Casual stuff

t.

Vineri am dat o fugă până la Braşov să-mi rezolv una-alta pentru licenţă. Am prins o vreme super, bă; superbă. 19 grade, soare, lume multă în centru, ce mai, a fost ceva de vis. Dar ştiind că trebuie să ajung la RoBlogFest, am apăsat tare pedala şi am stat doar vreo 2 ore în Braşov. 1 oră 20 din Sinaia, duş, îmbrăcat, teleportat în Fratelli. Ca să ce? Ca să nimic.

Dacă anul trecut ne-am înghesuit în Fabrica, anul ăsta ne-am mutat în Fratelli. Doar că jumate din bloggeri aveau outfit de Fabrica. Fail, deci. Cum am ajuns am dat peste Makavelis, un fel de câştigătorul moral al premiului de popularitate. Nu, nu-i căuta nimeni pe ăia de la Daily Cotcodac, să-i cunoască. În schimb pe Makavelis… (nu vă umeziţi, dar aşa a fost).

Socializarea a fost „cum se pune în orice discotecă”, dar au lipsit mulţi oameni. De fapt, mai mult au lipsit cei pe care aş fi vrut să-i văd.

Cu premiile am stat bine, No.3 a intrat în top 10 la bloguri de muzică – ceea ce e o realizare extraordinară pentru un blog care scrie despre muzica underground. Numai eu ştiu cât am stat să-l conving pe Alex că e bine să înscriem No.3

Singura bubă a întregului eveniment a fost festivitatea în sine. Cu tot respectul, Zăinescu şi Novac nu sunt nişte oameni amuzanţi. Iar Zăinescu nu poate să acopere întregul necesar de carismă. Anul trecut a fost Cabral pe şcenă şi a fost mai bine. Cam asta ar fi una dintre hibe: n-au reuşit să facă show din premierea aia. Da, e boring, da e nasol pentru ăia care pierd… dar hai cu o glumă, hai cu o poză la intrare… fă-mă să mă simt bine dacă am mers cu trenul câteva sute de km ca să particip.

Organizatorii au fost mai preocupaţi să ne dea prezervative, tricouri cu IE8 şi beri moca decât să facă o primire adecvată pentru starurile internetului care erau prezente acolo. O fi scumpă berea în Fratelli, dar prefer să rămân cu o poză de pe covorul roşu (asta aşa, ca comunicator şi piaristă vă spun).

În afară de astea, toate bune. Respect pentru efort, respect pentru atragerea sponsorilor şi locul ales, efort (da, am zis de două ori efort) etc. În general respect pentru oricine mişcă un deget pentru o acţiune colectivă (asta nu înseamnă că nu sunt perfectibile acţiunile respective, nu?).

Concluzie M-am grăbit ca boul să ajung la Bucureşti, când puteam să mai stau liniştit şi să ajung după miezul nopţii la happening.

PS: Grav se mai îmbată bloggerii ăştia, unii din ei zici că erau fugiţi de acasă vineri seară.

În ultima vreme am sărit peste menţionarea  multor evenimente din online. Drept pentru care fac o listă scurtă.

Miruna a lansat Slăbeşte Cu Cap. Nu e doar pentru slăbit, e pentru mâncat sănătos. Aştept  să văd online Îngraşă-te, hoinare.org 😛

Buddha a lansat Alexandru Negrea.ro. Adică a devenit un fel de… un fel de el însuşi. O ştiţi p’aia cu Obelus, redevienne Obelix? Cam aşa şi cu el.

Adi Zăbavă a lansat Din bară-n bară, blog despre portarii din Liga 1.

Şii… mai sunt dar am uitat. Aduceţi-mi aminte şi notez (o să fiu subiectiv şi aleg doar ce-mi place şi chiar voiam eu să scriu de la început)

Când am nimerit la festivitatea de deschidere în facultate am avut un prim şoc: doar 2-3 feţe cunoscute. Câţiva colegi din liceu, puţini bucureşteni şi în rest provinciali. Până atunci provincialii existau în viaţa mea doar la nivel teoretic. Pe principiul: da, există şerpi veninoşi, da, există femei frumoase şi inteligente, da, există provinciali – dar nu sunt prin preajmă.

N-a fost deloc o dragoste la prima vedere. Din contră, ne-am antipatizat reciproc. Eu simţindu-mă superior, ei simţindu-mă cum eram de fapt: arogant, superficial şi (cel mai grav) bucureştean.

Uşor-uşor am descoperit o grămadă de oameni faini care vin de prin provincie. Dar nu despre ei vreau să scriu, ci despre ceilalţi. Despre cei care se plâng non-stop de Bucureşti. Care se plâng că e un oraş aglomerat, murdar, că la ei acasă era mai bine. Îi recunoaşteţi uşor: un provincial se plânge mult mai des de aglomeraţie, praf… şi tot ce e naşpa aici.

Mi s-a cam luat de provinciali năzuroşi. V-am chemat eu la Bucureşti? Faceţi un sacrificiu pentru ţară? Nu.

În jurul meu (nu doar la facultate) sunt o grămadă de voci care se plâng că sunt departe de părinţi, că nu are cine să le gătească, că sunt mari chiriile, că la cămin e naşpa. Nasol. Şi ei sunt ăia cu capsa pusă care îţi strică ziua prin autobuz, ăia care nu zâmbesc, ăia cărora nu le convine nimic. Ăia care au o atitudine ostilă sau o nemulţumire veşnică.

E perfect valabil principiul bătrânilor care nu acceptă să se mute de aici într-un oraş mai ieftin. Nu trebuie să stăm toţi în capitală.

N-am o problemă decât cu cei care se plâng. Sau mai exact, cu cei care se plâng non-stop. De ce ai venit aici dacă e aşa naşpa tot? Ai venit ca să găseşti un job mai bun decât în oraşul tău, da? Să ai parte de o educaţie mai bună. Asta presupune nişte sacrificii. Nu e vina nimănui că te-ai născut în Plopeni, şi nici nu e obligatoriu să vii la Bucureşti.

Şi da, scriu asta din punctul de vedere al omului care a stat toată viaţa cu părinţii, pun-te masă, scoală-te masă. Asta e, am avut norocul să mă nasc aici. Nu vă convine, ştiţi unde sunt ieşirile, ştiţi unde e gara.

Mai ştiţi ce ziceam aici? Rămâne valabil.

S-au mai terminat nişte proiecte, au venit nişte probleme ca să le înlocuiască, am trecut peste anumite situaţii. Nu, nu sunt eu vag în exprimare, pur şi simplu e o perioadă vagă. E puţin ironic, dar şcoala mă ţine pe loc. Nici de proiecte n-am timp să mă ocup cum trebuie, nici la facultate nu ajung de câte ori vreau, nici licenţa n-am scris-o.

Dar o să fie bine. La un moment dat.

De pe mess.

Va aduc la cunostinta ca in urma actiunilor tradatoare care s-au petrecut in ziua de 10. febr.2010 in Camera Senatului, prin adoptarea tacita a propunerii UDMR de regionalizare a tarii, astfel incat judetele Covasna Harghita si Mures sa formeze o regiune ca in perioada stalinista (Regiunea Autonoma Maghiara), Forumul Civic al Romanilor din Covasna.

Harghita si Mures organizeaza in ziua de 20 martie 2010 , ora 11,00, in orasul Toplita, o manifestatie pasnica prin care sa atraga atentia autoritatilor Romaniei, ca romanii din aceste judete exista si resping tentativele UDMR de maghiarizarea a zonei. Va rog sa retransmiteti acest mesaj in primul rand fratilor romani si asociatiilor romanesti din aceste judete si din judetele adiacente care pot ajunge

Mă gândesc la un experiment. O să încep să vorbesc mai corect. Adică cu formulări de tipul „vă/îţi cer scuze”, „prieten de-ai mei” etc.

Şi ca să sărbătoresc, tocmai am scris într-un mail „numărul de mailuri (…) pe care îl primesc”. Pentru că, nu-i aşa, numărul îl primesc. N-am apucat să recitesc şi iată.. mailul a fost trimis aşa.

Prima parte a postului mergea foarte bine pe Minuturi. Iar pe a doua am scris-o doar aşa, ca să mă fac de râs în faţa tuturor.

A fost o perioadă… intensă. Teoretic.. acum ar trebui să fie o perioadă şi mai intensă dar nu e.

Vreo 4 deadlineuri. Multe lucruri cu care am rămas în urmă. Facultate, proiecte noi la DaAfaceri, tone de concerte şi festivaluri anunţate, poziţionări de produs, idei, proiecte noi. Şi licenţa. Aia care se apropie tot mai mult. În mod normal ar trebui să încep ziua de lucru la 7 şi s-o închei la 3. Doar că nu mai pot. Nu – mai – pot. Niciodată n-am simţit nevoia unei vacanţe mai mult ca acum. Ieri iar am picat. Fizic, psihic, tot. Full service :))

Vacanţă adevărată (cu 2-3 săptămâni la mare sau la munte) n-am mai avut de mult. Cea mai lungă plecare din Bucureşti a fost de fix 5 zile, anul trecut la Peninsula. În rest un weekend şi nimic mai mult. Ah, şi de revelion acum 2 ani, tot 4-5 zile.

Dar acum aş avea nevoie de două săptămâni undeva pe munte. Fără tehnologie. Să mă uit la stele şi să mă plimb. Doar că aşa ceva e de neconceput în momentul de faţă.

Intru azi să citesc feedurile. Dau peste ştirea asta. Adică se întâmplă joi un happening la facultatea de Litere, secţia de Comunicare şi Relaţii Publice. Întâmplător, acolo activez şi eu. Foarte frumos. Există o singură mică problemă: pe noi nu ne-a anunţat nimeni :))

Ok, s-o fi spus la un curs la care am lipsit. Dar dacă eşti PRist (şi bonus, profesor, adică cel mai cel) nu dai un mail şi la publicu ţintă? 🙂 Întreb.. că poate se presupune că noi stăm toţi pe IAA, şi nu mai e nevoie să primim comunicate sau mailuri 😛

Am un vecin mai ciclic decât un roman de Rebreanu. De fiecare dată când mă întâlnesc cu omul ăsta, mă simt de parcă aş fi în ziua cârtiţei. Purtăm aceeaşi conversaţie de fiecare dată. E 100% identică.

– Bună ziua.
– Bună ziua.
– Ce faceţi?
– Ca pensionarii… (avem discuţia asta de vreo 10 ani, iar omul abia se pensionase la momentul în care am început să ne conversăm)
– Dumneata?
– Cu treburi… (recunosc, din când în când eu mai alternez replicile: prin oraş, la muncă etc.)
– Ai tăi ce fac?
– Bine… ce să facă…
– Sănătate acasă.
– Mulţumesc la fel!

Şi gata. Asta e tot. De 10 ani. Over and over again.

• pentru că simt nevoia să scriu multe prostii, dar nu vreau să arunc toate tâmpeniile aici
• pentru că mă distrează Tumblr-ul lui DeCe?
• pentru că sunt prea multe poante care nu văd lumina ecranului
• pentru că mi-a rămas în cap termenul „minuturi” de la proful meu de meditaţii (engleză şi franceză) când traduceam fast-food cu „mâncare rapidă”
• pentru că pe twitter scriu multe chestii mişto care se pierd în eter
• pentru că îmi place să mă recitesc din când în când
• pentru că am vrut să separ discuţiile de pe twitter de caterinci

…. am lansat Minuturi.hoinaru.ro

cunoscut şi ca: hoi la minut – un serviciu, apropo 😛

E fix o arhivă de poante şi lucruri deştepte, de citate mişto şi linkuri. Şi atât. N-are decât scopul de a arhiva chestiile care cred că merită, dar care nu stau bine pe blog. Enjoy! 🙂