Casual stuff

IN Casual stuff

Michal Leszek_2

Încă de la lansarea brandului Kruger&Matz mi-a făcut o impresie plăcută Michal Leszek – fondatorul brandului şi directorul de marketing al companiei-mamă, Lechpol. Şi dacă tot era în vizită prin România, am profitat de ocazie şi m-am întâlnit cu Michal pentru a afla mai multe detalii. Teoretic ne-am întâlnit să vorbim despre brand, practic am vorbit mai mult despre el, că asta mă interesa. Povestea e clasică, băiatul rebel dintr-o familie bogată care s-a cuminţit şi a intrat în business. Familia Leszek a început afacerile în Polonia în 1990, iar astăzi Zbigniew Leszek, capul familiei, este în top 300 cei mai bogaţi oameni din ţară. Până să ajungă aici a pornit de la zero.

Michal a fost mai întâi muzician, se visa rockstar, dar a ajuns să activeze în domeniul financiar. A intrat în audit şi a început să facă bani mulţi şi să cheltuiască la fel de mult. Din câte am înţeles, viaţa pe care o ducea în momentul ăla era cam ca în „Wolf of Wall Street” 🙂

Şi la un moment dat pur şi simplu s-a liniştit, a intrat în afacerea familiei şi a început să înveţe despre marketing. Şi ca să poată experimenta cât mai bine, a creat de la zero brandul Kruger&Matz (a ales inclusiv numele), un fel de jucărie personală cu scop lucrativ. Evident, nu toată lumea are şansa să primească mână liberă într-o companie cu afaceri de zeci de milioane de euro, dar merită apreciat efortul. Mai apoi a avut la dispoziţie o reţea mare de distribuţie, sprijinul familiei şi liniştea necesară pentru a testa foarte mult. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Mi-a sărit lumea în cap că n-am mâncat ce trebuia în restaurantul „La Plăcinte”. Păi cum să mergi la un restaurant de plăcinte şi să nu mănânci plăcinte? Păi cum să ratezi asemenea bunătăţi? Ok, my bad.

Şi s-a deschis pe la Baba Novac (mai exact, undeva între Piaţa Muncii şi Baba Novac) un „Plăcinte Point„. Un fel de pick’n’go, care are şi câteva mese. Doar plăcinte şi sucuri, aceeaşi franciză. Au plăcintă domnească cu varză murată, cu brânză de oi, cu piept de pui şi caşcaval, învârtite cu mere, vişine şi dovleac, plus ceva shakeuri. Am luat cu vişine, mere şi una domnească, cu piept de pui şi caşcaval. Au fost 24 de lei pe care mai bine îi dădeam unui om de pomană. Sau unui parcagiu (şi eu nu dau niciodată bani parcagiilor).

Înţeleg că oamenii sunt specializaţi pe plăcinte, aşa că mă aşteptam să fie excelente. Doar că astea cu fructe sunt absolut banale, şi să dai 7 lei pe o bucată de plăcintă este enorm. Ba nu, mint. Să dai 7 lei pe plăcinta AIA este enorm.

Cât despre plăcinta domnească, are un gust de parcă puiului i-a părut rău că a fost tăiat şi făcut plăcintă. Simţi în gură regretul, dar e foarte probabil să fie regretul tău personal, că ai dat 11 lei pe aşa ceva. Ce-i drept, are mult pui. Aş prefera să aibă mai puţin pui şi mai mult gust.

Deci da, m-am lămurit şi cu „La Plăcinte”, ne orientăm spre ceva mai interesant.

IN Casual stuff

emag_resigilate

N-am simţit nevoia să scriu ceva pe tema asta până acum. Nu cred în teorii ale conspiraţiei, dar am ceva îndoieli privind ce-a fost şi ce n-a fost. 3 ore să-ţi fie buşit siteul şi să nu te prinzi e uşor dubios, dar să zicem că acceptăm. Dar suma, eu cu suma aia de 200.000 de euro am o nelămurire. Cum s-a calculat, la preţul de listă? Dacă da, hai să vedem ce preţuri mişto sunt uneori la resigilate.

Caz concret.

Tabletă Google Nexus 7, model 2012, 32 de GB – a fost în ofertă la eMag la 400 şi 450 de lei. E vorba de o tabletă nouă.

Tabletă Google Nexus 7, model 2012, 8 GB – Resigilat, 989 de lei. Deci dublu. Din câte ştiu eu, versiunea asta n-a fost 989 de lei nici măcar nouă, acum 2 ani! Eu am luat versiunea la 16 GB cu 600 de lei, de Black Friday în 2013. Dacă se vinde din greşeală la 1 leu, înseamnă că prejudiciul este de 988 de lei?

Bonus: tableta de 8 GB e mai scumpă decât tableta de 16 GB.

IN Casual stuff

Am avut câteva drumuri de făcut, am numărat vreo 4-5 accidente uşoare. Aş putea paria că în fiecare era cel puţin un viteaz care n-avea cauciucuri de iarnă, că „mergea uşor”.

Am traversat azi 4 sectoare din capitală, primul utilaj de deszăpezire pe care l-am văzut a fost în sectorul 6. Coincidenţă maximă: fix acolo se circula decent. În rest polei sau zăpadă pe jos.

Încă sunt cetăţeni care nu şi-au pus anvelopele de iarnă. Şi care stăteau azi la vulcanizări. Înţeleg că nu s-au îmbulzit cu ceilalţi fraieri la prima zăpadă, dar ce-au păzit în ultimele două săptămâni?

Dacă eşti blondă, ai un SUV KIA şi ţi s-a ars un bec, ţine farurile stinse, chiar dacă e noapte. Poate că aşa nu observă niciun poliţist că ai un far ars şi nu te opreşte.

Am văzut şi luminiţele de la Universitate, zici că sunt cumpărate din Dragonul Roşu şi aranjate de o vânzătoare din Bucur Obor. Bucureştiul n-a mai arătat aşa cheap de mulţi ani.

În rest, rămân valabile regulile de şofat pe zăpadă.

IN Casual stuff

Acum câteva săptămâni a fost bătut Ştefan Mako, anul trecut l-au căpăcit pe Ellunes. Astea sunt doar două exemple de abuzuri nasoale ale Poliţiei Locale din Centrul Vechi. Privită în ansamblu, situaţia nu e deloc surprinzătoare. Poliţia Română nu e deloc ce ar trebui să fie, plus că zona e una cu risc mare.

Adună sute de cluburi, baruri şi restaurante într-un perimetru mic şi vei obţine cea mai mare densitate de interlopi. Parcagii şi şefii lor, prostituate de toate felurile cu peştii lor, droguri, alcool de contrabandă, taxe de protecţie, toate fac parte din lumea ascunsă a Centrului Vechi. Nu le vedeţi? Deschideţi ochii.

Ziua, Centrul Vechi este un loc relativ sigur, deşi ştiu câţiva oameni care au păţit tâlhării chiar şi în amiaza mare. Însă noaptea lucrurile se schimbă. În mod normal nu e nimic periculos pentru petrecăreţii de rând, niciun interlop nu are de ce şi n-o să accepte să fie tâlhăriţi oameni obişnuiţi pentru câteva sute de lei. Dar parcagii, drogurile, curvele, astea sunt afaceri care fac mulţi bani şi care ar trebui oprite de Poliţie.

Eh, imaginaţi-vă că nu vor ajunge la acea secţie cei mai politically correct agenţi disponibili. N-o să trimită nimeni acolo oamenii rezonabili din poliţie, pe cei care reuşesc să bată infractorul cu argumente. Nu, sunt nişte gigei cu mult tupeu, obişnuiţi cu greutăţile, care nu se pierd uşor, şi care mai au şi de îndurat tot felul de situaţii dificile în fiecare zi.

Acolo soluţia ar fi să existe mult mai multă poliţie, plus un şef foarte capabil, care să ţină situaţia în mână. Dar nu ştiu dacă se vrea asta.

UPDATE: Mi s-a atras atenţia pe Twitter că e vorba de abuzurile Poliţiei Române, nu cea Locală. Însă ideea rămâne, sunt acolo oamenii mai duri, nu neapărat cei mai capabili.

IN Casual stuff

superscrieri_gala

În seara asta, în timp ce mă uitam la cel mai emoţionat Sorin Trâncă din câţi am văzut, mi-am adus aminte de prima întâlnire „de împrietenire” cu cei de la Friends. Despre planurile pe care le avea Fundaţia Friends for Friends, despre visul nebun al unui publicitar absolvent de jurnalism.

Au trecut fix 4 ani de atunci şi chiar se pare că primul obiectiv începe să se îndeplinească. Gala Premiilor Superscrieri a strâns la ArCuB foarte mulţi jurnalişti buni. Cei mai buni, aş putea spune. Fie că erau în juriu sau erau nominalizaţi, presarii s-au adunat ca la un adevărat Pulitzer românesc.

Cu ajutorul sponsorilor, al susţinătorilor, al cititorilor care au lecturat şi au propus, premiile Superscrieri au devenit ceea ce iniţiatorii şi-au propus de la început. Un premiu relevant pentru jurnalism, pentru scrierea de calitate.

Au câştigat materiale care deja au făcut turul României pe internet. Bruce LeeTransnistria şi un articol foarte drag mie, scris de Viorel Ilişoi. Lista completă va apărea mâine pe net, însă mai important e că în seara asta s-a coagulat o nouă breaslă, cea a jurnaliştilor de pe net, care schimbă lumea din share în share.

IN Casual stuff

Când mă uit câte proiecte video de succes s-au lansat anul ăsta, câţi oameni au creat idei durabile și de calitate, parcă îmi vine să-mi scot pălăria în fața celor care au prevăzut avântul ăsta. Dar îmi trece repede 🙂

Nu, glumesc, rămâne cum am stabilit: anul video a fost un mare fâs, iar proiectele cu adevărat bune au ca singură șansă să ajungă pe TV, încă sunt acolo audiențele și banii.

Așa cum spuneam în urmă cu o lună și ceva, emisiunea „Căpitan în bucătărie” este bună de TV. Motiv pentru care va fi difuzată pe NașulTV. Ok, nu e cea mai fericită alegere, dar e un început. Iar ritmul în care s-a făcut trecerea asta m-a surprins, abia dacă au trecut 6 săptămâni de la lansare.

E mișto de urmărit, probabil că va face rapid pasul spre o televiziune mai mare. Nu-mi dau seama foarte bine ce stație TV are în target genul ăla de gospodine care s-ar uita la formatul ăsta, probabil Prima sau TVR.

IN Casual stuff

True story – un orăşel de munte, România – 2014

Ai zice că toată România a aşteptat Black Friday, chiar şi gospodinele, că Emag avea ofertă bogată de cratiţe şi tigăi. Dar realitatea e alta, gospodinele din ţara asta îşi fac planurile, studiază ofertele, dau pe sub mână cataloage şi aşteaptă să se dea drumul la colecţia Deluxe de la Lidl! Cel puţin asta făceau nişte dudui într-un magazin concurent zilele trecute :))

N-am văzut dacă chiar era catalogul Deluxe sau doar povesteau despre el, dar iote că l-am găsit pe net. Ocazie cu care vă recomand pastele Fusilloni şi mixurile de condimente şi fursecurile asortate 😀

catalog_lidl_deluxe

IN Casual stuff

Mi-a venit recent în cap o întrebare și nu reușesc să-mi dau seama care e răspunsul: Cum și de ce mai supraviețuiesc oamenii ăia care stau pe lângă gări în principalele stațiuni turistice cu cartoane pe care scrie „cazare”?

În țara în care președintele a fost stabilit de Partidul Facebook, țara cu 9 milioane de conexiuni la internet, în care orice copil de clasa întâi are tabletă (dar n-are abecedar), mai e cineva care pleacă într-o excursie fără cazare? Ai internet, găsești pensiunea, faci rezervare, poate chiar și plătești online. Și nu e o chestiune de preț, sunt variante pentru toate buzunarele. Cine naiba mai pleacă la drum bazându-se că face un târg bun în gară?

Dincolo de asta, oamenii ăia pot fi o nouă sursă de colectat impozite. Îi aduni pe toți, le explici ca nu mai merge cu evaziunea, îi înscrii la biroul de cazări de urgență din gară și toată lumea merge acolo. Gigelul așteaptă telefon de la gară, vine să-și ia în primire clientul și s-a terminat povestea. Nu mai agasează pe nimeni în gară cu insistențele.

Ar fi un lucru bine făcut 🙂

IN Casual stuff

veliko_01

Acum câteva weekenduri am fost până la Veliko Târnovo cu gaşca de bloggeri pe lângă care m-am aciuat. Am mai vizitat locurile în urmă cu 5 ani şi parcă mi-era dor. A fost o alegere excelentă, Veliko e o alternativă foarte bună la Valea Prahovei. Aceeaşi distanţă, dar mult mai ieftin totul, peisaje la fel de mişto, la fel de mulţi români 🙂

Şi dacă tot aveam nişte poze frumoase, zic să scriu şi nişte recomandări de la faţa locului.

Ajungeţi foarte simplu din Bucureşti, cu maşina pe la Giurgiu – Ruse – apoi drumul o ia drept până la Veliko. 180 de km, fix ca şi cum aţi merge la Braşov. Citeşte tot articolul

Meniu