Casual stuff

IN Casual stuff

Nu apuc eu să mă uit prea mult la Discovery Channel, dar parcă în ultima vreme s-au înmulțit showurile de supraviețuire în natură. Dacă nu mă înșel, am văzut vreo 4, cu nume și personaje diferite, în tot felul de situații extreme.

Oare mi-a scăpat mie ceva? Chiar vine sfârșitul lumii și trebuie să fim pregătiți? Sunt așa mulți Panaitești care vor să plece pe coclauri? La câte episoade de-astea am văzut, am impresia că în orice moment mă pot trezi undeva în junglă și voi fi nevoit să mănânc crabi și insecte pentru proteine.

Bine că în România n-avem junglă. Dar cine știe cum vine vreo tornadă sau un taifun…

IN Casual stuff

De când cu criza ne-am obişnuit cu facturile şi salariile încasate după câteva luni. Firmele mari plătesc greu, firmele mici plătesc şi mai greu pentru că aşteaptă bani de la firme mari, salariaţii îşi iau banii cu o lună-două întârziere, bloggerii chiar mai multe, fotbaliştii din Liga I depun memorii şi devin liberi de contract după ce nu-şi încasează ratele luni la rând.

Toate ca toate, dar au ajuns fotbaliştii din Spania să nu-şi ia salariile? Spania, unul dintre cele mai puternice campionate din lume, care atrage o căruţă de bani din televizări, sponsori şi vânzări de bilete? Sigur, oamenii ăia au contracte de sute de mii de euro pe an, unii chiar milioane. Dar daca te-ai angajat să plăteşti, ar fi bine să şi dai banii din când în când.

Şi atunci întrebarea care se pune nu mai e: „cât câştigi?” ci „când câştigi?”. Mă uit la oameni care pe hârtie au salarii decente, unii chiar mari, dar care nu încasează la timp, având întârzieri şi de 4-5 luni. Şi încerc să-mi explic de ce mai stau acolo. Banii ăia sunt doar o himeră.

Business românesc

question_answer0
IN Casual stuff

Camioneta din imagine aparţinea unor maramureşeni care vindeau ceva plăcintă cu brânză pe litoralul românesc. Transportau cu ea foietaj şi brânză de la Constanţa în sudul litoralului, la Tulcea, la Galaţi. Doar că nu prea mai mergea instalaţia frigorifică. Şi povesteau că după fiecare drum trebuie să stea să repare la ea, să pornească frigiderele care se opreau când scoteai cheia din contact.

Cât timp meştereau la instalaţie se adunase ceva lume la plăcinte. Iar şoferul trebuia să ajungă şi prin alte părţi în seara respectivă. Pierdeau şi banii pe plăcinte, pierdeau şi timpul pentru următorul transport. Doar că principala problemă era să repare camioneta de îngheţată luată de prin Germania pe cine-ştie-ce preţ de nimic.

Ăsta este modelul general al businessului românesc: mijloace puţine, o investiţie cât să înjghebăm ceva şi îi dăm drumul. Reparăm pe parcurs, cârpim, punem o sârmă şi merge treaba.

Back

question_answer1 comentariu
IN Casual stuff

Înapoi la mailuri, blog, Facebook şi alte reţele sociabile. Am fost pentru #ultimadată pe litoralul românesc. Nu pentru că ar fi proaste serviciile sau mâncarea naşpa, ci pentru că e pur şi simplu trist. N-ai ce să faci, nu există noţiunea de „agrement”. Timpul s-a oprit în loc, staţiunile arată fix ca acum 15 ani.

Am văzut oameni care se străduiau să te facă să te simţi bine dar care nu puteau să-ţi ofere mai mult. E o suficienţă generală. Urât sentiment. Dacă faci abstracţie de asta şi accepţi situaţia (măcar pentru moment), e linişte şi te poţi odihni. Ceea ce am şi făcut.

Sper că v-au plăcut posturile programate 😛 Nu, n-am stat prea mult cu nasul în blog.

Un reminder scurt

question_answer0
IN Casual stuff

Mai e o lună până la deadlineul pentru Premiile Superscrieri. Am scris despre asta și aici. Frumos era dacă aveau și ei un banner, un widget, un ceva. Dar îi iertăm, că sunt simpatici.

Deci nu uitați, până pe 16 septembrie mai puteți trimite o non-ficțiune care va schimba lumea.

IN Casual stuff

Nimic. Şi când spun nimic, chiar vreau să spun nimic. Animalele sunt puţine şi triste. Vreo 2 tigri, un leu, un urs, o panteră, două antilope, 3 lupi scheletici, pitoni, boa, suricate, un cimpanzeu, un babuin… slăbuţ rău.

Biletele sunt 13 lei şi în weekend e gălăgie mare. Tot felul de idioţi care îşi lasă copiii să pună mâna pe cuşti. „Hai mami, vezi ce face maimuţa”.

Dacă vreţi să vedeţi girafe, elefanţi, zebre sau alte animale cu adevărat interesante, găsiţi aici o listă de Grădini Zoologice decente prin Europa. Eu plănuiesc să fac o excursie la una dintre cele mai apropiate: Bulgaria, Ungaria, Polonia.

Dacă vă încăpăţânaţi să mergeţi la Zoo Bucureşti, are Răzvan videomap cu traseul. Programul e între 9 şi 17 şi se zvoneşte că ar fi interesant dimineaţa, când primesc de mâncare vietăţile.

Închis

question_answer1 comentariu
IN Casual stuff

În perioada 8.08 – 14.08 blogul este închis pentru concediu de odihnă.

Dacă sunteţi cuminţi, o să postez câte ceva.

PS: Pâine puteţi să luaţi de peste drum.

Foto

IN Casual stuff

„…pân-ajungi în anul 3”

În curând se fac 4 ani pe .ro. Parcă nici nu i-am simţit. Mă gândeam zilele trecute la motivele care m-au determinat să-mi fac blogul şi singurul care îmi vine în cap e plictiseala. Încă erau vremuri tulburi (deşi în 2007 deja îi citeam pe Zoso, Nihasa, BuddhaAndressa şi Fulgerică), nu se ştia foarte bine ce face blogosfera şi încotro se îndreaptă. Tocmai se desfăşurase prima campanie pe bloguri, însă forumurile erau la modă, presa scrisă trăia şi criza nu venise. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Am început anul la Azuga, unde am participat la un drive test al noului Citroen C4. Au urmat două ture de Redescoperă, o vizită la uzinele Dacia, una la Făurei, alături de echipa UNICEF, IE Summer Camp, Prin Sibiul Meu şi weekendul trecut TimişoaraNoastră. O grămadă de deplasări, la care s-au adăugat multe alte happeninguri prin Bucureşti. Şi aşa am ajuns să sufăr de supra-expunere.

Pentru că tot e vacanţă, îmi permit să iau o pauză de la evenimente, astfel încât în luna august voi încerca să nu particip la nicio întâlnire legată de online. Este un experiment, dacă tot a dat drumul Adi la perioada experimentelor.

Totuşi, îmi voi îngădui 3 wild-carduri, ca la tenis, pentru nişte evenimente foarte mişto. Este totodată un test pentru oamenii de PR 🙂 Teoretic, cei care mă citesc nu-mi vor trimite invitaţii decât dacă sunt siguri că evenimentul lor este foarte interesant. Tot teoretic, îi voi putea identifica pe cei care trimit mass emails cu diferite invitaţii către o listă prestabilită de bloggeri, fără niciun research prealabil.

Meniu