S-au întâmplat nişte lucruri zilele astea. Scandal, discuţii, acuze. Ca de fiecare dată, indiferent de modul în care se termină lucrurile, imaginea bloggerilor respectivi are de suferit. Ăla care a făcut ceva nasol. Ăla care înjură. Ăla care spamează. Cam asta rămâne în memoria colectivă.
Dar uitați-vă la oameni ca Bobby Voicu sau Cristi Manafu. Câte chestii nasoale li se pot imputa? Fie că avem dreptate sau nu, noi, ăștia care suntem mai iuți la mânie, ne facem singuri rău.
Umblă vorba prin târg că băieţii au dezvoltat o nouă schemă pe Okazii.ro şi alte siteuri de gen:
Cetăţeanul îşi pune laptopul la vânzare pe Okazii şi aşteaptă un cumpărător. Îl găseşte, se înţeleg la bani, însă din păcate cumpărătorul nu e din acelaşi oraş. Ca să meargă lucrurile mai bine (sau ca să iasă mai ieftin, mai sigur etc.), cumpărătorul insistă ca laptopul să fie trimis printr-o anumită firmă de curierat. Totodată, cumpărătorul cere adresa vânzătorului, sub diverse pretexte.
În zilele următoare un „curier” de la firma indicată vine să ridice coletul. Vânzătorul dă coletul fiind convins că va primi plata ramburs însă rămâne şi fără bani şi fără laptop.
Schema e tot mai des folosită pentru diverse obiecte. Daţi de veste mai departe şi mare grijă la ce vindeţi 🙂
La începutul anilor ’90, imediat după Revoluţie, toată lumea începea un business. Cred că era ilegal să nu-ţi faci SRL pe vremea aia. Pur şi simplu trebuia să te simţi afacerist imediat după Revoluţie, era ca jocul la Loto. Puneai şi tu un bilet.
Şi pentru că ai mei nu se puteau lăsa mai prejos, au avut afaceri. Prin ’91-’92, tata s-a apucat de făcut poze. Avea nişte aparate bunicele la vremea aia, şi-a luat aparat de mărit, tăvi, substanţe şi hârtie şi s-a apucat de pozat şi developat în baie. Ba chiar şi-a închiriat şi un „sediu” în uscătoria de la scara 4 a blocului în care stăm şi care avea ceva vedere la stradă (caut poza prin casă şi revin). Citeşte tot articolul
Vă ziceam acum ceva vreme că e nevoie de mai mult video în .ro. Tocmai de-asta organizează şi Blogoree un workshop cu Răzvan „Videoclip” Baciu, omul care a crescut cât alţii într-un an. În câteva luni. Adică a crescut repede. Înţelegeţi voi :-j
Eu până acum n-am prea făcut video, exceptându-l pe cel de mai jos. Dar zău că m-aş pune pe învăţat câte ceva. Citeşte tot articolul
Acum vreo 3 săptămâni îmi lansa Alexandra Sănduleasa o provocare. Pentru că sunt un mare leneş când vine vorba de lepşe, nu m-am mobilizat până acum, deşi subiectul e interesant.
Care ar fi motivele pentru care ar trebui să-ţi iei un smartphone? Eu am încă din 2008, când m-a fascinat Sony Ericsson P1i. Înainte de asta am avut un Nokia Communicator 9300i.
Atunci îmi doream un smartphone pentru: Citeşte tot articolul
Din păcate n-am mai ajuns în studiourile Media Pro la Vocea României. Totuşi, am urmărit la TV. Nu e aceeaşi chestie, te mai întrerupi, mai schimbi canalul în pauze (mai ales când e meci pe alt post). Nu urmăreşti cu aceeaşi atenţie.
Oricum, e mişto că poţi să vezi şi ce se scrie pe Twitter. M-am mirat că oamenii nu înţeleg. Nu înţeleg că e un show în care cineva trebuie să piardă (#clişeu). Pentru ca cineva să piardă, concurenţii sunt trecuţi prin tot felul de probe. Cântă tot felul de piese, unele le sunt mai potrivite, altele mai puţin potrivite. Dacă toată lumea ar rămâne în gama potrivită, am avea un concurs în care nu poţi departaja vocile.
Unii concurenţi au voci mai complexe, care pot interpreta diferite genuri de muzică, în timp ce alţii se pricep doar la un anumit gen de muzică. Unii au mai multă experienţă, alţii mai puţină. That’s life. Dacă un concurent cântă prost o anumită piesă, nu înseamnă că n-are voce, ci piesa nu îi e potrivită. Dar publicul are o memorie atât de scurtă… Eroul ediţiei precedente devine un paria la următoarea emisiune. Şi asta nu e neapărat ok.
Am ajuns la concluzia că e foarte ieftin un spaţiu în centrul oraşului. Dacă n-ar fi, nu văd de ce ar închiria lumea acolo. Pentru că oricum nu trece nimeni pe jos, nu intră nimeni în magazinele alea. Sunt o grămadă de magazine pe Calea Victoriei și Magheru în care n-am văzut pe nimeni, niciodată.
Sigur, ne luăm magazin acolo pentru a face o declaraţie (un statement). Noi putem, noi suntem un brand mare. Şi când închidem magazinul după 2 luni tot un brand mare suntem? Încă nu s-a prins lumea că nu e vad bun pe Calea Victoriei? Nu, nimeni nu trece pe acolo. Voi aţi văzut cât sunt trotuarele?
La începutul anului îmi puneam în ordine feedul RSS, acum am activat şi abonarea prin e-mail. Mi-am dat eu seama că nu toată lumea foloseşte feedreadere şi cum scriu tot mai mult s-ar putea să mai pierdeţi şirul posturilor. Cine ştie, în curând poate că îmi fac şi blog 😛 Chestii mişto (diferite de blog) mai găsiţi şi pe pagina de Facebook, care cred eu că e una dintre cele mai bune 10 pagini de Facebook dedicate unui blog românesc, din punct de vedere al conţinutului. Ştiu, sunt subiectiv rău şi deloc modest, dar zău că e muncită.
Aşa că vă invit să vă abonaţi prin formularul de mai jos (îl găsiţi şi în sidebar). În fiecare dimineaţă, după ora 11, o să primiţi mail cu toate posturile noi.
În încheiere, tradiţionalul „Abonaţi, comentaţi şi vă informaţi!”
Deja cred că e al 5-lea an în care am o temă specială de Crăciun. Am început în 2007, am continuat în 2008, 2009 şi în 2010. Însă acum parcă am cea mai mişto temă 😀 (şi favicon!)
Duminică se aprind luminiţele în oraş, abia aştept!
Şi nu uitaţi, dacă nu vă place noua temă, am şi Feed RSS. Abonaţi-vă cu încredere, acolo e doar text 🙂
Dacă tot s-a dat legea privind eutanasierea câinilor comunitari, ne putem concentra pe chestii mai importante.
Până atunci, iubitorii de animale vor protesta şi vor încerca să facă tot posibilul să salveze viaţa „bietelor animale”. Ăştia care comentează, deşi sunt mari iubitori de animale, au dezvoltat un nou obicei: se plimbă noaptea cu resturi de mâncare, în special oase, pe care le lasă cât mai departe de blocul lor. Am surprins vreo 3-4 cetăţeni încercând să lase mâncare de-asta lângă scara blocului meu. Uneori găseşti doar resturi, alteori e doar mâncarea, pregătită pentru câini. În lipsă de oase, găseşti şi câte o grămăjoară de Pedigree.
Ne plac animalele, nu vrem să fie omorâte, dar să nu fie la noi la bloc, pentru că ne vin seara copiii acasă şi nu vrem să stea cu frica-n sân. Să se strângă la blocurile altora. Cam asta e mentalitatea. Cel puţin în Bucureşti.
La câteva sute de km distanţă nu prea vezi câini vagabonzi. Eram la plimbare prin Alba Iulia şi la un moment dat l-am întrebat pe cel mai celebru blogger din localitate unde sunt câinii comunitari. Mi-a zis că la ei nu e ca la Bucureşti.
