Mă bucur că mai are cineva fascinaţia asta pentru apartamentele de pe acelaşi palier şi modul în care sunt amenajate. A circulat zilele astea pe Facebook un proiect foto interesant: 10/1 al lui Bogdan Girbovan. 10 camere fotografiate din acelaşi unghi, toate fiind pe acelaşi palier al unui bloc.
Eu mereu m-am întrebat cum au amenajat apartamentul vecinii de mai jos. La unii am avut ocazia să văd, la alţii n-am apucat. Dar poate le propun un proiect foto 😀
Anul trecut am prezentat Media Recap-ul şi la radio. Se pare că a fost bine, pentru că Maria Isopescu m-a invitat din nou la Microfonul deschis: Web 2.0.
De la ora 21:00 ne auzim la Radio3Net cu un rezumat a ceea ce s-a întâmplat anul trecut şi ce găsiţi în 2014 Media Recap.
În zona în care (încă) locuiesc era până mai ieri paradisul locurilor de parcare. Tot betonul pe care îl vedeţi era acum câţiva ani un mare maidan. După Revoluţie, au rămas ani buni mormane de pământ pe spaţiul ăla. Legenda locală spune că era în proiect un teatru, care să vină ca opţiune secundară de divertisment după cinematograful Pacea (sala în care e Teatrul Masca în prezent).
Cred că abia prin 1995 s-a strâns pământul respectiv, care avea şi o mulţime de moloz, resturi de pe şantier etc. Blocurile din jur au fost terminate în ’88-’89, probabil n-a mai interesat pe nimeni igienizarea după căderea lui Ceauşescu. Cert e că a rămas acel spaţiu generos pe care au apărut la un moment dat garajele. Erau probabil vreo 200 de garaje de tablă şi beton care adăposteau mese de ping-pong, butoaie cu varză, truse de scule, saci de haine, uneori chiar şi maşini. Frecvent se întâmpla să mai ia foc un garaj, veneau pompierii, se strângeau copiii. La un moment dat primăria de sector s-a hotărât să civilizeze zona, aşa că au dărâmat toate garajele, mai ales că erau amplasate ilegal. Şi au făcut în loc o mare parcare. Citeşte tot articolul
Să mai dăm şi exemple pozitive, că de alea negative cred că ne-am săturat.
Povestea e aşa: ieri toată lumea dădea share la o chestie legată de vizita lui Iohannis. „Vai, ce tâmpiţi”, „Click aici să vezi o gafă legată de preşedintele Iohannis” bla bla. Click bait.
N-am avut timp să dau click, aşa că am reţinut doar că-i ceva în neregulă legat de o vizită. Nu ştiam unde, nu ştiam care e povestea, ştiam doar că e cu Iohannis şi că e nasol.
Seara, mi-a apărut în newsfeed postarea pe care o puteţi vedea în dreapta. Un scurt rezumat care îndeplinea nişte reguli, răspundea la nişte întrebări simple: ce s-a întâmplat, unde, cu cine. E drept că n-am dat click, informaţia era suficientă, dar asta m-a făcut să apreciez ce se întâmplă cu Adevărul în social media. Că puteau şi ei să facă click-bait foarte bine, toată lumea face.
De-aia am strâmbat din nas când i-a luat lumea apărarea lui Lucian Mândruţă, noul consultant pe social media de la Ringier. Mi se pare super amuzant că în ştirea de pe Pagina de Media s-a dat chestia asta drept exemplu al contribuţiei lui Mândruţă.
Acum vreo lună mă întreabă domnul Bunoiu ce le-aş transmite eu oamenilor de business din Oradea în legătură cu comunicarea online dacă aş avea ocazia. M-am gândit puţin şi i-am zis că le-aş transmite exact ce le-aş transmite tuturor oamenilor de business de pe lumea asta: să se ferească de toată gaşca de specialişti de carton care practică preţuri de dumping, dau ţepe şi fac treabă de mântuială.
Ceea ce am şi povestit, pe scurt, într-un articol pentru revista Business News, patronată de domnul mai sus menţionat. Şi pentru că în revista respectivă jumate din articole sunt în engleză, iar jumate în română, am fost publicat cu traducerea, pe care o vedeţi în dreapta.
Subiectul e amplu, aş putea să vorbesc despre asta o grămadă. Mai ales că la noi la întreprindere ne-am nimerit să reparăm de multe ori stricăciuni făcute de astfel de „experţi”. Şi sunt o grămadă de poveşti pe care le-am auzit, inclusiv fani cumpăraţi din Asia, baze de date cu milioane de mailuri sau leaduri false.
Un tip din Constanţa, Sorin Amzu, şi-a propus să lanseze 30 de proiecte mici în interval de 30 de zile. A lansat deja vreo 9, printre ele: Îţi scrie conţinut pentru blog, Îţi citeşte mailurile lungi şi îţi trimite un rezumat, îți face o copertă pentru cartea de pe Kindle sau îți citește cu voce tare un text scris de tine. Detalii găsiți aici.
Mie mi-a plăcut că face experimentul ăsta mai ales în privința timpului. La Școala ADC*RO țin minte că ni s-a cerut să scriem de câteva ori 60 de idei legate de un anumit subiect în 60 de minute.
90% din ele au fost extrem de proaste, câteva decente, dar e un antrenament excelent pentru munca într-un ritm alert. În plus, e suficient să ai o singură idee foarte bună pe care mai apoi să construiești.
Am anunţat acum câteva săptămâni că o prietenă caută pe cineva care să se ocupe de un proiect, iar eu dau o mână de ajutor. Am primit câteva zeci de înscrieri, le-am analizat şi am tras nişte concluzii. Din păcate, sunt văicăreli clasice de tipul „nu vine nimeni din urmă”. Cred că fiecare generaţie a zis asta, însă pe vremea mea… 😀
A fost un bun prilej să văd cum reacţionează studenţii care au ceva timp liber şi vor să lucreze în zona de online. Două tipuri de probleme: de formă şi de atitudine. Alea de formă sunt perfectibile, celelalte nu prea.
1. Dacă eşti student şi ai un deadline lejer, nu te grăbi să trimiţi aplicaţia pentru că vei ajunge să faci typos. Şi nu vrei să faci typos într-un mail în care trebuie să demonstrezi că eşti bun.
2. Când aplici pentru un proiect de publishing, ar fi mişto să încerci să scrii cu diacritice. Nu e obligatoriu, nici eu nu scriu în toate situaţiile cu diacritice, dar măcar când sunt chestii mai importante.
3. Stick to the brief. Dacă ţi s-a cerut să spui ce culoare îţi place, nu ajută pe nimeni să spui şi ce maşini îţi plac, şi care e numărul tău de la pantofi, şi ce muzică asculţi. Citeşte tot articolul
Prosport a făcut live-text de la finala Australian Open. Mai bine zis, a făcut un fel de live-blogging, deşi unui blogger i-ar fi fost jenă să facă glume aşa proaste şi să le publice pe un site mare.
Citiţi fragmentul de mai sus, care n-are nicio legătură cu realitatea. E o glumă nesemnalată ca atare, pe un site care n-are secţiune de pamflet. Nu, n-a fost niciun mesaj legat de Halep, dar un cititor obişnuit vede acel update şi rămâne cu impresia asta.
Am surprins recent o discuţie legată de o campanie cu bloggeri. Care nu era nici măcar campanie, era doar o trimitere de mici cadouaşe. Toată treaba era fără sens, se discuta aprins despre asta, iar răspunsul, plin de sinceritate, a venit ca o ghiulea: „am promis clientului nişte activări cu bloggeri, aşa că am făcut o listă şi am trimis ce era de trimis; noi ne-am îndeplinit obiectivul„.
Sunt convins că nu-i toată piaţa aşa, dar în continuare decalajul e extrem de mare. Unii chiar vor să-i ajute pe clienţi prin campanii (chit că e vorba de bloggeri sau alt canal de comunicare), alţii vor doar să-i factureze.
Foto: Money via shutterstock
Am descoperit la Pyuric setul ăsta de cărţi şi mi se par absolut bestiale! Siteul GraficFront îmi pare cunoscut, poate îl ştiu de prin facultate. Oricum, a evoluat foarte mişto, arhiva e impresionantă. Iar cărţile sunt realizate impecabil, cadoul perfect pentru un grafician. Nu-s chiar ieftine, 174 de lei tot pachetul, dar e chiar mişto să ai aşa ceva în casă.
Cărţile se găsesc aici, dar am înţeles că ar mai fi şi pe la URBN Store sau pe la diverse evenimente hipstereşti.
