
La început a fost Storis, „prima aplicaţie de audiobooks în limba română cu abonament nelimitat”, după cum se recomandă singuri. Oamenii de la Storis au făcut o mare campanie de fundraising, au ieşit prin presă, au reuşit să strângă vreo 600.000 de euro finanţare după cum au declarat chiar ei. Au făcut deja şi câteva evenimente mici, se axează foarte mult pe naratori şi producţie in house.
Problema cu ei este că deja au făcut rebranding, nu se mai numesc Storis, se numesc Voxa. De ce? Habar n-am, au promis că vor explica „foarte curând”, dar nu se ştie când. La fel cum nu se ştie nici când vor lansa, pe site scrie „mai curând decât crezi”. Well, eu credeam că au lansat deja, de-aia au zis că sunt „prima aplicaţie”, altfel trebuia zis „prima idee de aplicaţie”. Abonamentul nu e încă precizat, dar se pare că va fi „nemilitat”. Citeşte tot articolul















