Filme

Iron Man!!! L-am văzut săptămâna trecută. Iron Man 2 o să rupă! 😀

Să vă explic: eu n-am răbdare să stau 2 ore la un film. Aşa că mă uit cu pauze lungi. La cinema mai stau şi pe twitter, mai verific mailu…
Eh, la Iron Man nu cred că am luat telefonu în mână. Nu că ar fi cine ştie ce film de hitchcock, dar se întâmplă lucruri. Deci da, aprob.

Prima oară când îmi place mai mult Gwyneth Paltrow decât Scarlett Johanson (pe care n-o prinde deloc roşcatul. deloc.)

Iar Mickey Rourke e ce vreţi voi dar numai rus nu.

În rest… vă mai convingeţi din trailer (cu menţiunea că scena de la început în care Gwyneth îl pupă pe cască, nu mai apare şi în film).

Din când în când nişte omuleţi simpatici mă mai invită la câte o vizionare de presă a vreunui film. Selectiv din fire, ajung doar la cele pe care le cred cât de cât decente. Aseară am fost la Date Night, cu Steve Carell şi Tina Fey. Nu văzusem trailerul, iar după afiş mi s-a părut genul de comedioară ieftină pe care o vezi într-o zi de marţi, imediat după Paşte. Nu mă aşteptam la mare lucru, dar decât să văd vreun Shutter Island, mai bine ceva light.

Acum o să fac o pauză şi o să încerc să-mi dau seama când am văzut ultima oară o comedie cu adevărat mişto, la care să râd la mai mult de 2-3 faze…. uhm.. nop.. nu e The Hangover, pe care l-a lăudat toată lumea… cred că probabil e Le Concert, la care am şi râs, am şi plâns.

Anyway, Date Night e clar printre cele mai tari comedii light pe care le-am văzut în ultima vreme. N-are cine ştie ce vedete, n-are bugete de milioane dar râzi. Sunt faze amuzante chiar şi pentru cei care nu sunt fani Steve Carell (adică aşa ca mine).

Trailerul e mai jos. Dacă v-am convins, mergeţi să-l vedeţi, premiera e… curând, cred că weekendul viitor; dacă nu, play, dar parcă îşi pierde din farmec 🙂

Tocmai am auzit că Le Concert a câştigat premiile César pentru cel mai bun sunet şi cea mai bună coloană sonoră.

Şi mi-am amintit că n-am reuşit să scriu nici până azi despre el. L-am văzut doar de două ori, dar cred că după ce pun mâna pe DVD o să-l mai văd de vreo 10.

Mi-a plăcut foarte mult Train de vie, e unul dintre filmele mele preferate, l-am văzut de… multe ori.  Iar când am văzut trailerul de la Le Concert am zis: trebuie să merg la filmul ăsta, trebuie!

După ce l-am văzut prima oară am rămas marcat vreo 2 săptămâni. Între timp am apucat să-l revăd dar tot nu e de ajuns. Muzica, povestea, actorii… e fenomenal. FE-NO-ME-NAL.

N-am reuşit să văd Va, vis et deviens, dar povestea mi se pare excepţională. Deşi în mod normal nu dar mare importanţă regizorilor, ci filmului (n-am mers niciodată pe principiul conform căruia un regizor bun scoate numai lucruri bune sau foarte bune), Radu Mihăileanu e o excepţie. Profunzimea poveştilor abordate, punerea în scenă, micile detalii, comicul de situaţie şi esenţa tragică sunt lucrurile care mă lasă fără cuvinte, atât la Train de vie, cât şi la Le Concert.

Mergeţi să-l vedeţi pentru că merită văzut. Nu o dată, ci de 10 ori!

Spoiler alert! (adică povestesc tot cap-coadă)

Am ajuns la vizionarea de presă din Plaza cu gândul doar la popcornul cu ciocolată pe care îl au acolo şi care lipseşte cu desăvârşire în AFI. Iniţial credeam că Up in the air e titlul mai lung al desenului animat UP. Pe urmă am văzut că e cu George Clooney şi atât. Să vedem, zic. Filmul e mişto. Trist, dar mişto. M-am regăsit într-o oarecare măsură în personaj.

George Clooney e un tip care concediază oameni. Lucrează la o firmă specializată în aşa ceva. Zboară 250 de zile pe an ca să ajungă dintr-un oraş în altul, în funcţie de firma care l-a angajat să facă concedieri.
N-are o casă (ok, are un apartament amărât care nu se pune), n-are familie, nu ţine legătura cu surorile lui. E mereu în avion, sau în aeroport. Ca orice om fără o viaţă, are un hobby. Adună milele străbătute ca să capete tot felul de carduri gold, platinum, vip etc. Şi scopul lui suprem este să atingă 10 milioane de mile zburate ca să-i treacă numele pe un avion şi să primească un card super exclusivist.

Cardurile astea îi dau impresia unei vieţi de huzur. Numai că el n-are o viaţă. El trăieşte de ani buni de parcă ar fi în ziua cârtiţei. Nasol, zic. Eh şi găseşte o tipă care e la fel ca el, zboară non-stop. Pare o variantă feminină a lui. Exact ce avea nevoie. Încep ei o pseudo-relaţie, îl arată semi-nud pe George Clooney de 2 ori ca să justifice de ce l-au ales pe el şi nu pe Nicolas Cage şi gata. Ai impresia că ai asistat la un film drăguţ despre „chiar şi ciudaţii îşi găsesc soul-mate”. Dar când omu se duce la ea să-i facă o surpriză, îi face ea o surpriză şi află că de fapt era căsătorită şi avea şi copil. Therefore George Clooney e doar o aventură între zboruri. Între timp el îşi face milele, ia cardu pe care îl mai aveau doar 6 persoane în lume şi continuă să-şi vadă de treabă. The End.

Mişto, nu? Pe mine m-a deprimat groaznic filmu. Cu toate astea, Andreea zice ca a fost misto. Ce-i drept, si mie mi-a plăcut, într-un fel masochist aşa :))