Casual stuff

IN Casual stuff

Acum câteva săptămâni eram cu laptopul pe masă la o adunare de oameni şi tocmai publicasem un articol aşa că mă pregăteam să-l anunţ pe Twitter. Cineva a făcut nişte ochi mari şi m-a întrebat: „cuuum, tu dai posturile MANUAL pe Twitter?” – „da”, i-am răspuns. „Dar măcar ai sincronizarea făcută cu Facebook?”. A fost aproape şocat să afle că tot ce scriu pe conturile de Facebook şi Twitter se publică manual, nu e nimic automat.

Ştiu, există nişte pluginuri care trimit automat un tweet în momentul în care ai publicat un nou articol pe blog. Dar ce se întâmplă când vrei să promovezi acelaşi articol prin mesaje diferite: pe Facebook să te adresezi unui anumit public (de exemplu, eu am strâns pe pagina de Facebook o mulţime de pasionaţi de advertising – lor nu pot să le scriu doar „haha, ce reclamă tare”), iar pe Twitter să ai alt target?

În plus, durează maxim 1 minut pentru fiecare post, poate două. Şi poate că nu vrei să promovezi chiar fiecare post pe reţelele sociale, că nu e feed RSS.

Cum a zis Philip Kotler la trainingul de săptămâna trecuta, „don’t broadcast, engage!” – şi chiar dacă are 81 de ani, moşul s-a cam prins cum e cu social media. Până la urmă tot comunicare e. Iar parte din engagement e modul în care formulezi mesajul – total impersonal sau dovedind că eşti acolo.

IN Casual stuff

Parțial rupt de realitate, intrat în realitatea (aproape paralelă) a festivalului, încerc de vreo 2 zile să parcurg niște articole despre Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (măcar cele scrise de colegii participanți după Faustul lui Purcărete). N-am reușit nici până acum, deși în mod normal îmi fac timp să citesc destule bloguri.

Și nici măcar nu particip la toate evenimentele din festival – oricum n-aș putea. Dar programul e atât de bogat, sunt atâtea lucruri de văzut și atâtea de scris încât nu mai e timp și de citit. Abia reușim să procesăm bombardamentul de informație (știți, e greu să fii blogger).

Aș vrea, de s-ar putea, să merg la festivaluri cu un frate geamăn care să stea în portbagaj și să-mi ia locul din când în când ca să pot să citesc.

IN Casual stuff

Sâmbătă dimineaţă într-o piaţă din Bucureşti. Puhoi de lume. Majoritatea caută fructe de sezon – căpșuni, cireșe. În toată piața sunt doar câțiva tarabagii care au fructe românești, restul sunt de import. La o tarabă oarecare vreo 15 oameni așteaptă la coadă. Se vând căpșuni cu 6 lei kilogramul și lumea cumpără fără să mai stea pe gânduri.

La taraba vecină vânzătorul e îmbufnat. Căpșunile lui arată mult mai bine, dar sunt și mai scumpe – 9 lei. O duduie se așază la coadă și abia apoi întreabă ce se vinde. ”Căpșuni” răspunde îmbufnatul. ”Cu cât?” întreabă cucoana. Nu primește niciun răspuns. Merge spre tarabă, nu înainte de a-și păstra rând (vechile obiceiuri mor greu). Abia atunci începe vânzătorul să bolborosească ”după ce că îmi acoperiți taraba și nu mai vând nimic, mai vreți să fiu și birou de informații”.

Deci problema nu era că a pus un preț prea mare, problema lui era că trecătorii nu-i mai vedeau marfa. Nu s-a prins că e ceva greșit nici când a văzut zeci de oameni așteptănd minute bune în fața tarabei lui, privindu-i căpșunile fără să cumpere. Dacă ar fi lăsat la preț măcar un leu cincizeci, probabil că puțini ar mai fi stat la o coadă așa mare. Dar comerciantul român preferă să moară cu marfa de gât decât să o vândă mai ieftin.

Ciudat e că respectivul cetățean părea destul de școlit, un domn de București cu o mică afacere cu fructe. Ar fi trebuit să știe ce e aia politică de pricing.

IN Casual stuff

– Îmi iau ceva de mâncare. Vrei?
– Nu, merci. Poate o să iau doi cartofi de la tine.
– Păi hai să comandăm o porţie şi pentru tine.
– Nu, lasă, o să iau de la tine vreo doi.

Nu cred că e pedeapsă culinară mai mare pe lumea asta decât să-ţi imparţi cartofii prăjiţi cu altcineva. Şi cu toate astea, sunt femei care aleg să ne pedepsească constant, la fiecare masă.

IN Casual stuff

Un vecin de la blocul de vis-a-vis avea, pe vremuri, un câine pe care îl plimba zilnic ore în şir. Omul e pensionat din armată, deci e încă destul de tânăr încât să mai poată munci (dar probabil îndeajuns de bătrân încât să-i fie lene). Anul trecut a mai apărut o lesă de câine în mâna lui (cu tot cu patrupedul aferent – un caniş). Iar de la începutul anului se plimbă cu alţi 3-4 câini de diferite dimensiuni şi rase.

Dacă iniţial credeam că se plictiseşte rău de tot, am ajuns la concluzia că omul e dogwalker. Cine şi-ar permite să întreţină atâţia câini şi cum s-ar înţelege într-un apartament de bloc 4-5 rase diferite? Eu plimbători de câini am mai văzut doar în filme şi habar n-aveam că există aşa ceva şi în România. Sunt curios, aveţi idee cât se câştigă din aşa ceva? Şi cum se procedează? Omul are tot felul de chei de la mai multe apartamente şi intră/plimbă câinele/îl aduce în casă sau îl ţine la el pe parcursul zilei? Şi dacă îl ţine la el toată ziua iar proprietarul îl ia doar când vine acasă şi îl mângâie puţin, mai poţi spune că e câinele tău?

IN Casual stuff

Săptămâna trecută am observat primele tweeturi sponsorizate în aplicaţia de Android. E un pas pe care Twitter l-a anunţat încă de acum 2 luni, dar în ultima săptămână au început să şi apară campaniile. Până acum, singurele reclame interesante (sau cât de cât relevante pentru publicul românescu) au fost cele de la Adidas.

Aştept cu interes momentul în care adurile pentru Small Business vor ieşi din beta. În condiţiile în care pe Facebook totul începe să se plătească, Twitter va fi o variantă ceva mai ieftină pentru companiile româneşti care n-au un buget de marketing prea mare sau vor doar să testeze social media. În plus, e mult mai logic să văd o reclamă la Trenta Pizza (de exemplu) decât la un brand care nu e prezent în România şi de care n-am auzit. Sunt convins că există deja agenţii care se înghesuie să devină parteneri oficiali ai programului şi să vândă aduri „în exclusivitate”.

IN Casual stuff

Sâmbătă noapte va avea loc o nouă ediţie a Nopţii Muzeelor. Toată lumea se va buluci să vadă într-o singură noapte zeci de muzee pe care 365 de zile pe an le ignoră. Nimic nou până aici, au tot fost nopţi ale muzeelor în ultimii ani. Numai că anul acesta aveţi ocazia să vizitaţi şi Pensionatul domnesc de fete aka Şcoala Centrală.

Între orele 20:00 şi 01:00 veţi putea participa la tururi ghidate în engleză, franceză şi română.

Veţi afla despre istoria monumentului ridicat de arhitectul Ion Mincu, despre particularităţile stilului neoromânesc în arhitectură şi veţi auzi poveşti ale domnişoarelor secolului al XIX-XX-lea, toate absolvente ale „Pensionatului domnesc de demoazele” din Bucureşti.

Se mai promite şi ceai cu lămâie după reţeta originală a şcolii (habar n-aveam că există aşa ceva). Detalii aici şi aici.

Să sperăm că n-o să plouă.

IN Casual stuff

Uite, am vorbit cu un prieten şi mi-a zis că site-ul ar trebui să fie roşu.

sau

Mi-a zis cineva că o temă de wordpress făcută de la zero e 30 de dolari.

Toată lumea are câte un prieten care întotdeauna ştie mai bine decât tine, însă niciodată nu s-ar băga să facă el treaba. Dar stă pe margine şi vine cu sugestii.

IN Casual stuff

Se pare că Noaptea Agenţiilor a început să se facă din 6 în 6 luni ca să se mai distreze publicitarii cu mâncare şi băutură şi să poată veni a doua zi la birou după ora 1. Spre deosebire de ediţia din octombrie, de data asta am avut treburi mai importante aşa că am început târziu plimbarea. Ploaia a cam stricat toate planurile şi a gonit hipsterii.

Am ajuns la Lowe Group, unde Anca Bundaru promitea câte în lună şi-n stele. Mişto sediul, foarte mişto. Aduce puţin a Mad Men. Într-un top personal sediul Lowe urcă pe locul 2, imediat după Grey (sorry, Leo). Mi-a plăcut foarte mult ce-am văzut la Golin Harris. Au un panou cu ştirile zilei din online (campanii, evenimente, conflicte), iar echipa de social media monitorizează în permanenţă Twitter-ul (coloanele fiind: home, golin harris şi tuborg).

Următoarea oprire a fost la Leo Burnett Group. La parter se dansa (ca de obicei), mult mai puţini hipsteri decât în anii trecuţi, petrecerea era aproape de final. La etajul 5 erau fetele de la The Practice. Multă bere Grolsch (client!), feţe zâmbitoare, lume cunoscută. Şi o privelişte care include Casa Poporului şi pasajul Basarab.

Unii au avut norocul să fie în locul potrivit, la momentul potrivit. Noi nu. Dar la Lowe aveau M&Ms.

Meniu