Filme

IN Filme

Săptămâna asta a fost primul episod din Boardwalk Empire, cel mai nou serial de la HBO, produs de Terence Winter (The Sopranos) şi regizat de Martin Scorsese. Cum, Scorsese face seriale? Se pare că face.

Mă aşteptam ca Boardwalk Empire să fie mişto, dar nu mă gândeam că o să mă prindă din prima.

Acţiunea începe odată cu debutul Prohibiţiei, în America anilor ’20. Avem deci alcool, gangsteri, Al Capone, femei şi arme într-un decor superb + costume şi tot ce mai are nevoie o super producţie.
Singura problemă e că episodul pilot are 72 de minute. Dar n-o să vă pară aşa lung după ce începeţi.

IN Filme

povesteam despre Lemonade şi Art & Copy acum ceva timp. Pe primul l-am văzut şi nu m-a impresionat, pe al doilea l-am început şi îl păstrez ca pe un vin bun, fiindu-mi teamă să-l termin. Am văzut primele 10 minute şi chiar mi se pare un documentar care trebuie savurat, nu văzut seara, după o zi obositoare.

Lemonade I părea să fie un film despre poveştile celor care au plecat din advertising şi s-au apucat de altceva. S-a dovedit a fi un documentar despre puterea de a o lua de la capăt, uşor motivaţional. Drăguţ, dar cu mai puţină publicitate decât mă aşteptam.

Pentru că au avut succes, realizatorii (deşi mai corect ar fi realizatorul, că e un singur tip care se ocupă de majoritatea lucrurilor) a hotărât să continue seria filmelor motivaţionale. Lemonade II este despre Detroit şi puterea de a aduce la viaţă un oraş aproape mort. Pare interesant, motivaţional şi cred că seria poate avea succes. Vă ţin la curent cu update-urile pentru că oricum îmi vin pe mail.

IN Filme

Programasem articolul, n-a intrat bine, l-am republicat.

Mâine e episodul pilot din Boardwalk Empire, serialul despre prohibiţie şi gangsteri. V-am mai zis despre el.

De curând (adică săptămâna asta) a început sezonul 3 din 90210. Ştiu că nu vă interesează. De fapt, mă interesează doar pe mine şi încă doi cititori. Dar am zis să marchez momentul. Vedeţi că se difuzează lunea, deci îl vedem marţi, nu miercuri ca înainte.

S-a terminat Entourage şi ultimul sezon (ăla de 6 episoade) e abia în vara lui 2011. Şoc şi groază.

Tot în vara lui 2011 o să fie şi sezonul 2 din How to make it in America. Asta e şi mai trist.

Bonus avem o listă de seriale noi care apar toamna asta. Check them out here. Asta doar dacă vreţi să vă documentaţi serios. Dacă nu, o să mă uit eu la alea care mi se pare mai interesante şi le filtrez mai departe.

IN Filme

Entourage se întoarce pentru ultimul episod al sezonului 7. Se pare că sezonul 8 o să fie ultimul, unul foarte scurt de altfel, cu 6 episoade doar.

Între timp, Mad Men se pare că a înregistrat cel mai mare succes cu episodul de weekendul trecut.

Piers Morgan va avea un show al lui pe CNN, se pare că în locul lui Larry King. Cică se va numi Piers Morgan Show. Original.

Sezonul 2 din Caprica o să apară ceva mai devreme, pe 8 octombrie, adică cu 2 luni mai repede decât era anunţat.

NBC pregăteşte o adaptare după Dark Tower a lui Stephen King. Bonus, o să fie şi o trilogie pe marile ecrane.

IN Filme

Steven Tyler se pare că va deveni unul dintre judecătorii din American Idol, alături de bassitul Aerosmith, Tom Hamilton. Ştiu cel puţin o persoană care se va bucura să audă asta.

HBO pregăteşte un serial despre industria porno. Show-ul de o oră va include actori din industrie şi va trata problemele pe care le are pornografia odată cu apariţia internetului.

Prinţul Harry al Marii Britanii o să fie gazda unui show cu şi despre tinere talente. Un fel de band competition.

Printre altele, a apărut trailerul pentru sezonul 5 din Dexter, care o să înceapă pe 26 septembrie.

IN Advertising/PR, Filme

Ştiam că guerilla marketing are mai multe componete. Ştiam că partea asta undercover este foarte răspândită pe net, dar nu ştiam că merge şi offline şi mai ales că-i zice stealth marketing. Ideea apare în The Joneses, un film care a rulat puţin la cinematografele din State şi la noi n-a rulat deloc.

O familie perfectă fabricată vinde visul american prin intermediul unor mulţime de jucării, de la maşini la haine şi accesorii. Oamenii se mută din oraş în oraş, devin trend setteri şi îi fac pe oameni să-şi dorească toate produsele pe care le au ei şi mai târziu să le cumpere.

Dacă nu era film de studio poate că se axau mai mult pe idee şi mai puţin pe dramă. Dar chiar şi aşa e un film care trebuie văzut de orice om de comunicare.

IN Filme

Deşi nu e chiar de azi ştirea, s-au dat publicităţii nişte salarii ale vedetelor din seriale. Din ce e interesant:

Jon Hamm (Don Draper) din Mad Men ia doar 100.000 de $ pe episod.

Jeremy Piven (Ari) din Entourage ia 350.000 de $ pe episod. Drama şi Vince câte 200.000 de $.

Charlie Sheen ia 1,25 milioane de dolari pe fiecare episod din Two and a half men. Angus Jones (puştiul) ia 250.000 $ iar Jon Cryer (Alan) ia 550.000 de dolari.

Britney Spears o să apară în Glee într-un special episode. Cine e Britney Spears?

Cică versiunea americană a Top Gear se poate viziona, deşi e făcută de History Channel şi e mult mai cuminte.

S-a confirmat că o să avem şi al doilea sezon din Sherlock, încă o adaptare a poveştii lui Holmes.

IN Filme

Smallville cică s-ar termina după sezonul ăsta, dar deja se lucrează la un spin-off. Spin-off la spin-off.

Duminica trecută a început un nou serial pe AMC – Rubicon. E despre un tip care lucrează la o agenţie guvernamentală.

Dacă aţi rămas cu întrebări după Lost, cică apare varianta de DVD a sezonului 6 şi abia acolo sunt răspunsuri la unele mistere. Deci s-a terminat dar nu chiar.

Pentru că Charlie Seen nu ajunge la închisoare, sezonul următor din Two and a half men n-o să fie amânat. Yey!

O parte din tipele din Baywatch vor juca într-un reality show pe plajă. Se cheamă Back to the Bay, dar de Pamela Anderson n-a zis nimeni nimic.

IN Filme

Cu o zi întârziere, că ieri n-am avut net vreo oră şi fix în ora aia trebuia să scriu.

Mai pleacă o gagică (Ellen DeGeneres) de la American Idol, lumea zice că o să fie din ce în ce mai naşpa showul. Too bad.

Jeniffer Grey (Baby din Dirty Dancing) o să apară în House. Nimănui nu-i pasă ce-o să joace, dar toţi ne amintim de Baby.

Boardwalk Empire se anunţă cel mai interesant debut al anului. Produs de Scorsese, noul serial de pe HBO prezintă anii de prohibiţie în Atlantic City. Gangsteri, alcool şi pistoale. Debutează pe 19 septembrie.

Tot pe HBO, din 2011 o să vedem şi Game of Thrones, un serial care se desfăşoară undeva în Evul Mediu. Nu sunt aşa multe detalii, abia a apărut primul teaser, dar toată lumea e entuziasmată.

Iar cel de-al treilea debut aşteptat pe HBO este Luck, un serial despre pariuri hipice (sau curse cu cai, dacă vreţi) cu Dustin Hoffman, Dennis Farina şi Nick Nolte.

Seriale

question_answer7 comentarii
IN Filme

Exerciţiu de imaginaţie: când v-aţi uitat ultima oară la un serial cap-coadă?

Dar la televizor?

Vă spun eu când am văzut ultima oară un serial la tv: never. Am realizat zilele trecute că n-am reuşit niciodată să prind fiecare episod dintr-un serial. M-am uitat la foarte multe, de la Fresh Prince of Bel-Air la Quantum leap sau Perfect strangers. Nimic, dar nimic, n-am reuşit să văd cap coadă.

Şi încerc să-mi dau seama de două chestii:

1. De ce ne mai dau televiziunile seriale? E clar că nu vom reuşi niciodată să prindem tot. Da, prin afară mai sunt posturile +1 şi mai ai şanse să prinzi. Da, există reluări. Dar ce sens are să te mai oboseşti? Suntem într-o epocă dinamică. Dacă azi la 6 sunt acasă, nu înseamnă că mâine la aceeaşi oră o să fiu tot acasă. Câţi dintre cunoscuţii voştri au un program fix? Şi nu mă refer la faptul că muncesc zilnic de la 8 la 5.

În plus, putem lua de pe net orice episod din orice serial. Ce sens mai are să ne sacrificăm anumite momente din viaţă când totul poate fi on demand?

2. Şi aici intervine a doua întrebare: când o să avem şi seriale pe bani? Da, torrentele merg, spaţiu pe hard este, dar ceva legal? Cu filmele am înţeles, Muvix.ro oferă o grămadă de filme pe 1 euro. Dar seriale? Adică vreau să întreb când o să avem şi noi un Hulu, că acces la Hulu sigur n-o să avem prea curând.  Şi da, în afară de Muvix, Cinemagia mai bagă uşor-uşor filme moca, Realitatea lui Piticu s-a apucat şi ea… Acum hai să facem ceva mai serios.

Voi? Se uită cineva la seriale pe tv?

Meniu