ului.
Cartea se găseşte cam prin toate librăriile, a apărut la editura Humanitas şi e vreo 35 de lei.
Înainte să existe Facebook și Instagram ca să poți arăta în timp real cât de bine te distrezi în concediu, oamenii aveau un singur indicator pentru reușita unei vacanțe la mare: culoarea pielii prăjite la soare.
Şi erau două variante.
a) Veneai prăjit total, de ţi se vedea doar zâmbetul noaptea şi nu reuşea lumea să te distingă prin poze, ceea ce însemna că te-ai distrat, nenorocitul dracului, şi noi am stat la muncă şi ne-a plouat prin Bucureşti.
b) Veneai bronzat foarte puţin, aproape deloc, şi-atunci era motiv maxim de bucurie. Probabil că a plouat non-stop în concediu, sau te-ai îmbolnăvit, sau a fost locul naşpa, cert e că n-ai reuşit să te simţi bine în timp ce lumea era la serviciu.
Eu, de obicei, sunt în a doua categorie, aia a nebronzaţilor. N-am răbdare să stau la soare, mereu mă ard, niciodată nu mă dau cum trebuie cu cremă (anul ăsta m-am bronzat cu model), mi se pare că pierd timpul dacă stau pur şi simplu. Mă refugiez mai mereu sub o umbrelă şi citesc până când doamnele pe care le acompaniez consideră că s-au prăjit destul. Şi asta aduce mai mereu suspiciuni. „Nu prea te-ai bronzat, n-a fost vremea bună?”. Şi, bineînţeles: „tu chiar ai fost la mare sau te-ai oprit la Feteşti?”
În poza de mai sus admiram prima arsură de pe anul ăsta.
Gata, m-am întors. A fost foarte mişto. În mod total şocant, n-am fost nici primii şi nici ultimii români care aleg Lefkada. Nu, glumesc. Ştiam că e plin de români, dar poate că nu ne aşteptam ca una din 5 maşini să fie de Bucureşti. Am ars-o super turistic, am redescoperit tot ce era de redescoperit, am înconjurat insuliţa aia de vreo 20 de ori, am plâns când am luat benzină cu 7,65 lei şi m-am gândit la cât o să ajungă preţurile în .ro după alegerile din toamnă.
Sunt aproape sigur că anul viitor tot acolo merg, e fix ce trebuie. Cel mai mare zâmbet nu a fost după toate plajele alea absolut superbe, ci abia în ultima seară, când am descoperit în orăşelul Lefkada, pe o străduţă lăturalnică, un Havana Club la care dansau sârbi, greci, cubanezi şi câţiva nordici. International team 😛 Câteva poze aici.
A trecut Mondialul, a fost probabil cel mai greu de urmarit dintre toate campionatele pe care mi le amintesc. Aveam impresia ca aplicatiile de mobile o sa-mi faca viata mai usoara. Pe vremuri foloseam programele tiparite care veneau cu Prosport si Gazeta, acum m-am lasat in baza SofaScore.
Rezultatul a fost ca n-am stiut in nicio zi ce meciuri sunt. N-am retinut loturi, n-am stiut asezarile echipelor, nimic. Aveam totul la dispozitie in buzunar si cu toate astea a trecut campionatul pe langa mine. Si n-a fost o problema de usability, ci de suport. Cred ca pana la urma cea mai buna aplicatie tot hartia ramane.
