Casual stuff

IN Casual stuff

Pentru cei neinteresaţi, să ştiţi că am supravieţuit celor două examene suprapuse ieri. Pentru cei interesaţi… uhm.. e clar că vă plictisiţi rău dacă vă interesează aşa ceva. 😛

Şase ore mai târziu ne-am nimerit la Laser Tag cu multă lume (aştept lista cu un recensământ de la organizatori şi vă povestesc şi ce bine m-am descurcat). Mai simpatici, mai puţin, oamenii ne-au făcut să ne distrăm cât de cât.

A urmat o întâlnire foarte faină pe stilul work. Desigur, am vorbit vreo 20 de minute şi am râs 2 ore. Productivă echipă, ce mai. Ca rezultat, urmează să se întâmple nişte chestii mişto în viitorul apropiat.

Şi dacă tot s-a terminat sesiunea, (mă rog, aproape :-j ) ar cam fi cazul să ne apucăm de treabă. Ca de obicei, todolistul este lung dar oamenii cu care se va lucra sunt mişto, ceea ce reprezintă un avantaj.

Vă salut cu tradiţionalul: ‘S-auzim de mine!’ :)) 😛

IN Casual stuff, Web

… cum a picat Google şi cum au început să cânte blogurile despre asta.

Da, Google a avut câteva zeci de minute probleme. Şi în timp ce vuia twitterul despre asta, vorbeam cu un prieten despre reacţia blogosferei. Şi despre cum vor sări toţi bloggerii să anunţe marea problemă.

Două zeci de minute mai târziu, feedreaderu s-a umplut de printscreenuri, unu mai amuzant decât altu, cu Google care zicea că site-ul X (de obicei chiar blogul respectiv) reprezintă o ameninţare.

Două zile de acum încolo toată lumea se va trezi să scrie despre asta, analize etc. Dacă ratezi subiectul practic nu faci blogging. And we don’t want that to happen, right?

Deci, să ne conformăm: google a picat azi, 31 ianuarie şi eu vreau să ştiţi asta ca să fiţi nişte cititori informaţi. Din păcate, eu nu am printscreen cu blogul meu, ca ceilalţi, dar vă rog să-mi scuzaţi această scăpare.

Pam pam.

IN Casual stuff, Caterinci

… sau mă rog.. ceva de genu 😛

Aseară cum stăteam şi încercam să-mi fac de lucru doar-doar să nu mă apuc de învăţat, am început să vorbesc cu pinku’ de seriale and stuff. Şi din vorbă în vorbă am descoperit că, la mii de km distanţă, în Anglia, tocmai se terminase de difuzat primul episod din seria a 3-a Not Going Out, care e practic cel mai tare serial de comedie ever.

Două ore mai târziu, după o pauză de un an, graţie cumulului de skilluri dobândite de amicul mai sus amintit, ne delectam cu o porţie de 30 de minute de umor englezesc. Am râs cu lacrimi. Pe urmă l-am mai vizionat o dată, pentru că mi-a fost dor :))

Vă las cu o mostră din sezonul 1. Enjoy!

PS: dacă amicul X ar fi tratat lucrurile cu serioziate, aţi fi putut urmări primele două sezoane la el pe blog, dar nimeni nu e perfect 😛

IN Casual stuff

Vă amintiţi oracolele? Sigur aţi avut aşa ceva prin şcoala generală. Sau mă rog… la noi au existat. A fost trendul de după tamagochi, parcă. Pentru cei care s-au născut în Windows, e vorba de nişte agende cu tot felul de întrebări banale. Şmecheria era să ai cât mai multe întrebări şi cât mai mulţi oameni care să-ţi completeze.

Scopul lor de bază era să afli dacă X te place sau îl place pe altul. Sau cel puţin pentru asta le făceam noi. Anyway, era întrebarea aia care mă călca pe nervi de fiecare dată ‘Sunteţi gata să trecem la lucruri serioase?’
Aveam 11-12 ani, abia ştiam să scriem şi să citim dar făceam foarte clar diferenţa între prostii şi lucruri serioase. :))

Cam aşa e şi acum: avem sesiunea, şi pe urmă vom trece la lucruri serioase. Oricum, e binevenită sesiunea asta, că ne mai odihnim ;))

Şi pentru că mai am 2 examene şi gata (mă rog, şi o restanţă care nu se pune), starea de spirit e foarte bună aşa că vreau să cântăm împreună o melodie din 1963 – Millie Small (e penultima melodie din spotul T-Mobile Liverpool Station).

Aseară am fost cu Simona şi Adi la super conferinţa Publicitarte la Institutul Cultural Român. Adi a scris aici pe stilul finuţ.

Să vă explic pe scurt: Am ajuns şi în sală erau 3 categorii de oameni

  • intelectuali (îi recunoşteai după media de vârstă 70+)
  • artişti (păreau preocupaţi de ce se discută)
  • noi (am râs, ne-am distrat, ne-am simţit bine)

Era acolo şi Şerban Alexandrescu. Împreună cu Naumovici erau uşor speriaţi de ardoarea cu care artiştii blamau publicitatea pentru că este această ‘soluţie imorală’ pentru condiţia artistului bla bla.

Ori suntem nişte inculţi, ori am nimerit total aiurea. Se vorbea despre nişte oameni, artişti plastici şi ilustratori. Singurul nume cunoscut era Bernbach. Bineinţeles că toată lumea ştia despre ce se vorbeşte.

Eu bănuiam că era vorba de nişte jucători de basket din anii ’70. Ideea e că ne-am amuzat copios în compania unor figuranţi care strâmbă din nas când aud de publicitate.

Ca să nu par complet idiot, hai să vedem şi în două vorbe despre ce s-a discutat:

Artiştii chiar consideră că publicitatea este un eşec (am auzit asta de mult dar credeam că sunt vorbe). Dinspre artă, condiţia artistului în publicitate reprezintă o necunoscută. Practic, publicitarii cunosc mai multe lucruri despre artist decât artistul în sine. A fost o totală pierdere de timp pentru că erau explicate nişte aspecte absolut banale într-un limbaj de lemn unor oameni care primeau informaţia mai ceva ca pe o filosofie kantiană.

Cum a zis şi Şerban Alexandrescu, nu s-a intrat deloc în profunzime… (poate şi pentru că tema discuţiei avea o explicaţie foarte simplă).

Oricum, mai mergem la conferinţe de genul ăsta doar când om vrea să ne rupem în figuri.

IN Casual stuff, Caterinci

Leapşa de la Cătălin. Am văzut-o şi la Miruna, mi-a plăcut dar am uitat de ea (de leapşă, că blonda e de neuitat :)) )

Poza, după cum urmează:

bandajul

Se făcea că eram pe la 3 Km de Găieşti, la Gura Foii, într-un episod intitulat Brigada Diverse la ţară, prin 2005-2006. Plecasem la un grătar împreună cu cei doi. Era prin vacanţa de vară între clasa a 10 a şi clasa a 11 a parcă. Am fost, am făcut grătarul, am râs, am cunoscut poetul satului şi am plecat. Răzvan s-a tăiat la deget când încerca să taie nişte lemne şi în poza asta, în timp ce aşteptam microbuzul, eu îi refăceam bandajul de la degetul accidentat.

Pentru un public restâns sunt disponibile şi o serie de filmuleţe şi alte poze în exclusivitate de la unul dintre grătarele despre care vor vorbi generaţii întregi de acum încolo :))

Iată şi sistemul:

1. Intra in al 4-lea director local unde iti tii pozele.
2. Alege a 4-a poza de-acolo
3. Explic-o.
4. Trimite leapsa mai departe altor 4 persoane

So, tăguiţii sunt, în ordinea numerelor de pe tricou : Corina, Eduard, Simona şi The Pumpkins

Nota explicativă: În liceu, echipa noastră de şoc era autointitulată Brigada Diverse dată fiind pasiunea mea şi a lui Eduard pentru filmul respectiv. Dar despre asta într-o emisiune viitoare.

IN Casual stuff

Ho, că nu urez de rău! E de bine să iei 5. Chiar 5 pe linie. Pentru că Blue Air premiază cu 5 excursii de 4 stele (dacă erau deştepţi făceau un efort şi dădeau la 5 stele) în Italia la ski pentru 5 loseri care vor lua 5 pe linie. Asta a sunat cam urât, nu? Ok, pentru 5 intelectuali care îşi vor sacrifica bursele ca să meargă gratis în Italia.

Nu luaţi ideea asta ca pe o încurajare a idioţilor din România. Nu, nu, este mai mult decât atât. Este o provocare! Nu-i uşor lucru să iei 5 la toate examenele. Adică… ce faci la sport? sau la engleză? my name has...? Cât de prost să fii? :))

Pe urmă dacă Doamne fereşte se milostiveşte vreo profă să-ţi dea 6, s-a terminat. Trebuie să faci contestaţie. Păi să vedeţi că eu consider că am luat prea mult :)) Dacă n-aş fi luat deja un 8, chiar mă calificam :)) Damn.

Detalii aici. Via Piticu

LE: Campania e o creaţie 23 Creative Ideas. De ce nu mă miră chestia asta? :))

Interesantă şi abordarea din Adevărul. Articolul aici.

IN Casual stuff

Pentru cine n-a fost pe fază aici, reiau: DA, ştiu un citat din clasa a 8a.  E singurul lucru din şcoală pe care mi-l amintesc 100% corect. Nici măcar poeziile nu le ştiu aşa bine. Şi recunosc, l-am învăţat mecanic. Abia după vreo 3-4 ani a prins sens.

Doar că la vremea respectivă l-am învăţat de frică. De cea mai nasoală frică ce mă bântuie: frica de a nu fi mai prejos decât un prieten. Eram atunci într-o competiţie acerbă cu colegul de bancă şi cel mai bun prieten din şcoala generală. Şi am beneficiat amândoi de ajutorul unui profesor cu mare talent.

Îmi amintesc şi acum că ne-a scris citatul pe tablă şi ne-a zis:  ‘Învăţaţi-l că altfel vă ia mama naibii’. Cred că n-avea la momentul ăla mai mult de 26 de ani. Dar o pasiune incredibilă pentru predat. Şi subliniez: pentru predat, nu pentru istorie.

Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Am un prieten care nu pricepe de ce nu sunt lăsaţi puştii să joace. De ce e totul legat de bani, de ce există blaturi…

Mi-ar placea sa se revina la vremea (pe care eu o consider) de aur a fotbalului, in care jucatorii veneau cu tramvaiul la stadion, pentru ca stateau aproape. Sper ca fotbalul se va intoarce la comunitate. Mai tii minte cand eram mici si jucam fotbal in fata blocului? Niciodata nu acceptam pe altcineva de la alt bloc in echipa noastra, chiar daca era mai bun. Eram noi, astia din bloc, cu bune cu rele, si era mai frumos.

Imi dau seama ca visez, dar atat mi-a mai ramas. Visez la un fotbal cu copii talentati, nu cu sud-americani de 30 de ani. Visez sa se faca dreptate in cazul transferurilor si sa vedem cat de nevinovati sunt toate jegurile-astea umane de la conducerea cluburilor. Visez sa fie din nou frumos. Visez.


Aberaţii. Oricum, am găsit un puşti pe care el l-ar titulariza în prima echipă a lu MANUTD

IN Casual stuff

Pff…când am văzut la Simona leapşa asta mă rugam să nu mi-o dea mie. 3 scrolluri mai târziu m-am trezit cu ea pe cap :-j

(cu leapşa că simona oricum mă stresea… n-ar fi trebuit să zic asta, nu? 😛 eu şi glumele mele naşpa :)) )

Revenind:

  1. sunt indecis
  2. de obicei, lucrurile ies total pe dos faţă de cum mi-am propus
  3. mi-am dorit să fac Lazărul
  4. am terminat Şcoala Centrală
  5. liceul a reprezentat o perioada de huzur
  6. am vrut să dau la medicină până prin clasa a 11-a
  7. am ajuns la Litere
  8. mă îndrăgostesc uşor şi îmi trece repede
  9. îmi place să cred că am umor
  10. când am o problemă o ţin în mine aşteptând să îşi dea seama cei din jur Citeşte tot articolul
Meniu