La începutul anilor ’90, imediat după Revoluţie, toată lumea începea un business. Cred că era ilegal să nu-ţi faci SRL pe vremea aia. Pur şi simplu trebuia să te simţi afacerist imediat după Revoluţie, era ca jocul la Loto. Puneai şi tu un bilet.

Şi pentru că ai mei nu se puteau lăsa mai prejos, au avut afaceri. Prin ’91-’92, tata s-a apucat de făcut poze. Avea nişte aparate bunicele la vremea aia, şi-a luat aparat de mărit, tăvi, substanţe şi hârtie şi s-a apucat de pozat şi developat în baie. Ba chiar şi-a închiriat şi un “sediu” în uscătoria de la scara 4 a blocului în care stăm şi care avea ceva vedere la stradă (caut poza prin casă şi revin).

În timpul săptămânii treaba mergea din când în când. Mai veneau oamenii cu fotografii pentru diplome, pentru paşaport (că se pleca la greu în străinătate), pentru albume de absolvire. Dar marile tunuri se dădeau în weekend. Când n-aveau nunţi şi botezuri programate, se aciuau pe lângă vreo biserică şi aşteptau. Rând pe rând ieşeau vreo 3-4 serii de nuntaşi şi împreună cu un prieten mai curajos începea să le facă poze oamenilor, chit că voiau sau nu. Fără să le ceară vreun ban. Cu un film de 36 de poziţii (le mai ştiţi? 🙂 ) făceau cam 4 nunţi. Şi pe urmă plecau acasă. Nu înainte să afle unde au loc chermesele.

Developau repede pozele, făceau câte 2-3 exemplare din fiecare poziţie X 10 poziţii pentru fiecare nuntă şi se puneau pe aşteptat. Pe la ora 9, când nuntaşii erau bine veseliţi, apăreau cu pozele. De cele mai multe ori le vindeau şi primeau comenzi pentru altele. Iar când nu erau nunţi, urmăreau anunţurile din ziar referitoare la diverse reuniuni de promoţii pe la Drept, Medicină sau ASE şi treceau “întâmplător” pe acolo în ziua şi la ora potrivită. Le-a mers aşa până prin ’93, când ne-am apucat de vândut detergent, ness şi săpun prin piaţă (de asta vă zic altă dată).

Auzind poveştile astea în premieră acum câteva săptămâni, mi-am dat seama că tata a fost primul blogger care a pus poze imediat după eveniment, înainte de 2007 😀