Politics

IN Politics

Duminică se termină luna de miere. Sunt ultimele zile în care putem profita de pe urma politicienilor. Ei ne fac toate poftele în materie de pixuri, sacoşe cu pliante, umbrele şi alte promoţionale – iar noi îi mai luăm la mişto prin presă.

Grăbiţi-vă să-i criticaţi acum cât, chipurile, pleacă capul în faţa noastră şi ne dau impresia că ne vor face toate poftele. Imediat după ce se termină luna de miere urmează cei 4 ani de chin, timp în care vine rându lor să ne ia la mişto. Şi cu siguranţă că luna lor de umilinţă (falsă şi aia) nu face cât cei 4 ani de coşmar de care o să avem noi parte, indiferent de culoarea politică.

Pentru că în relaţia asta, noi suntem „sexul slab”.

IN Politics

Azi a fost la ASE ‘primul debate public pentru alegerea Prim Ministrului’. Cam aşa zicea Dan Andronic pe blogul lui. De fapt, o strategie destul de bună. Asta pentru că indiferent de reacţia celorlalte partide, PNL avea numai de câştigat.

Fie că nominalizaţii PSD şi PDL acceptau să participe după regulile PNLului şi erau practic luaţi pe nepregătite, fie că refuzau (cum au şi făcut de altfel) şi erau catalogaţi drept laşi, candidaţii celor două partide nu aveau cum să câştige în lupta aceasta surdă.

După părerea mea au ales cea mai bună variantă, deşi nici Geoană (care l-a invitat pe Tăriceanu la Botoşani), nici Stolojan (care a bălmăjit ceva legat de dezbaterile televizate) nu au impresionat.

Astfel, Tăriceanu a ieşit în faţa poporului studenţesc şi a aberat minute în şir despre pensii, sănătate, autostrăzi… plăcile vechi. Şi s-a mai scris istoria unui mare fâs al campaniei electorale. Un fâs pornit de la o idee bună care s-a pus în practică foarte prost. Fâs care o să-l recomande altui partid pe consilierul în comunicare politică Dan Andronic. Dar asta la alegerile următoare.

IN Politics, Revolte

Uitaţi-vă puţin la clipu ăsta.

Aţi reuşit să-l urmăriţi pe tot? Eu nu. Şi m-am străduit. Doar că nu mai pot. Mi se pare că mai jos de atât chiar nu se poate. Mihai Alexandru are cateva piese mişto. A compus, acum vrea să şi cânte. Şi sunt ok cu concertele de campanie. Chiar şi cu voci trase pentru imnuri electorale. Da’ chiar în halu ăsta?

Adică… nu e cam mult? Ce mai avea de zis? Votează că altfel nu-mi mai dau ăştia banii.

Ireal cât se coboară unii  pentru bani. Îţi foloseşti imaginea, da’ chiar să te mişti în halu ăla cu toate floricelele alea în mână?

E foame dă bani bă-eţi!

IN Caterinci, Politics

Pe testvot.eu găsiţi un test prin care poţi afla ce partid răspunde nevoilor tale. 31 de întrebări care în final indică partidul potrivit (fără să fie un îndemn la vot or something).

Am răspuns la întrebări şi am rămas surprins. Nici nu ştiu daca am catindat de la ei în circumscripţia mea.

udmr

IN Casual stuff, Politics

Am observat de ceva timp o atitudine foarte tristă. Toţi cei din jur par a se fi resemnat.

S-au obişnuit cu ideea că se fură la vârf, că nu poţi să ai succes dacă nu te mânjeşti. Am observat declaraţii ale mai multor oameni cunoscuţi. Fie că nu votează, dezamăgiţi de oferta electorală, fie că votează doar pentru a nu lăsa alegerea în mâinile celor mulţi, oamenii nu mai cred în nimic.

Personal, cunosc atât de puţini oameni care mai speră într-un viitor mai bun, încât îi pot număra pe degetele de la o mână. Şi nu e vorba de binele individual. Ci de un bine colectiv, de taxe mai mici, de bugetari mai fericiţi şi mai productivi, de infrastructură şi o politică externă mai bună. Tocmai asta e problema. Din moment ce binele colectiv influenţează prea puţin binele individual, masele nu vor lua atitudine.

S-a plecat de la speranţa din ’90, am ajuns la „să fure, dar să şi facă ceva” şi ne îndreptăm către „nu votez, că oricum câştig destul de bine şi mă descurc„. Aproape că mă deprimă ce este în jur. Şi citind diverse articole din perioada interbelică, am observat că feelingu ăsta era prezent şi atunci. Numai că atunci mai exista speranţă în rândul câtorva oameni.

Acum, majoritatea fie că alege partidul  în ideea că „îmi iese şi mie ceva că sunt prieten cu X de la partid”, fie că votează din inerţie, din boală pe celălalt partid. Nu există ideologii, nu există politicieni, nu există nimic. Există ziua aia în care ar trebui să schimbăm ceva, doar că nu avem ce.

IN Caterinci, Politics

După ce PD-L a ieşit pe piaţă cu un slogan interesant, iată că vine răspunsul celor de la PSD. Nota 9 pentru idee, nota 10 pentru media placement (au început să le pună fix la Cotroceni, vis-a-vis de palat).

Iată OOHul de la PD-L:

PDL

Şi răspunsul de la PSD:

PSD

Să vedem acum ce răspunde PDL. Dacă răspunde.

LE: Foarte slaba reactia celor de la PD-L. Un sticker cu mesajul PSD: Furam tot, aluzie la mesajul furat. Se putea MULT mai bine.

IN Advertising/PR, De soi, Politics

Noi, oamenii de comunicare.

Analizând campania din State şi comparând-o cu cea de la noi din ţară consider că oamenii de comunicare sunt vinovaţi. De ce? Pentru că în fond, bani se bagă şi aici şi acolo; armate de oameni lucrează la campanie şi aici şi acolo.

Cu toate astea, la ei, rezultatul final este ăsta:

La noi, revoluţia portocalie a strâns o mână de ameţiţi care sărbătoreau la universitate.

Americanii sunt proşti dar au un PR bun

Sigur, e foarte simplu să ne gândim că americanii sunt proşti şi prin urmare, mai uşor de manipulat. Sunt de părere că PRiştii lor sunt mai buni, şi nu oamenii mai proşti. Nici n-are sens să întreb dacă e vreun politician pentru care ar ieşi atâţia isterici în stradă. Nu există. Şi sunt sigur că nu e mare lucru nici de capul lui Obama. Dacă ne întoarcem în timp, veţi vedea că aceeaşi isterie a fost si cu Bush. Şi acum ştim toţi de ce e în stare Bush. Şi cu toate astea, oamenii ăia speră. Văd în candidatul lor un om capabil să le schimbe vieţile.

Dă-i în cap şi câştigăm

Printre altele, diferenţa între campania lor şi campania noastră e că ei reuşesc să creeze o imagine indiferent de cât de mult se străduieşte adversarul să o distrugă.  La ei se dă mai puţin la gioale şi se zâmbeşte mai mult. Pentru că oamenii mei trebuie să-mi facă mai mult bine decât pot oamenii tăi să-mi facă rău. La noi, dacă ceilalţi au 10%, înseamnă că noi cu 11 am câştigat, nu?

Suntem studiu de caz?

La locale, Naumovici se plângea că trebuia să câştige. Ce-i drept, campania a ieşit din peisajul monoton, dar candidatul a fost unul foarte slab. Până n-o să câştige cineva pe o campanie extrem de bună, n-o să existe concurenţă şi la fel ca în publicitate, agenţiei nu-i vor fi solicitate anumite chestii.
Şi dacă tot se plângea bossul 23 că n-a avut reach pe Antene, mă întreb dacă merită să facem un studiu de caz pe votanţii ăştia speciali. Ăştia care vor emisiuni plictisitoare şi votează după cât de prezent e politicianu la tv.

Vă mutaţi şi voi online?

În afară de 3 clipuri pe youtube, campania înseamnă afişe (plătite cu preţul sănătăţii de unii oameni de campanie). Nu-i aşa că putem mai mult? Chiar ne-am plictisit de bloguri prăfuite. Vrem interacţiune, virale, viaţă. Vrem să ne păcăliţi, nu să vă votăm pur şi simplu!

IN Caterinci, Politics

Până acum campania electorală a fost foarte plictisitoare. S-au lipit 3 afişe, 2 outdooruri şi gata, asta a fost tot.

Eh, iată că s-a găsit o minte luminată să pună un vârf de sare şi piper. Politiciana în cauză, Luminiţa Anghel pe numele ei, ne oferă o mostră de caterincă. Îmi place că ştie ce gândesc şi că joacă singură în acelaşi clip repetând aproape obsesiv „nu vota”.

Cum zice ea, ca un om mare de interseţia de la Răzoare. Sunt curios dacă ştie exact unde e :))

Oricum, noi ştim că e aceeaşi Luminiţa care îşi lua haine din Pavilionu H acu câţiva ani. Vedetă din popor, ce vrei.

Ah, şi pentru cine nu s-a prins, clipul e copiat după ăsta.

Via Silvia

Meniu