Casual stuff

IN Casual stuff

Zabka este un grup polonez cu afaceri de peste 5 miliarde de euro pe an. Principalul lor business e în zona de retail, magazine de proximitate. Aş zice că echivalentul lor din România este Mega Image, dacă Mega s-ar fi răspândit în toată ţara.

Au 17 milioane de polonezi care locuiesc la mai puţin de 500 de metri de un magazin Zabka. Au un total de 10.000 de magazine în Polonia şi deschid într-un ritm de 3 magazine pe zi. Au dezvoltat o mulţime de servicii conexe (ajungem şi acolo), apoi au decis că e momentul să se extindă internaţional. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Trebuie să admit că am muşcat-o grav pe asta. Am văzut pe Facebook înainte de alegeri nişte laude legate de parcul Cişmigiu. Că s-au refăcut chestii pe acolo, că în sfârşit arată bine, că e bine şi la locurile de joacă, vai ce parc frumos avem.

Şi am crezut, că n-am mai trecut de mult prin Cişmigiu. Parţial şi pentru că mă deprima să văd unul dintre parcurile copilăriei mele (celălalt e Herăstrău) în starea în care a ajuns. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Aseară s-a inundat o mare parte din București după o ploaie extrem de nasoală, cu niște grindină, cu multă apă căzută din cer într-un timp extrem de scurt.

Genul de ploaie care teoretic se vedea o dată la câțiva ani. Și de care avem parte tot mai des în ultima vreme. Cred că n-a fost vreun an în care să nu fie cel puțin o astfel de ploaie, ca să nu zic că sunt mai multe. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Pe 8 şi 9 iunie a fost programat musicalul Shrek, o producţie a Operei Naţionale Bucureşti. Pe 8 iunie în rolul principal a fost Dan Helciug, pe 9 iunie eu l-am văzut pe Horia Brenciu.

E un spectacol care în Vest are foarte mare succes şi care a fost adaptat acum şi pentru publicul din România, cu regia lui Răzvan Ioan Dincă şi cu o orchestră dirijată de Daniel Jinga. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Urmăresc pe sărite toată povestea cu procesele dintre Antena Group şi cei 3 chefi care mai întâi au fost MasterChefi şi apoi Chefi la cuţite. S-au dat în judecată unii pe alţii, e o poveste care va dura mult timp şi care, cred eu, se va termina cu o înţelegere financiară.

Între timp ies la iveală tot felul de detalii care ne arată cam cum se pune problema în domeniul ăsta. Chef Scărlătescu este dat în judecată pentru că a făcut reclamă unui brand fără să ceară acordul Antenelor. Au luat la mână conturile lui de Facebook şi Instagram şi s-au uitat la ce reclame făcea omul, apoi au verificat unde nu dăduseră ei acordul. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Am trecut pe lângă blocul ăsta proaspăt anvelopat și mi-a atras atenția plăcuța din imagine. E prima oară când vă așa ceva, niște date clare privind eficiența energetică.

Ce-i drept, am trăit o reabilitare într-un vechi bloc comunist și nu prea ai nevoie de vreo plăcuță care să îți arate că e mai cald în casă. După reabilitare pur și simplu era mai cald în casă. Mă rog, asta până când au început problemele de termoficare și nu mai era așa cald în casă, dar asta este o altă discuție, că de-aia ne-am și mutat din zona aia. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Anul ăsta Romanian Design Week se întâmplă în centrul orașului, în clădirea restaurantului Cina. Mă rog, fostul restaurant. 

Sunt mulți artiști care prezintă tot felul de proiecte pe acolo, pe mine mă interesează cel mai mult cele de arhitectură și de grafică. Pe fashion sunt cam aceiași creatori, pe design interior la fel.

Dar marea mea curiozitate este legată de clădire. Am scris încă de acum 3 ani că se lucrează de zor acolo. Între timp au intrat într-o pauză, ar fi trebuit să fie gata chiar vara asta. 

Biletul este 50 de lei, cu 50% discount dacă aveți card UniCredit. Elevii, studenții și pensionarii au acces gratuit. RDW 2024 e deschis până pe 2 iunie.

IN Casual stuff

O dată pe an VISA face un eveniment dedicat tuturor partenerilor importanți (a se citi bănci, dar nu numai). E o zi în care prezintă best practices și încearcă să le dea idei partenerilor pentru noi colaborări.

Domeniul mi se pare interesant, mai ales din perspectiva particularităților pe care le are. Miza cea mare este să convingă oamenii să plătească cu cardul. Și în special cu cardul VISA, desigur. Compania are destul de puține campanii pe care le desfășoară independent, cele mai multe sunt în colaborare cu vreo bancă. Le știți, sunt genul acela de campanii care te premiază dacă iei ceva cu cardul tău VISA. Acolo contribuie atât banca, cât și VISA. Pentru că emitentul cardului primește un comision la fiecare tranzacție, peste care își mai pune și banca ceva.

În România e suficient loc de crescut, suntem pe la 30% plăți cu cardul, așa că bătălia mare a VISA nu e cu MasterCard, ci cu plățile cash. De altfel, MasterCard este challenger în piață, de-asta îi și vedeți că se străduiesc mai mult să iasă în față. Citeşte tot articolul

Meniu