Casual stuff
Divan Express: sub aşteptări
question_answer12 comentarii
IN Casual stuff
De când s-a deschis Divan Express la Romană am tot zis că ajung, dar a venit iarna cu aglomeraţie, cadouri, Crăciun, sarmale, cârnaţi şi n-am mai ajuns în zonă la o oră rezonabilă. Mi-am făcut drum abia săptămâna trecută cu o foame moderată şi nişte aşteptări destul de ridicate. Speram la ceva mai bun decât Calif, sau măcar la fel.
Divan Express impresionează prin formă, dar dezamăgeşte rău la conţinut. Meniul nu e extrem de diversificat, dar e decent. Eu am ales un Peynirli Kebap de pui, al doilea din listă după cel clasic. Carne, brânză turcească Kars Gravyeri, vinete coapte, cartofi prăjiţi, castraveţi muraţi totul pus într-un ambalaj foarte frumos de carton, în genul celor de plăcintă de la McDonald’s şi vândut cu 10 lei. Celelalte reţete sunt ceva mai interesante, dar şi mai scumpe: Bursa cu miere picantă şi rucola (14 lei), Izmir cu sos de trufe (12 lei), Mersin cu avocado (15 lei) şi Tabakta care e 19 lei şi e la farfurie. Mai au chestii vegetariene, hummus, ciorbe şi câteva deserturi. Meniul complet aici (e jos butonul Menu).
Cum ziceam, ambalajul e frumos, locul e decorat mai drăguţ decât la Calif, pungile în care iei la pachet arată de parcă ar fi de la vreun brand de haine.
Dar gustul e absolut banal. Lipia mi s-a părut cam moale şi cam pufoasă, carnea e corect făcută dar n-are niciun condiment deosebit (sau nu s-a simţit), iar brânza aia turcească este extrem de sărată. Taie orice alt gust al ingredientelor. Kebapul a fost potrivit ca mărime, merge mâncat pe fugă dacă nu vă e prea foame şi dacă treceţi peste gustul ăla de brânză. Sunt curios să încerc şi varianta cu sos de trufe, care n-are brânză printre ingrediente şi revin cu impresii.
O aberaţie mică
question_answer7 comentarii
IN Casual stuff
Am văzut poza asta la un articol cu ceva protest al bicicliştilor şi mi-am adus aminte de o chestie despre care voiam să scriu de mult. Lăsând la o parte faptul că pista de biciclişti de pe Calea Victoriri e în mare parte inutilă, mi-a sărit recent în ochi o aberaţie bonus: banda pentru bicicliştii care fac dreapta. După cum puteţi vedea şi în imaginea de mai sus, deştepţii care au făcut amenajarea au îngustat trotuarul ca să facă loc pentru această bandă în plus. Pentru că circulau atât de mulţi biciclişti, încât era nevoie să nu se mai creeze ambuteiaje, iar cei care fac la dreapta să aibă banda lor.
Deci nu era suficient că au luat o bandă auto pentru biciclişti şi una pentru pietoni, pe anumite porţiuni au redus din aia pentru pietoni ca să favorizeze bicicliştii? De ce? Pentru că avem disperaţi ca Ariel, care ţipă în gura mare că vor drepturi. Eh, şi aici chiar că mă revolt, mai ales că sunt 100% îndreptăţit.
Deci maşinile nu au bandă specială de făcut la dreapta, dar au bicicletele. Maşinile pot aştepta una în spatele celeialalte – îngreunând traficul şi poluând mai mult zona, bicicliştii nu pot aştepta unii în spatele celorlalţi, în improbabila eventualitate a supra-populării acelei căi de acces. E ca la avioane: „în eventualitatea puţin probabilă a întâlnirii dintre 2 biciclişti pe acelaşi sens de mers”, cel care face la dreapta are banda lui. Ca să nu deranjeze. Pentru că n-ar putea să intre pe contrasens preţ de 10 secunde! Dacă vine fix atunci un alt biciclist din sens opus? Doar nu-i punem pe aceşti zei pacificatori şi nepoluanţi ai şoselelor să aştepte vreo secundă.
Şi mai e o chestie: pentru că au luat din trotuar, eu sunt discriminat de două ori. Nu era suficient că mi-au luat o bandă pentru autoturisme, m-au şi înghesuit la semafor. Fix acolo unde se strânge lumea să aştepte culoarea verde, acolo avem spaţiu mai îngust, pentru că e necesar să nu aştepte bicicliştii. Eu, ca pieton, dacă vreau să merg în continuare pe Calea Victoriei trebuie fie să mă strecor printre oamenii care traversează, fie să aştept. Sunt discriminat şi ca pieton, şi ca şofer. Pentru că există nişte cetăţeni biciclişti care au ţipat atât de mult şi atât de des încât s-a ajuns la discriminare pozitivă.
Foto via
IN Casual stuff
Îmi place mult cum a evoluat Sarto în ultimii 3 ani. Un brand construit de nişte băieţi cu ambiţie, care creşte constant pe bucăţica lui.
România asistaţilor sociali
question_answer1 comentariu
IN Casual stuff
Ştiţi că s-a discutat recent despre ajutoarele pe care le dă Statul Român săracilor. E vorba de nişte alimente pe care unii săteni de prin Mureş s-au apucat să le vândă ca să facă şi ei un ciubuc. M-am minunat de situaţie, am dat din cap dezaprobator şi am pus totul pe seama provincialismului. Aia e, oameni de la ţară, fac un ban de o cinzeacă, iar statul le dă bani când ar trebui să le dea una peste ceafă şi să-i trimită la muncă. Asta până să-mi povestească un prieten o întâmplare reală, cu un vecin.
Omul a muncit la un moment dat, până când a intrat în şomaj. Are o casă închiriată din care face nişte bani, are o soţie care munceşte, mai are ajutoare de la părinţi, mai face un ciubuc în stânga şi în dreapta, aşa că de vreo 2 ani stă fără job. A trecut şi ajutorul de şomaj, acum e în categoria persoanelor defavorizate. Aşa că s-a dus şi a stat la nişte cozi enorme, iar mai apoi a cărat baxurile de ulei şi făină până acasă, ca orice om amărât.. A durat cam mult, dar n-a fost nicio problemă, copilul era cu bona, ca în fiecare zi.
Earned media şi statistici
question_answer2 comentarii
IN Casual stuff
Voi fi foarte scurt, că e deja bine acoperit subiectul telefonului Dorel de la UTOK.
Dincolo de comentarii, de critici şi de vorbe de laudă, rămân cel puţin 6 (şase) articole pe nişte bloguri importante de la noi. 1, 2, 3, 4, 5, 6. Şapte, dacă îl punem şi pe ăsta la socoteală. Plus articole în publicaţiile de specialitate şi în câteva generaliste. Totul free, totul obţinut cu o singură idee de nume. Peste câteva luni lumea n-o să mai aibă nicio părere despre asta, dar o să-şi amintească de ăia cu telefonul „Dorel”. Nu e rău atâta awareness pentru un simplu comunicat de presă trimis într-o zi de marţi. Citeşte tot articolul
Despre name dropping şi impostură
question_answer0
IN Casual stuff
Trebuie să recunosc că mă folosesc şi eu uneori de name-dropping. Destul de rar, dar se mai întâmplă, uneori ajută. Totuşi, niciodată n-am aberat pe tema asta. Nu m-am apucat să inventez situaţii, să mă laud cu oamenii pe care nu-i cunosc, cu clienţi pe care nu i-am avut. Ştiu o grămadă de oameni care fac asta fără ruşine şi îi evit pe cât posibil.
Şi când faci asta într-o conversaţie fără vreun scop comercial e ok, dar când vinzi ceva folosindu-te de tehnica asta, se cheamă reclamă mincinoasă şi ar trebui sancţionată ca atare. Am primit azi un mail care se încadrează undeva la limita dintre name dropping şi impostură. Se fac ceva cursuri de actorie cu nişte profesori şcoliţi prin America. Unul dintre profesorii-actori este Mihaela Mihuţ – de care n-am auzit niciodată şi care nu cred că are vreo legătură cu Mariana Mihuţ. Iar capul de afiş este Con Horgan – „cunoscut pentru rolul său din Batman Begins (2005)”. Ce tare! Oare cine o fi tipul ăsta, că nu-mi sună cunoscut numele. Şi-l caut pe google. Apar vreo 2-3 poze + un link la IMDB unde n-are poză, dar unde scrie tot că e cunoscut pentru rolul din Batman Begins. Hai să vedem exact ce rol a avut omul, că au trecut 10 ani de la film, nu mi-l mai amintesc foarte bine. Citeşte tot articolul
La vremuri noi
question_answer0
IN Casual stuff
Încă un citat din „Douăzeci de ani în România”, o carte cam prost scrisă, dar cu nişte informaţii extrem de interesante, despre care am mai scris recent.
După alegeri, imediat ce noua putere s-a instalat, are loc înlocuirea generală a foştilor funcţionari. Sunt schimbaţi cu toţii, până şi cel care aduce cafeaua de amiază de la cafeneaua alăturată. Noii miniştri şi membri ai parlamentului au armate întregi de protejaţi, care vor şi ei partea leului pe durata mandatului. E foarte ciudat să vezi intrând la Poştă, la Vamă sau în alte instituţii publice numai feţe noi.
Mi se pare foarte interesant cum cei 50 de ani de comunism n-au reuşit să modifice unele aspecte ale spiritului balcanic. Practica de mai sus este una împrumutată de la Înalta Poartă încă dinainte de domniile fanariote, la fel ca multe alte. Ce-i drept, otomanii au avut o puternică influenţă vreo 300 de ani, e normal.
Şi apropo de asta, ar fi mişto să facă cineva o analiză serioasă legată de modul în care s-a făcut tranziţia de la comunism (înapoi) la capitalism, mai ales din punct de vedere sociologic. Dar cine s-o facă? Djuvara nu mai are timp pentru aşa ceva, Lucian Boia are idei puţine şi fixe. Cioroianu? MRU? 😀
Lecţia de economie
question_answer0
IN Casual stuff
Am reuşit şi eu să văd emisiunea specială făcută de Moise Guran la sfârşitul lunii decembrie, legată de economia comunistă. Excelent documentată, ţine loc şi de oră de istorie recentă. Dacă n-aţi urmărit-o până acum, poate că ar fi momentul.
Je suis tres heureux
question_answer2 comentarii
IN Casual stuff
De fiecare dată când mă întreabă cineva dacă ştiu bine franceză (doar am terminat Şcoala Centrală) mă apucă regretele. Că n-am mai avut cu cine să vorbesc şi am uitat. Noroc cu Duolingo, siteul semnalat de Brăduţ.
Am făcut primele teste şi mi-am găsit de lucru 😀 După ce îmi amintesc cum e cu franceza, poate mă bag şi la o limbă nouă, că pare foarte uşor 🙂
Musai să-l încercaţi!
Sociale
Descarcă gratuit eBook-ul
Statistici TopBlog
