Category

Revolte

5 sfaturi dacă eşti prost în timpul unei piese de teatru

10

Cred că nu există piesă de teatru pe care să o văd şi în timpul căreia să nu mă enervez. Nu că aş merge foarte des, dar atunci când ajung, sigur există ceva care să mă scoată din minţi. Poate pentru că am crescut în vremurile în care mersul la teatru încă reprezenta o activitate culturală şi în acelaşi timp una din formele principale de divertisment.

10 ani, 15 tabloide si 30 de televiziuni mai târziu, teatrul a ajuns o activitate de bifat şi atât. Suntem prea grăbiţi şi prea moderni pentru a mai avea respect faţă de sala de teatru. De-asta am şi mutat spectacolele în baruri înghesuite pe care le-am numit pompos “spaţii neconvenţionale”. Şi dacă în aceste spaţii neconvenţionale e scuzabil să ne comportăm ca într-un bar (pentru că în definitiv asta şi sunt), în sala de teatru ar fi indicat să păstrăm o conduită (pariez că n-aţi mai auzit termenul ăsta, conduită, de prin şcoala generală).

Citeste tot articolul

Procente

6

Actorii de la teatrul naţional din Sibiu au ales să protesteze într-un mod ciudat faţă de scăderea salarială de 25% aplicată tuturor bugetarilor: în timpul piesei, actorii s-au oprit şi un voice over a anunţat că s-a jucat 75% din piesă şi că pauza e o formă de protest faţă de guvernanţi. După întrerupere şi aplauzele celor din sală, piesa s-a reluat.

De ce e asta o manifestaţie cretină şi nesimţită?

Pentru că eu am venit să mă simt bine la teatru. Am dat nişte bani pentru o distracţie sau o artă… cum vreţi. Eu am plătit bilet întreg, nu 75%. Prin urmare, după 3 sferturi din piesă, tu actorule, te opreşti şi îmi spui că Guvernul e rău şi că ţie ţi-e greu. Repet, eu am plătit aceiaşi bani.

Înţeleg că eşti plătit prost şi accept să dau eu mai mult pe bilet ca să se suplinească deficitul provocat de criză. În fond, nu mă obligă nimeni să merg la teatru. Fiind o distracţie, pe timp de criză poate fi considerat un lux. Dacă e un lux, e normal să nu ne permitem toţi bilete mai scumpe.  Şi spun că prefer să plătesc mai mult pentru că eu am venit să mă simt bine, să uit de probleme. Dacă tu opreşti piesa la jumate, o să încep să mă gândesc la tine, la cât de nasol îţi e, pe urmă la cât de nasol mi-e mie şi o să plec acasă mai deprimat decât venisem. Deci fail.

Pe lângă asta, gestul tău nu rezolvă nimic. Bun, să zicem că s-a dat la televizor şi mâine poimâine Antonescu o să zică “Domnule, uitaţi ce-a reuşit Traian Băsescu! Actorii se opresc pe scenă la mijlocul piesei. Se poate aşa ceva?” Ce-o să rezolve asta? Nimic.  Să mergem mai departe şi să zicem că societatea civilă ia atitudine şi pune presiune pe conducători. Vor da cei 25% înapoi? Nu, pentru că intrăm în faliment.

Hai să n-o luăm pe cazuri particulare că ne ia plânsul. Hai să gândim puţin în ansamblu şi vom vedea că gestul de la Sibiu este inutil şi creează un disconfort pentru spectatori.

În plus, dacă un medic s-ar opri din operaţie la 75% cum ar fi? Doar aşa, ca să tragă un semnal de alarmă. Poate pacientul respectiv n-ar avea la dispoziţie 2-3 minute pentru scamatoriile înfuriatului medic bugetar şi ar muri pe masa de operaţie.

Sau dacă ar fi vorba de poliţişti, pompieri, brutari, piloţi? Şi exemplele pot continua. Aşa că hai să fim cu 25% mai raţionali şi să nu facem gesturi inutile şi nesimţite.

Un certain de gard

8

De ce?

De ce toate filmele româneşti sunt la fel?

De ce majoritatea sunt filmate în stilul ăla tremurat, din spatele subiecţilor?

De ce trebuie să filmăm totul în bucătăria lu bunica, sau a lu mătuşa Maria?

De ce trebuie să conţină toate filmele româneşti următoarele cuvinte: căcat, bulangiule, băi mie mi se rupe, dă-l în mă-sa, tovarăşe?

De ce trebuie să fie jumate din filmele româneşti plasate în comunism?

De ce se vorbeşte doar despre tipologii sociale, despre situaţii dă viaţă, despre dileme şi angoase?

De ce nu mai există bucurie în filmul românesc?

Principiile au murit. Traiasca diplomele!

22

Caragiale îşi revizuieşte opera. Ce-a scris el e mic copil pe lângă ce e acum. Călinescu se răsuceşte în mormânt. Umplea amfiteatrele cu sute de studenţi la cursurile lui.

Azi s-a desfăşurat un fel de circ ieftin cu pretenţii de şedinţă. O şefă de catedră care doreşte rezolvarea pe cale diplomatică a conflictelor, dar care, sper, va începe să-şi pună nişte întrebări, o profesoară care şi-a chemat studenţii apropiaţi în ajutor şi eu – cu prea puţine probe.

O atitudine prietenoasă care mi-a făcut greaţă. Câţiva cetăţeni care vor doar să termine mai repede facultatea şi să-şi ia o diplomă la capătul a 3 ani de pseudo-studiu.

Pe probe n-a fost clară decât nerespectarea timpului convenit pentru examen. Drept urmare profesoara a venit cu o propunere foarte tentantă pentru popor: să se dea un fel de măriri şi restanţe în acelaşi timp, undeva săptămâna viitoare. Oral.

În rest, revoluţionarii ceilalţi n-au predat lucrările goale sau lucrările respective s-au “pierdut” (oricum, foarte puţin relevant) deci alte probe nu existau. Ba chiar probele existente conduceau către o teorie sugerată voalat: poate tânărul Che Guevara are ceva personal cu stimabilul cadru didactic.

N-a vrut nimeni să priceapă că totul a pornit de la încălcarea principiilor pedagogice. Cui îi pasă de principiile demagocice? O tânără (răsărită de altfel) zicea că “face ceva pe principiile noastre”. Mulţam Andreea, s-a notat.

Şi bonus, n-a fost de ajuns că probe nu erau, s-au mai hotărât şi reprezentanţii veniţi ca nu cumva să-şi împovăreze “dificilul” program cu încă un examen, să susţină că memoriul nu reprezintă vocea poporului, ci a unui singur om. Măcar DPD a punctat că e vorba de o minoritate şi nu o singură persoană. Totuşi, nimic demonstrabil la momentul respectiv.

Deci s-a demonstrat că singurul nebun care avea ceva cu profa eram eu. De fapt, adevărul e că profesoara şi-a făcut perfect datoria. Iar eu, dintr-o dorinţă de răzbunare (!?) am vrut s-o denigrez. Iar examenul, ca să ştiţi şi voi, a fost în 20 de minute deşi trebuia să fie o oră, însă hai că n-a fost aşa rău. Şi chiar au fost şi multe note de 10 (ce surprizăă!).

Cât despre coloana vertebrală, n-o căutaţi în interiorul acestui text, nu există.

Stau să mă gândesc dacă mai are sens să termin facultatea asta. Să merg la festivitatea de absolvire şi să stau lângă nişte oportunişti şi nişte laşi? No fucking way!

Ah… încă ceva. Morala: Nu veniţi la Litere. Vă pierdeţi timpul. Mergeţi la SNSPA. Chiar dacă ăia sunt mai praf. Măcar aşa se prind şi cei de la Litere că ceva scârţâie.

Comunicatori, cautam profesor

18

Am intrat la Facultatea de Litere, secţia de Comunicare şi Relaţii Publice pentru că se făcea şi publicitate. Asta vreau să fac într-un viitor cât mai apropiat. Din păcate am dat peste o profesoară ca doamna în cauză şi n-am învăţat nimic. Deci am făcut facultatea degeaba.

După ce o vom da afară, pentru că până la urmă o vom da afară, sau … dacă nu am susţinerea colegilor, o voi da afară, vom avea nevoie de un profesor care să ne predea timp de un semestru Strategii Publicitare. Dacă mă duc în faţa domnului decan Papadima şi îi cer să o înlocuiască pe profesoara actuală îmi va spune că nu are cu cine. Aşa că apelez la întreaga industrie pentru salvarea unei viitoare promoţii de comunicatori. Sunt mulţi oameni care vor ajunge până la urmă în agenţii, şi care, fără nişte baze din facultate, nu vor da randament, deci tot industria va avea de suferit. Aşa că vă cer să ne ajutaţi. Încep cu Millenium care are cei mai mulţi Cerepişti în organigramă (e PR, dar sigur ne puteţi ajuta să găsim un publicitar bun) şi pot continua cu Ogilvy, Graffiti, McCann şi în general toate agenţiile.

Sunt convins că o să găsim pe cineva căruia să-i pese. Sunt convins că cineva o să fie impresionat câtuşi de puţin de 160 de oameni care strigă “Vrem să învăţăm publicitate!”. Prin urmare, ajutaţi-ne să găsim o soluţie (temporară) de înlocuire a profesoarei respective.

Povestea pe larg este aici.

Comedia dell’litere

42

Chiar ieri mă plângeam pe twitter că am colegi semi-analfabeţi. Îmi pare rău, dar ăsta e adevărul: unii studenţi din facultatea de litere, anul 3, CRP, nu ştiu să scrie corect. Despre asta într-un post viitor.

Degeaba ne plângem de studenţi, dacă profesorii sunt la pământ. Am zis-o de multe ori. Doar că azi m-am enervat peste măsură.

Examen la strategii publicitate şi Examen – postmodernism. Ora 10:00

Am acceptat dintr-o prostie să dăm examen la două materii în acelaşi timp. Am acceptat condiţiile propuse de un pseudo-profesor care anul trecut ne-a “examinat” printr-o lucrare scrisă, întinsă pe parcursul a 15 minute. Anul ăsta, pentru că erau două materii, probabil că s-a gândit că e nevoie de ceva mai mult timp.

După “doar” o oră de întârziere, a început comedia. Doamna “profesoară” ajunge în sală. Înainte să dicteze subiectele, ne recomandă să venim la masterul de Expertiză şi consultanţă în publicitate. Pentru că merită şi pentru că sunt profesori capabili. Când am întrebat-o ce practicieni predau la masterul respectiv, n-a reuşit să-mi dea un răspuns coerent.

Citeste tot articolul

M-am saturat de specialisti

1

Cine îşi mai aminteşte ăia 15.000 de specialişti din guvernarea CDR? Ştiţi în ce s-au transformat ei în zilele noastre? În specialişti în PR. La fiecare colţ de blog e câte unu care face PR pentru ceva. E unu care dă mailuri şi are impresia că face PR.

Nu contează că nu ştii boabă de strategie. Nu contează că n-ai tocit hainele pe băncile vreunei facultăţi de profil. Nu. Tu eşti specialist în PR pentru că ai citit toate posturile de pe blogul lui Zoso despre cum trebuie tratată problema, ai văzut ce-a zis Bobby Voicu pe twitter şi la emisiunea de la radio şi în general te pricepi. Pur şi simplu ştii. Mereu râzi când vezi un comunicat de presă scris prost. Tu l-ai fi scris mai bine. În fond, asta înseamnă PR: să răspunzi la mailuri şi să dai comunicate de presă.

Corect ar fi să ai nevoie de autorizaţie. Ca să practici avocatura trebuie să intri în barou. Ca să fii medic ai nevoie de hârtie de la colegiul medicilor. Ca să fii farmacist, de la colegiul farmaciştilor. Etc. Hai cu autorizaţiile, deci. Ai studiile necesare? Eşti piarist. N-ai? La revedere. Nu că n-ar fi habarnişti cu diplomă, dar dacă lor li se adaugă şi turma de cetăţeni polivalenţi, ajungem la tristeţea care ne înconjoară.

Acu nu mai sare nimeni cu curu-n sus?

0

Acu nu mai e încălcare de copyright, corect? Acu nu mai sare nimeni să-l apere pe Alex Rădescu, nu? Că deh, n-a murit nimeni şi n-ai de ce să faci scandal dacă nu ai parte de mediatizare. Sau asta nu e “încălcare flagrantă a drepturilor de autor” şi nu se pune, right? Sau pur şi simplu nu e vorba de Alex Gâlmeanu. Cum era? Să strigăm în gura mare că altfel susţinem hoţia? Bine că acum singurul care s-a sesizat e Zoso. În rest, pace şi prietenie.

Un pitic, mic, pe creier

0

(treceţi cu vederea partea cu pleonasticul pitic )

În ultima vreme a început să mă deranjeze foarte mult faptul că NIMENI nu ştie NIMIC despre România. La Natalie Cole mă aşteptam pentru că vine din SUA şi acolo ăia trăiesc în cercul lor restrâns. Dar când le-am luat interviu celor de la Fettes Brot (MTV EMA Winners, Best German Group) mi-a picat faţa când mi-au zis că ştiu doar de Ceauşescu. Ştiam că lumea habar n-are nimic despre noi da’ chiar aşa? Până acum m-am minţit singur că poate nu e chiar aşa.

Şi ca s-o scurtez, ce naiba putem face? Hai să facem ceva, nu ştiu, o spirală or something… dar să fie un efort colectiv că poate aşa aude lumea şi de noi.

Băi Alex Gâlmeanu, băi…

11

oi fi băiat simpatic în timpu liber dar acu scuză-mă, amice, eşti idiot!

De parcă n-ar fi fost de ajuns că Antena 3 a publicat necrologul acu o săptămână, de parcă n-ar fi fost de ajuns că s-a făcut scandal pe tema asta atunci, de parcă n-ar fi fost de ajuns că toţi au dat ieri publish la stirile gata făcute şi nedatate, de parcă n-ar fi fost de ajuns că am asistat cu silă la juma de oră de materiale la ştiri făcute în 6 ore (yeah, right! – oare cum o fi frate să faci materiale cu Gheorghe Dinică în timp ce el se zbătea pe patul de spital? ia zi jurnalistule, cum te-ai simţit?), de parcă n-ar fi fost de ajuns toate astea, un pozar s-a apucat să facă scandal că nu s-a menţionat sursa!

În fond e o problemă reală în care în mod normal l-aş susţine pe specimen (că ştiu cum e să-ţi fure lumea pozele) da’ tocmai acum ţi-ai găsit dobitocu dracului să faci gât? Nu puteai să aştepţi măcar până îl înmormântau pe Dinică, este? Îţi stătea pe limbă să te revolţi, nu? ‘tu-vă-n gură de artişti închipuiţi.

Dacă era prima şi singura ocazie cu care ţi s-a furat o poză înţeleg, dar în condiţiile în care se fură constant poze, puteai să comentezi cu altă ocazie.

Dacă vă interesează detalii, citiţi aici.