IN Casual stuff

Bloggers LAN Party a pornit în 2012 dintr-o joacă. Apoi s-a transformat într-o comunitate, a strâns 20 şi ceva de ediţii şi a crescut de la an la an. Partea cu „Bloggers” a rămas strict de branding, nu prea mai erau mulţi bloggeri participanţi. Bine, ce-i drept, nu prea mai sunt mulţi bloggeri activi în general, ce să mai vorbim de oameni care să ajungă la un eveniment de gaming. 

Dar era aiurea să se schimbe numele în Twitchers LAN Party sau Influenkers LAN Party. Citeşte tot articolul

IN All Sports

Sunderland a retrogradat din Premier League în 2017. Anul următor au retrogradat din nou, au ajuns în League One, în eşalonul al treilea din campionatul Angliei. În 2018 a apărut serialul Sunderland Till I die, un documentar care ar fi trebuit să urmărească revenirea echipei în vârful fotbalului englez. Au fost filmate 3 sezoane de-atunci, dar Sunderland părea că nu reuşeşte să-şi revină. Au disputat 4 sezoane în League One, apoi, din 2022 încoace, s-au chinuit să revină. În 2024 a fost sezonul al 3-lea, cu numai 3 episoade. Sunt curios dacă au filmat ceva astfel încât să scoată un sezon şi cu revenirea în Premier League.

Ce-i drept, atenţia tuturor microbiştilor a fost captată de un alt club care luptă să ajungă în Premier League: Wrexham. Serialul lor este difuzat de Disney+ în Europa şi povestea în sine e mult mai spectaculoasă: au pornit din liga a 5-a şi au urcat treaptă cu treaptă, până în Championship (al doilea eşalon din Anglia). Citeşte tot articolul

IN All Sports

Scriam la începutul lui 2024 că sper la un sezon bun din partea lui Rafa Nadal. N-a fost să fie, accidentările nu i-au mai permis să concureze la nivel înalt. Am mai povestit despre asta, Nadal a avut un stil de joc care i-a solicitat foarte mult fizicul, aşa că era greu de crezut că va ajunge la 40 de ani pe terenul de tenis. Citeşte tot articolul

IN Gânduri de zi cu zi

În momentul de față drumul de la București la Sibiu are 280 de kilometri pe varianta Valea Oltului, distanță pe care am parcurs-o în cel puțin 3 ore și jumătate și cel mult 6 ore și jumătate. Am făcut odată 8 ore pe la Brașov, dar asta pentru că am prins un accident dincolo de Făgăraș.

De câțiva ani fac cel puțin 5-6 drumuri până la Sibiu, multe dintre ele cu o noapte de cazare. Cred că am făcut la un moment dat și ambele drumuri în aceeași zi, dar nu recomand, mai ales cu lucrările de pe Valea Oltului, care îți pot lungi călătoria cu 2-3 ore în anumite situații. Citeşte tot articolul

IN Web

Am descoperit Pocket în 2012, un moment în care citeam tot ce prindeam. Pocket era un tool prin intermediul căruia salvam articolele pentru mai târziu, o platformă care îmi permitea să revin asupra unor articole lungi și să nu le mai țin aiurea în browser, să consume memorie degeaba.

M-a ajutat foarte mult în perioada în care făceam Digital Recap, l-am folosit enorm în primii ani. Toate articolele importante treceau prin Pocket, mă puteam întoarce la ele, le share-uiam cu prietenii. Apoi am început să adun tot mai multe și să citesc tot mai puține. La un moment dat aveam vreo 500 de articole necitite, moment în care am abandonat Pocket. Citeşte tot articolul

IN Web

Storytime înainte de toate

Prin 2012-2013 am avut o idee legată de paywalls. Erau începuturile acestui concept, iar oamenii pe care îi urmăream aveau abonamente la diferite publicații și mai dădeau linkuri pe care nu le puteai vedea. Mai făceai uneori un cont de trial, dar nu aveai mereu chef sau timp de asta. Așa că mă gândeam la o variantă similară cu sistemul de afiliere, prin care cumperi un abonament cu credite incluse și treci de paywall pe orice site care e parte din program. Țin minte că am discutat cu Bobby Voicu pe tema asta și m-a lămurit că e prea complicat de făcut, pentru că ar trebui ca toți jucătorii din media să intre în program și traficul lor să treacă printr-un server care să dea informația respectivă, să aibă acces să coboare paywall-ul etc. Așa că am abandonat ideea respectivă, deși mulți ani după m-am gândit la ea.  Citeşte tot articolul

IN IT

Am fost până la Sibiu, ocazie cu care am descoperit că nu există 5G în oraş, indiferent de zonă. Eram în centrul oraşului şi telefonul îmi afişa LTE. Adică un standard echivalent cu 4G, dar bazat pe tehnologie 3G (din ce-am citit pe scurt, puteţi să mă corectaţi dacă greşesc). Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

O coincidenţă interesantă, care probabil că e doar atât, o coincidenţă: sediul agenţiei de outdoor Getica OOH este în aceeaşi clădire în care a fost sediul GMP pe vremea în care grupul lui Felix Tătaru lucra pentru campaniile lui Traian Băsescu.

Getica OOH este agenţia care a gestionat spaţiile media pentru Nicuşor Dan şi este controlată de un fost asociat al lui Matei Păun (omul care i-a fost şef de campanie lui Nicuşor Dan în 2016 şi care se putea dovedi a fi una dintre cele mai mari slăbiciuni ale lui Dan). Citeşte tot articolul

IN Politics

În 2024, partidele parlamentare din România au primit subvenție, bani de la bugetul statului, 386 de milioane de lei, echivalentul a cca. 77 milioane de euro.

În plus față de subvenție, li se vor deconta și costurile campaniei electorale – partidele au raportat cheltuieli de peste 650 de milioane de lei. Adică o notă de plată în jur de 1 miliard de lei/ 200 de milioane de euro.

De aici

În România, subvenţie este sinonim cu preţ umflat. Orice ban vine de la stat este cheltuit mai uşor doar pentru că sunt bani publici. Nu plecaţi după fenta cu „fiecare bănuţ este justificat”, că avem zeci de exemple. Cardurile de vacanţă. Au crescut artificial preţurile sejururilor din România. Energia. Preţul a crescut pentru că oricum era subvenţionat de stat în mare parte. Partidele. Primesc bani pentru că… Citeşte tot articolul

IN Masini

S-a lansat noul model de Toyota Rav4, o maşină pe care o aveam pe lista scurtă de achiziţii. Am condus Suzuki ACross, care este, practic, aceeaşi maşină, am fost foarte plăcut impresionat, mi-ar fi plăcut să-mi iau aşa ceva. Chiar dacă Vali a povestit la un moment dat despre nişte probleme (sau pur şi simplu lipsuri) bizare. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Am ajuns la vernisajul expoziţiei a.cord, semnată de Constantin Cioc la bragageria Bogdania, despre care v-am mai povestit.

Locul se transformă într-un hub cultural, unde gastronomia e parte din cultură, desigur. Nu doar designul interior are influenţe puternic balcanice, ci şi bucătăria pe care o propun acolo. Citeşte tot articolul

Meniu