in Casual stuff

Viziune şi branding pe o piaţă a discounturilor

Michal Leszek_2

Încă de la lansarea brandului Kruger&Matz mi-a făcut o impresie plăcută Michal Leszek – fondatorul brandului şi directorul de marketing al companiei-mamă, Lechpol. Şi dacă tot era în vizită prin România, am profitat de ocazie şi m-am întâlnit cu Michal pentru a afla mai multe detalii. Teoretic ne-am întâlnit să vorbim despre brand, practic am vorbit mai mult despre el, că asta mă interesa. Povestea e clasică, băiatul rebel dintr-o familie bogată care s-a cuminţit şi a intrat în business. Familia Leszek a început afacerile în Polonia în 1990, iar astăzi Zbigniew Leszek, capul familiei, este în top 300 cei mai bogaţi oameni din ţară. Până să ajungă aici a pornit de la zero.

Michal a fost mai întâi muzician, se visa rockstar, dar a ajuns să activeze în domeniul financiar. A intrat în audit şi a început să facă bani mulţi şi să cheltuiască la fel de mult. Din câte am înţeles, viaţa pe care o ducea în momentul ăla era cam ca în „Wolf of Wall Street” 🙂

Şi la un moment dat pur şi simplu s-a liniştit, a intrat în afacerea familiei şi a început să înveţe despre marketing. Şi ca să poată experimenta cât mai bine, a creat de la zero brandul Kruger&Matz (a ales inclusiv numele), un fel de jucărie personală cu scop lucrativ. Evident, nu toată lumea are şansa să primească mână liberă într-o companie cu afaceri de zeci de milioane de euro, dar merită apreciat efortul. Mai apoi a avut la dispoziţie o reţea mare de distribuţie, sprijinul familiei şi liniştea necesară pentru a testa foarte mult.

Povestea mi-a adus aminte de ce ne zicea Răzvan Mătăşel, că în România marketerii sunt nişte norocoşi care încă mai pot lua branduri de la zero, în timp ce în afară toate companiile cu ceva bani fac rebrandinguri şi se agită să comunice diferit de cum au făcut-o de-a lungul istoriei. Uite că mai sunt excepţii şi prin Polonia.

Transformarea asta a lui Michal s-a oglindit şi în identitatea de brand, care este despre pasiune. Şi despre dorinţa de a inspira oamenii. Un discurs foarte stevejobsian dar nu văd nicio problemă în chestia asta. Mi se pare foarte interesantă dorinţa asta de a creşte un brand pe zona gadgeturilor accesibile. Şi sunt curios dacă la un moment dat va fi cool să ai o tabletă Kruger&Matz în loc să-ţi iei una Eboda sau Allview sau Utok.

În ceea ce priveşte planurile de promovare pentru Kruger&Matz în România, focusul se va pune pe presă şi online. Iar campania „It’s your life, just take it” (studiu de caz mai sus) are şanse mari să fie implementată şi aici. Aviz amatorilor care vor să-şi îndeplinească un vis şi nu ştiu cum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu