Casual stuff

Aseară Myke s-a agitat ca un titirez, dar a făcut o chestie super mişto SUPER MIŞTO. Au fost 3 ore de muzică bună cântată cu chef. M-am văzut şi cu o jumătate a cuplului vesel. Cealaltă jumătate am înţeles că a fost reţinută acasă din motive de boli motiv pentru care redacţia hoinaru.ro/blog îi urează un călduros:  „Să te faci bine, bă!”

Azi vine şi Friday’s Series News, mai pe seară aşa.

În plus, s-a relansat prosport.ro şi arată cam naşpa, Steaua joacă diseară şi eu dau un mail de pe yahoo. Care n-a picat ca Gmail. Se aude, pinkish?

Acum fug să-mi fac de treabă pe la facultate.

După cum bine ştiu oamenii cu care mai ies la cico (da, surprinzător, mai şi ies), pretenţiile mele de consum sunt foarte mici. Am câteva variante foarte simple: nestea sau lipton de lămâie, cappy sau santal de pere.

Ce-am observat la ceainării e că n-au nici nestea nici lipton. Şi deja văd că e o regulă. Adică eu, din poziţia de consumator de Nestea sunt discriminat faţă de consumatorii de cola de exemplu. Cola sau Pepsi la discreţie, Nestea ioc. Păi de ce?

„Avem ceai rece dacă doriţi… uitaţi aici meniul de ceaiuri şi vă puteţi alege..”

Acu.. eu înţeleg că ei au ceai, dar eu nu vreau ceai. Eu vreau Nestea. Deşi aparent e acelaşi lucru, nu e. Şi dacă beau apă plată se uită urât lumea la mine.

Eu acu ce pot să fac? Să vin cu sucu de acasă?

Încă sunt inutil societăţii. Mă rog, nu că aş fi util pe timpuri mai senine :-j

Pe scurt: ieri am ratat debutul ADrevolution. A fost ziua cu online şi virale. Destul de drăguţă seria de conferinţe. Ca s-o combat pe Miruna, aş vrea să ajung mâine dar nu cred că pot. Deci eu vreau şi cu toate astea nu cred că se poate 😛

Joi mergem la concertul caritabil. Asta ca să nu ziceţi că aţi uitat. Linkul aici.

În rest, toate bune. Safari 4 e mişto, Dodge şi Headvertising dau o maşină şi azi începe Uefa Champions League.

Foarte scurt că sunt bolnav. Da, iar. Nu, nu ştiu de la ce. Nu, n-am mâncat prostii şi nici strop de cola n-am mai pus în gură. Pur şi simplu aşa sunt eu mai sensibil la aer.

Am văzut că au fost Oscarurile aseară. Foarte frumos. Da’ chiar tre să scrie TOATĂ lumea despre asta? N-am înţeles niciodată de ce e nevoie să te uiţi la filmele nominalizate, să te dai cu părerea şi pe urmă să comentezi în funcţie de ce-a ieşit. Eu niciodată nu mă uit la un film doar pentru că e nominalizat. Mi se pare aceeaşi chestie ca şi în cazul topului IMDB.  Nu poţi fi cinefil şi făcând abstracţie de Oscar?

Desigur, din curiozitate probabil că o să mă uit la filme dar nu, n-o să scriu despre asta 😛

… sau „unde-s zăpezile de altădată?”

Acu o săptămână ploua într-un mod oribil. Şi mă gândeam să scriu despre cum ne amintim noi că e încălzire globală doar când sunt 45 de grade, vara la umbra aerului condiţionat şi răcoarea plopilor necăsătoriţi.

Între timp a nins puţin. Şi discutau micro-sexy bloggeriţele despre ce mişto e că ninge. Azi m-am trezit în twitturi despre năprasnica vreme de afară. Când m-am uitat pe geam am dat peste un soi de fleoşcăială, o ninsoare moleşită de criza fulgilor de zăpadă. Ningea cu întreruperi, cu sacadări programate din timp,  cam cum se lucrează la uzinele Dacia acum.

Tot spectacolul auster de dincolo de geamul termopan (valoarea mea-valoarea mea) m-a făcut să întorc spatele propunerilor de tipul ‘hai să mergem la facultate azi’. Mi-am făcut de lucru prin casă şi mi-am amintit de zilele în care mă dădeam bolnav în timpul liceului. Cum să ieşi pe o vreme ca asta?

Ce-i drept, zăpăduţa asta provenită din ninsorica de azi nu înseamnă nimic pe lângă zăpezile de demult. Măcar atunci ningea şi în decembrie astfel încât povestea aia cu moş crăciun să fie cât de cât plauzibilă. Acu văd că de câţiva ani iarna se încăpăţânează să apară prin februarie. Că tot în perioada asta am dat şi anu trecut la zăpadă.

Oricum, am învăţat să nu mă mai plâng. Dacă nu suntem cuminţi vine Ice Age-ul peste noi şi ne trezim ca în iarna lu 1954 când ia uitaţi ce neige d’antan erau:

Puteam.

Puteam să vă anunţ acu vreo 3 posturi când am ajuns la 700.

Puteam să nu sar peste Friday’s Series News de săptămâna trecută.

Puteam să postez ceva ieri. Dar nu-i nimic, asta e.

Am o listă întreagă de chestii pe care vreau să le scriu pe blog. Şi o să le scriu. N-o dau în teasere a la Bendeac dar am studiat o mişcare inteligentă la nivel de PR şi o să scriu pe blog zilele astea.

Până atunci să ştiţi că s-a anunţat seria a 2-a de studenţi ADC. Altă zi plină de regrete. Oricum, n-aş fi făcut faţă programului aşa că e mai bine pentru amândoi. Şi pentru ea (şcoala) şi pentru mine. Mă bucur pentru Paula, e o experienţă bestială.

Şi că nu putea fi totul perfect… am observat printre studenţi mai mulţi oameni cu experienţă. Şi mi se pare atât de incorect… în primul rând că unii vin cu nişte baze şi alţii de la 0 sau aproape. Iar ierarhizarea finală cum se face? Şi dacă sunt la egalitate cu un om cu experienţă ce înseamnă, că sunt eu bun sau că e el praf? Cam astea au fost întrebările pe care mi le-am pus. Doar că mai presus de astea e experienţa. Mult succes ADCişti, sper că la cupa IqAds (dacă vă băgaţi) să fiţi mai buni ca noi 🙂

Când vine vorba de scris, blogosfera abordează, în mare, aceleaşi subiecte.

Când a picat Google, s-a scris despre cum a picat Google.
Când a picat Vodafone, s-a scris despre cum a picat Vodafone.
Când a cântat Sting….

Aţi înţeles ideea. Toată lumea are ceva de zis. Numai că atunci când vine vorba de sărbătoarea-aia-de-pe-paişpe-februarie, părerile sunt împărţite (ca s-o dăm în clişee). Opinia despre sărbătoarea aia al cărui nume nu-l pronunţ, este ceva foarte rafinat. Ca un whisky cu vechime. Sau ca piure de cartofi pe care il pisezi la nesfârşit.

Să vedem, deci, categoriile:

Naţionaliştii combatanţi

Oamenii ăia care scriu 40 de fraze în care îi înjură pe americani ‘tu-le Halloweenu şi Hanuka mamii lor, că importăm de la ei toate prostiile. Da’ de ce să sărbătoresc eu toate americănismele astea cu bani aruncaţi pe prostii. E doar o sărbătoare de marketing.

Naţionaliştii necombatanţi

Ăştia merg pe principiul ‘Sărbătoare, sărbătoare, dar să fie de la noi’. Adică, păi ce, n-avem noi Dragobetele nostru? Care e şi el undeva la sfârşitu lunii (habar n-are nimeni când, dar nu contează, ce, noi nu suntem buni?). Păi dacă noi preluăm ca proştii, de ce nu sărbătoresc şi americanii Ignatu? Uite domne ce face marketingu ăsta. În loc să sărbătorim bunătate de tradiţie românească.

Îndrăgostiţii

Păi dacă e sărbătoare de ce să nu profităm de moment să ne mai iubim puţin. Că iubi nu mi-a mai zis de nu-mai-ţin-minte-când că mă iubeşte. Noi oricum ne iubim foarte mult şi sărbătoarea asta vine la fix. O să mergem la o cină romantică, o să ne iubim mult şi pe urmă o să vedem şi un film. Că aşa le stă bine îndrăgostiţilor.

Protestanţii

Cei mai amuzanţi opinatori. Şi cei mai înverşunaţi de obicei. Au o problemă şi cu originea sărbătorii şi cu partea de marketing. Pentru că nu trebuie să am o zi în care să iubesc. Pentru că eu iubesc în fiecare zi. Şi dovedesc asta mereu. Nu trebuie să vină cineva să-mi spună când să dau eu dovezi de dragoste.

Şi că veni vorba de o dovadă de dragoste, audiţie plăcută.