Revolte

Ne aştepţi în fiecare vineri şi sâmbătă seară la ieşirea din club ca să vezi dacă am băut. Ne faci control cu etilotestul chiar dacă suntem în pantaloni scurţi şi zicem că venim de la fotbal. Ne pândeşti în cascadă cu câte 3 echipaje pe serpentine gata să ne opreşti dacă depăşim linia continuă. Pui radarul în stand-by şi îl porneşti rapid doar-doar ne prinzi în afara vitezei legale.

Te ascunzi după nişte tufişuri sau după un zid şi aştepţi să trecem în viteză pentru ca mai apoi să ne opreşti 500 de metri mai încolo. Ne tragi pe dreapta dacă ţi se pare că n-am acordat prioritate pietonilor care vorbeau la telefon pe trotuar. Tocmeşti un căruţaş să treacă în slow-motion pe un pod ca să ne faci să-l depăşim şi să ai motiv să ne opreşti la capătul podului. Iei şpagă. Dai amenzi aiurea. Abuzezi în prea multe cazuri. Încurci circulaţia în intersecţii. Opreşti toate maşinile pentru vreo coloană oficială şi nu mai fluidizezi traficul după asta. De multe ori ne încurci.

Şi acceptăm toate astea, dar fă în PULA MEA ceva cu pietonii care trec pe roşu! Sau o să ne apucăm toţi să jucăm popice cu ei. Zilele astea mi-am dorit mai mult ca oricând să fiu în GTA şi să pot să iau în plin câţiva dintre ăştia care trec impasibili pe roşu într-un cor disperat de claxoane. Aşa că, dragă poliţie română, amendează-i şi pe ei, constrânge-i să nu mai treacă pe roşu, educă-i cu forţa sau o să devină o ruletă rusească să traversezi strada în câţiva ani.

Cred că nu există piesă de teatru pe care să o văd şi în timpul căreia să nu mă enervez. Nu că aş merge foarte des, dar atunci când ajung, sigur există ceva care să mă scoată din minţi. Poate pentru că am crescut în vremurile în care mersul la teatru încă reprezenta o activitate culturală şi în acelaşi timp una din formele principale de divertisment.

10 ani, 15 tabloide si 30 de televiziuni mai târziu, teatrul a ajuns o activitate de bifat şi atât. Suntem prea grăbiţi şi prea moderni pentru a mai avea respect faţă de sala de teatru. De-asta am şi mutat spectacolele în baruri înghesuite pe care le-am numit pompos „spaţii neconvenţionale”. Şi dacă în aceste spaţii neconvenţionale e scuzabil să ne comportăm ca într-un bar (pentru că în definitiv asta şi sunt), în sala de teatru ar fi indicat să păstrăm o conduită (pariez că n-aţi mai auzit termenul ăsta, conduită, de prin şcoala generală). Citeşte tot articolul

Actorii de la teatrul naţional din Sibiu au ales să protesteze într-un mod ciudat faţă de scăderea salarială de 25% aplicată tuturor bugetarilor: în timpul piesei, actorii s-au oprit şi un voice over a anunţat că s-a jucat 75% din piesă şi că pauza e o formă de protest faţă de guvernanţi. După întrerupere şi aplauzele celor din sală, piesa s-a reluat.

De ce e asta o manifestaţie cretină şi nesimţită?

Pentru că eu am venit să mă simt bine la teatru. Am dat nişte bani pentru o distracţie sau o artă… cum vreţi. Eu am plătit bilet întreg, nu 75%. Prin urmare, după 3 sferturi din piesă, tu actorule, te opreşti şi îmi spui că Guvernul e rău şi că ţie ţi-e greu. Repet, eu am plătit aceiaşi bani.

Înţeleg că eşti plătit prost şi accept să dau eu mai mult pe bilet ca să se suplinească deficitul provocat de criză. În fond, nu mă obligă nimeni să merg la teatru. Fiind o distracţie, pe timp de criză poate fi considerat un lux. Dacă e un lux, e normal să nu ne permitem toţi bilete mai scumpe.  Şi spun că prefer să plătesc mai mult pentru că eu am venit să mă simt bine, să uit de probleme. Dacă tu opreşti piesa la jumate, o să încep să mă gândesc la tine, la cât de nasol îţi e, pe urmă la cât de nasol mi-e mie şi o să plec acasă mai deprimat decât venisem. Deci fail.

Pe lângă asta, gestul tău nu rezolvă nimic. Bun, să zicem că s-a dat la televizor şi mâine poimâine Antonescu o să zică „Domnule, uitaţi ce-a reuşit Traian Băsescu! Actorii se opresc pe scenă la mijlocul piesei. Se poate aşa ceva?” Ce-o să rezolve asta? Nimic.  Să mergem mai departe şi să zicem că societatea civilă ia atitudine şi pune presiune pe conducători. Vor da cei 25% înapoi? Nu, pentru că intrăm în faliment.

Hai să n-o luăm pe cazuri particulare că ne ia plânsul. Hai să gândim puţin în ansamblu şi vom vedea că gestul de la Sibiu este inutil şi creează un disconfort pentru spectatori.

În plus, dacă un medic s-ar opri din operaţie la 75% cum ar fi? Doar aşa, ca să tragă un semnal de alarmă. Poate pacientul respectiv n-ar avea la dispoziţie 2-3 minute pentru scamatoriile înfuriatului medic bugetar şi ar muri pe masa de operaţie.

Sau dacă ar fi vorba de poliţişti, pompieri, brutari, piloţi? Şi exemplele pot continua. Aşa că hai să fim cu 25% mai raţionali şi să nu facem gesturi inutile şi nesimţite.

De ce?

De ce toate filmele româneşti sunt la fel?

De ce majoritatea sunt filmate în stilul ăla tremurat, din spatele subiecţilor?

De ce trebuie să filmăm totul în bucătăria lu bunica, sau a lu mătuşa Maria?

De ce trebuie să conţină toate filmele româneşti următoarele cuvinte: căcat, bulangiule, băi mie mi se rupe, dă-l în mă-sa, tovarăşe?

De ce trebuie să fie jumate din filmele româneşti plasate în comunism?

De ce se vorbeşte doar despre tipologii sociale, despre situaţii dă viaţă, despre dileme şi angoase?

De ce nu mai există bucurie în filmul românesc?

Caragiale îşi revizuieşte opera. Ce-a scris el e mic copil pe lângă ce e acum. Călinescu se răsuceşte în mormânt. Umplea amfiteatrele cu sute de studenţi la cursurile lui.

Azi s-a desfăşurat un fel de circ ieftin cu pretenţii de şedinţă. O şefă de catedră care doreşte rezolvarea pe cale diplomatică a conflictelor, dar care, sper, va începe să-şi pună nişte întrebări, o profesoară care şi-a chemat studenţii apropiaţi în ajutor şi eu – cu prea puţine probe.

O atitudine prietenoasă care mi-a făcut greaţă. Câţiva cetăţeni care vor doar să termine mai repede facultatea şi să-şi ia o diplomă la capătul a 3 ani de pseudo-studiu.

Pe probe n-a fost clară decât nerespectarea timpului convenit pentru examen. Drept urmare profesoara a venit cu o propunere foarte tentantă pentru popor: să se dea un fel de măriri şi restanţe în acelaşi timp, undeva săptămâna viitoare. Oral.

În rest, revoluţionarii ceilalţi n-au predat lucrările goale sau lucrările respective s-au „pierdut” (oricum, foarte puţin relevant) deci alte probe nu existau. Ba chiar probele existente conduceau către o teorie sugerată voalat: poate tânărul Che Guevara are ceva personal cu stimabilul cadru didactic.

N-a vrut nimeni să priceapă că totul a pornit de la încălcarea principiilor pedagogice. Cui îi pasă de principiile demagocice? O tânără (răsărită de altfel) zicea că „face ceva pe principiile noastre”. Mulţam Andreea, s-a notat.

Şi bonus, n-a fost de ajuns că probe nu erau, s-au mai hotărât şi reprezentanţii veniţi ca nu cumva să-şi împovăreze „dificilul” program cu încă un examen, să susţină că memoriul nu reprezintă vocea poporului, ci a unui singur om. Măcar DPD a punctat că e vorba de o minoritate şi nu o singură persoană. Totuşi, nimic demonstrabil la momentul respectiv.

Deci s-a demonstrat că singurul nebun care avea ceva cu profa eram eu. De fapt, adevărul e că profesoara şi-a făcut perfect datoria. Iar eu, dintr-o dorinţă de răzbunare (!?) am vrut s-o denigrez. Iar examenul, ca să ştiţi şi voi, a fost în 20 de minute deşi trebuia să fie o oră, însă hai că n-a fost aşa rău. Şi chiar au fost şi multe note de 10 (ce surprizăă!).

Cât despre coloana vertebrală, n-o căutaţi în interiorul acestui text, nu există.

Stau să mă gândesc dacă mai are sens să termin facultatea asta. Să merg la festivitatea de absolvire şi să stau lângă nişte oportunişti şi nişte laşi? No fucking way!

Ah… încă ceva. Morala: Nu veniţi la Litere. Vă pierdeţi timpul. Mergeţi la SNSPA. Chiar dacă ăia sunt mai praf. Măcar aşa se prind şi cei de la Litere că ceva scârţâie.

Chiar ieri mă plângeam pe twitter că am colegi semi-analfabeţi. Îmi pare rău, dar ăsta e adevărul: unii studenţi din facultatea de litere, anul 3, CRP, nu ştiu să scrie corect. Despre asta într-un post viitor.

Degeaba ne plângem de studenţi, dacă profesorii sunt la pământ. Am zis-o de multe ori. Doar că azi m-am enervat peste măsură.

Examen la strategii publicitate şi Examen – postmodernism. Ora 10:00

Am acceptat dintr-o prostie să dăm examen la două materii în acelaşi timp. Am acceptat condiţiile propuse de un pseudo-profesor care anul trecut ne-a „examinat” printr-o lucrare scrisă, întinsă pe parcursul a 15 minute. Anul ăsta, pentru că erau două materii, probabil că s-a gândit că e nevoie de ceva mai mult timp.

După „doar” o oră de întârziere, a început comedia. Doamna „profesoară” ajunge în sală. Înainte să dicteze subiectele, ne recomandă să venim la masterul de Expertiză şi consultanţă în publicitate. Pentru că merită şi pentru că sunt profesori capabili. Când am întrebat-o ce practicieni predau la masterul respectiv, n-a reuşit să-mi dea un răspuns coerent. Citeşte tot articolul

Cine îşi mai aminteşte ăia 15.000 de specialişti din guvernarea CDR? Ştiţi în ce s-au transformat ei în zilele noastre? În specialişti în PR. La fiecare colţ de blog e câte unu care face PR pentru ceva. E unu care dă mailuri şi are impresia că face PR.

Nu contează că nu ştii boabă de strategie. Nu contează că n-ai tocit hainele pe băncile vreunei facultăţi de profil. Nu. Tu eşti specialist în PR pentru că ai citit toate posturile de pe blogul lui Zoso despre cum trebuie tratată problema, ai văzut ce-a zis Bobby Voicu pe twitter şi la emisiunea de la radio şi în general te pricepi. Pur şi simplu ştii. Mereu râzi când vezi un comunicat de presă scris prost. Tu l-ai fi scris mai bine. În fond, asta înseamnă PR: să răspunzi la mailuri şi să dai comunicate de presă.

Corect ar fi să ai nevoie de autorizaţie. Ca să practici avocatura trebuie să intri în barou. Ca să fii medic ai nevoie de hârtie de la colegiul medicilor. Ca să fii farmacist, de la colegiul farmaciştilor. Etc. Hai cu autorizaţiile, deci. Ai studiile necesare? Eşti piarist. N-ai? La revedere. Nu că n-ar fi habarnişti cu diplomă, dar dacă lor li se adaugă şi turma de cetăţeni polivalenţi, ajungem la tristeţea care ne înconjoară.

Acu nu mai e încălcare de copyright, corect? Acu nu mai sare nimeni să-l apere pe Alex Rădescu, nu? Că deh, n-a murit nimeni şi n-ai de ce să faci scandal dacă nu ai parte de mediatizare. Sau asta nu e „încălcare flagrantă a drepturilor de autor” şi nu se pune, right? Sau pur şi simplu nu e vorba de Alex Gâlmeanu. Cum era? Să strigăm în gura mare că altfel susţinem hoţia? Bine că acum singurul care s-a sesizat e Zoso. În rest, pace şi prietenie.

(treceţi cu vederea partea cu pleonasticul pitic )

În ultima vreme a început să mă deranjeze foarte mult faptul că NIMENI nu ştie NIMIC despre România. La Natalie Cole mă aşteptam pentru că vine din SUA şi acolo ăia trăiesc în cercul lor restrâns. Dar când le-am luat interviu celor de la Fettes Brot (MTV EMA Winners, Best German Group) mi-a picat faţa când mi-au zis că ştiu doar de Ceauşescu. Ştiam că lumea habar n-are nimic despre noi da’ chiar aşa? Până acum m-am minţit singur că poate nu e chiar aşa.

Şi ca s-o scurtez, ce naiba putem face? Hai să facem ceva, nu ştiu, o spirală or something… dar să fie un efort colectiv că poate aşa aude lumea şi de noi.