TBWA Bucharest şi Friends Advertising au fuzionat, noua agenţie se numeşte FRIENDS TBWA/Bucharest. Detalii.
Conversion Marketing a cumpărat platforma de email marketing Conectoo. Detalii.
Facebook a lansat Audience Insights, momentan doar în SUA. Detalii.
Alte ştiri pe scurt: Google anunţă Magazine Ads, ZeList monitorizează ask.fm, Google Glass e disponibil la liber, s-a lansat Yahoo Movies, Bănică Jr. în juriul X Factor, la Timişoara a avut loc a 4-a ediţie PRbeta.
Fără îndoială, una dintre problemele cu care ne confruntăm în ultimii 10 ani ţine de durata scurtă de viaţă a multor proiecte mişto. Oamenii au curaj să înceapă lucruri, îşi pun în aplicare ideile, dar ne lipseşte constanţa. În contextul ăsta, nişte băieţi s-au gândit să caute poveşti ale unor businessuri vechi şi să le scrie într-o revistă online.
Proiectul se numeşte The Distance şi sper să nu dispară prea repede 😀 Prima poveste e despre Horween Leather Company – o afacere pornită în SUA în 1905. Merită s-o citiţi. Următoarea apare în iunie, dar puteţi să aflaţi când se publică pe contul de Twitter.
Mai sunt 3 săptămâni până începe FITS 2014, iar eu abia aştept să ajung la Sibiu. Am citit zilele astea cam tot ce s-a scris despre Oidip, cel mai nou spectacol în regia lui Silviu Purcărete. A avut premiera săptămâna trecută la Teatrul Radu Stanca, iar în cadrul FITS se va juca o singură dată, am prins la fix bilete 😀
Eram super încântat că merg la Călătoriile lui Gulliver, dar cred că Oidip o să facă senzaţie. Ăsta e feelingul meu. Citiţi despre premieră aici şi aici.
Azi, în cadrul conferinței PRbeta, s-a vorbit despre soluțiile creative care te ajută să scapi cu un buget mic spre deloc. Iar Mihnea Gheorghiu a zis că una dintre variantele salvatoare pentru un spot video e să faci totul pe întuneric și totul să se rezolve din voci.
Și imediat a urmat Mihai Pop, de la Bizmart, o agenție de publicitate din Oradea, care ne-a dat un exemplu făcut de ei, un spot pentru Cinema Palace din Oradea. Problema era că lumea arunca cu popcorn prin sală la modul grav așa că trebuia făcută o campanie de awareness prin care să fie educat publicul. Buget: zero.
Mă rog, el zice de politică, dar partea asta se aplică foarte bine și la online:
Unii, mereu aceiaşi, mă beştelesc crîncen, ceea ce nu duce nicăieri. Nici eu, şi, sper, nici ei, nu trăim din asta. Ceilalţi se irosesc în lungi cafturi intestine, cînd brutale, cînd infantil sarcastice, fericiţi, pare-se, să-şi dea o identitate. Cutărică îl sfîşie pe Cutăroi, Cutăroi îl calcă în picioare pe Cutărică. Cinstit vorbind, această trîntă patetică nu interesează pe nimeni. E un simplu ecou, anonim, al bătăliilor mediocre de la vîrful piramidei politice. Ar fi mult mai profitabil, dacă nemiloşii combatanţi ar mai citi vreo carte, ar asculta ceva muzică, ar face o plimbare în aer liber.
Toată lumea a cam luat-o razna.
Avem un clip care face mişto de oamenii ultra conectaţi la toate reţelele sociale posibile. Clipul promovează o aplicaţie/reţea socială. Super logic, nu?
Oricum, îmi place trendul ăsta cu clipuri şi poze despre cât de mult stăm noi pe net. Toate devin instant virale, semn că şi-au atins scopul şi lumea nu mai stă aşa mult pe net. :-j
Mai întâi îţi aduci copilul de 4 ani jumate la un film care are trailerul ăsta. Pe urmă asişti alături de copilul tău la prima scenă din trailer, care e şi fix prima din film, fără niciun stres, în loc să te cari în secunda doi. Din când în când mai exclami mirat: „Ce labagii!”.
În timp ce lumea din sală se prăpădeşte de râs, tu încerci să-i explici copilului tău de ce îşi dau nişte oameni peste faţă cu dildouri imense, de ce se călăresc actorii ăia doi sau de ce un tip mulge o tanti.
Pe alocuri te mai enervezi de glumele făcute într-un film cu fraternităţi din facultăţile americane (!!!), iar la final exclami „Căca-m-aş în el de film, cu glumele lor de labagii!”. Evident, în tot timpul ăsta juniorul a fost lângă tine, pe scaunul din stânga.
Felicitări, tocmai ai demonstrat că eşti un părinte cretin!
Facebook introduce nişte statistici decente pe clipurile încărcate în reţea. Detalii.
A picat dealul dintre Omnicom Group şi Publicis Groupe, anunţat la sfârşitul anului trecut. Detalii.
Amazon şi Twitter au lansat #AmazonCart. Detalii.
Scandal la ProTV, întreaga echipă de PR a fost disponibilizată. Detalii.
Apple cumpără Beats Electronics, compania care produce căştile Beats by Dre. Detalii.
Alte ştiri pe scurt: Vine arată altfel, clip interactiv de la Midocar, Alibaba se listează la bursă, update Google Maps în iOs, s-a lansat Adobe Voice, Delicious a fost vândut iar, dispare aplicaţia Poke.
Recent m-am gândit serios să mă opresc din scrisul pe blog, după vreo 3 ani jumate în care am publicat zi de zi câte ceva. Nu pentru că m-aş fi plictisit, sau pentru că aş avea writer’s block (de la un anumit punct încolo nici nu mai există aşa ceva), ci pentru că pur şi simplu nu mai simţeam nevoia să scriu.
Cam ca în scena asta din Forrest Gump, în care pur şi simplu omul se opreşte din alergat.
Citeşte tot articolul
Captain America: The Winter Soldier – just another super hero movie. Captain America este iarăşi foarte şmecher, apar nişte conspiraţii, nu se mai ştie cine sunt ăia răi, omenirea e aproape să aibă probleme mari de tot şi atunci vine să salveze situaţia căpitanul congelat şi crescut cu steroizi. Efecte speciale la greu, acţiunea mai puţin. Scarlett Johanson e faţa frumoasă, filmul e bun pentru cei care vor să vadă ceva tâmpiţel cu super eroi.
A long way down – film din categoria „trailer mişto şi film mai puţin”. Părea să fie ceva destul de caterincos, un fel de comedie neagră cu nişte unii care vor să se sinucidă dar viaţa li se schimbă. De fapt e un film în care se insistă mult pe partea emoţională. O poveste de viaţă extrem de trasă de păr, cu replici simpatice pe alocuri.
Sunteţi bine? Au ieşit mişto pe 1 mai petrecerile alea scumpe din Mamaia? A venit nota mult? V-aţi lăudat măcar unui prieten câţi bani aţi spart şi cât aţi băut weekendul trecut? E bine, mă bucur pentru voi.
Azi, în faţa mea la bancă era o doamnă trecută de 50 de ani. O femeie obişnuită, care mai are câţiva ani până la pensie, care nu era îmbrăcată ponosit, ci absolut normal. Putea să fie mama, cel mai probabil chiar era mama cuiva.
Deşi stăteam la linia aia de discreţie, auzeam ce vorbeşte cu casiera. A întrebat dacă i-au intrat nişte bani în cont. Avea 2 lei şi 69 de bani, nu intrase nimic.
„- Şi asta cât înseamnă, 200 de mii?”
„- Nu, doar 20 de mii în bani vechi, 2 lei…”
„- Păi cum, astăzi nu e 9? Mi-au spus că salariul se dă pe 10 şi că poate intră mai devreme” a exclamat necăjită, mai mult pentru ea. Apoi s-a aplecat peste tejghea şi i-a şoptit casierei: „Ştiţi, cred că o să sune deplasat, dar pot scoate banii ăia care sunt?”.
Casiera i-a explicat că suma minimă care se percepe drept comision este 2,5 lei, deci ar rămâne cu 14 bani.
„- Şi nici dacă scot de pe card?”
„- Din păcate bancomatul nu eliberează mai puţin de 10 lei.”
„- Of! (un oftat scurt şi demn) Şi eu ce fac acum?” a zis femeia în timp ce se îndrepta abătută spre ieşire.
În capitala europeană a anului 2014 sunt oameni care au muncit o viaţă şi care n-au bani de o pâine.
