IN Casual stuff

Să începem cu o pauză de râs.

Ok, acum vă rog să vă amintiţi când aţi citit ultima oară un articol bun pe EVZ.ro. Eu m-am gândit aseară, am căutat şi prin History în browser şi am găsit vreo 2 articole pe care le-am accesat în ultimele luni. Nu articole mişto pe care să le dau mai departe, pur şi simplu nişte linkuri pe care am dat click!

Articolul apărut pe paginademedia e o resursă foarte mişto de fun. Începând cu declaraţia Simonei Ionescu, redactorul şef al ziarului, care se plânge că ajung prea puţine ziare la oameni şi lumea se bate pe ele. Da, sunt convins că lumea plânge pe la colţuri după Evenimentul Zilei. Mare grijă în caz că v-aţi cumpărat unul dimineaţă, sunt foarte mari şansele să fiţi jefuiţi!

Pe urmă e întreaga argumentaţie care stă la baza paywallului: ziarul face foarte puţini bani şi o duce greu. Dacă The Sun a ridicat paywall pentru că avea conţinut mult video din Premier League şi simţea nevoia să scoată bani cu materialele exclusive, EVZ nu modifică nimic la conţinut (care nu e strălucit) şi cere bani pe el.

Mai mult, din articol ai impresia că abonamentul online va costa 8 euro pe lună + TVA. Ceea ce ar fi enorm, ţinând cont că The Sun percepe o taxă de 8 lire (cam 9 euro jumate) şi oferă rezumate şi goluri din Premier League, oferte de genul „free pass la Odeon IMAX pentru toată familia” ‘+ conţinut. Căutând mai multe informaţii pe net am concluzionat că e vorba de adonamentul pentru print, momentan nu există o ofertă pentru articolele ce vor fi trecute sub paywall.

Teoretic e corect raţionamentul de tipul „taxăm pentru conţinutul online din respect pentru cei care dau bani pe ediţia print”, dar trebuie făcută şi asta cu cap. GSP a ales să publice anumite articole în print pentru a încuraja creşterea vânzărilor. Dacă tu îmi dai oricum articolele pe net după câteva zile, chiar şi contra cost, de ce să mai cumpăr ziarul? Şi de ce le mai zice „exclusiv print” dacă nu vor fi exclusiv în print? Chiar nu înţelegem sensul unui termen?

Paywallul EVZ pare a fi un fiasco total încă dinainte de lansare şi, din păcate, nu va salva din punct de vedere financiar publicaţia. Probabil că o s-o mai ducă aşa 1 an şi pe urmă intră în colaps.

IN Educatie&Literatura

ideo_echipa

Vineri seară am ajuns din nou la Alexandria pentru o nouă porţie de energie de la cei 200 de tineri participanţi iubitori de teatru. Chiar mă întreba un prieten: „Cum, şi voi vă duceţi acolo ca să vă hrăniţi cu energia puştilor ălora?” – „Da. Exact asta facem.”.

Gala de închidere a festivalului a fost o explozie de bucurie atât pentru participanţi cât şi pentru organizatori. Casa de Cultură din Alexandria era plină-plină, s-a stat pe scări şi în picioare, pe margine. S-a aplaudat minute în şir, toată lumea era cu zâmbetul pe buze. Chiar dacă au fost doar câţiva premianţi, toată lumea a câştigat. E un clişeu, dar aici chiar aşa a fost, pentru că Ideo Ideis nu e despre competiţie, ci despre prietenie, experienţa acumulată, exerciţiu, dezvoltare personală şi auto-cunoaştere.  Citeşte tot articolul

IN Sunday's Media Recap

sundaysmediarecap

Evenimentul Zilei pregăteşte introducerea unui paywall parţial pentru 8 euro pe lună. Detalii.

IQads a organizat o nouă ediţie a festivalului ADfel. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: Elefant.ro a lansat secţiunea de fashion, Breaking Bad e disponibil pe Voyo, Teachers on Pinterest, Twitter a mai făcut nişte schimbări la TweetDeck, unul dintre co-fondatorii Flickr a lansat Slack, Blackberry caută un cumpărător.

We are back!

question_answer0
IN All Sports, Liverpool

stoke_save

Au trecut greu de tot astea două luni de pauză. Parcă a fost cea mai lungă pauză competiţională din istorie, atât de greu au trecut zilele. Ceva transferuri reuşite, câteva transferuri ratate, menţinerea lui Luis Suarez la echipă şi plecări în grup (Carroll, Downing, Shelvey, Spearing, Reina + Carragher). Cam aşa au fost ultimele 2 luni.

Nu sunt la fel de pesimist ca anul trecut, însă ar fi mare nevoie de încă 2 sau 3 jucători foarte buni. Deşi în apărare lucrurile s-au liniştit odată cu venirea lui Kolo Toure, în atac încă nu e nivelul care trebuie. Şi nici în baza lui Suarez nu vom putea sta meci de meci. E nevoie de un al treilea om de gol, Aspas o să se adapteze greu.

Cu plecarea lui Ferguson, transferurile ratate de la Arsenal şi venirea lui Mourinho, lucrurile se anunţă a fi foarte interesante în Premier League. Chiar am senzaţia că se poate întâmpla orice la vârf.

PS: Mare atenţie la West Ham, care mi se pare că şi-a făcut echipă de cupe europene.

IN Advertising/PR

A fost odată ca niciodată o idee foarte bună pusă în aplicare decent şi transformată într-un studiu de caz perfect. Respectivul studiu de caz (nu vreau să spun „campania” pentru că m-aş îndepărta de adevăr) a câştigat o mulţime de premii pe unde a fost înscris, totul culminând cu Grand Prixuri la Cannes Lions, una dintre cele mai importante competiţii internaţionale de advertising. Vorbesc de American ROM.

A urmat o idee mai puţin consistentă, care s-a bucurat de atenţie datorită succesului avut de American ROM. Românii sunt deştepţi a încercat (şi a reuşit) să modifice căutările sugerate de Google pe termenul „românii sunt”. Alt studiu de caz bine scris, alte premii pe la competiţiile internaţionale. Românii sunt deştepţi se voia a fi un efort colectiv al poporului pentru binele nostru comun. Un fel de hei-rup.

Dacă „Românii sunt deştepţi” a avut ceva succes, cea mai recentă campanie ROM mi se pare că a fâsâit de tot conceptul de „hai să facem ceva mişto legat de România şi lumea o să aprecieze”. Da, Bucharest is not Budapest, oamenii ar trebui să ştie asta. Dar cum o să vândă chestia asta ciocolată? American ROM a trezit patriotismul din noi, poate şi aia cu Google. Dar Bucharest is not Budapest? So what? Cui îi pasă? Cum o să schimbe asta lucrurile?

Bonus: umblă vorba prin târg că în urma celor 3 minunate campanii cota de piaţă a ciocolatei ROM s-a dus în cap rău de tot. Şi nici nu e de mirare. Despre ce e brandul ROM? Ce poveste spune? În afară de alea compuse de creativii agenţiei pentru premii de festival. La un moment dat era despre „senzaţii tari româneşti”, despre „gust autentic”. Acum e despre spiritul românesc. Care ce face? Cum ajunge la ciocolată?

IN Casual stuff

korken-borcan-cu-capac

IKEA şi-a lansat catalogul pentru anul viitor, jumătate din Bucureşti e în extaz. Nu înţeleg exact care e miza catalogului în sine, mai ales că oricum ajungi să cumperi mult mai multe chestii decât ţi-ai propus odată ce ai intrat în magazin. Mi se pare că e mai mult subiect de discuţie pentru gospodine şi analiză pe text.

Dar cu toate astea rămâne una dintre cele mai vechi forme de publicitate cu o apariţie neîntreruptă în ultimii 60 de ani.

De pe coperta catalogului 2014 cel mai mult îmi place borcanul ăsta din dreapta, care e foarte etanş. Păi dacă avea bunica borcane de-astea, cred că mâncam şi peste zece ani din zacusca făcută acum 🙂

Cataloagele se împart începând cu 19 august, pe Ikea.ro veţi găsi o hartă interactivă cu statusul distribuţiei, se vor da 950.000 de exemplare în Bucureşti, Ploieşti şi împrejurimi, iar dacă cumva rămâneţi fără catalog să ştiţi că îl găsiţi şi online. Dacă faceţi colecţie sau ceva pot să vă dau catalogul meu.

IN Casual stuff

În România nu mai rentează să faci jurnalism de calitate, nu cumpără nimeni. Şi nici când e gratis n-are timp toată lumea să-l citească. Sigur, sunt şi câteva excepţii (DOR, Sub25), dar cred că şi alea se vor stinge la un moment dat.

Însă au mai rămas jurnaliştii, ăia care îşi amintesc cum se făcea meserie pe vremuri. Ăia care mai ştiu vag cum era când făceau câte un interviu, o anchetă sau un reportaj bun. Şi din când în când se mai apucă să scrie chestii mişto, fără porţia de titluri senzaţionale. De obicei publică pe unde apucă, pe la diferite reviste sau prin ziarele care încă mai apar.

Am dat, mulţumită Andrei, peste o serie de articole care intră în categoria asta restrânsă a textelor bune, găsiţi mai jos linkurile. Autor este Viorel Ilişoi, iar publicaţia care le găzduieşte e Jurnalul, ceea ce a sporit surpriza.

Cântarea României, defăimarea Occidentului

episodul 1 – Ţara lui „Merge şi aşa”
episodul 2 – Cetăţean de onoare din întâmplare
episodul 3 – Occidentul, demn de mila noastră
episodul 4 – Sufletul mort al Vienei
episodul 5 – Şunca din seif
episodul 6 – Răzbunarea unui român sărac
episodul 7 – O, ce vacă minunată!
episodul 8 – Trenuri nemţeşti şi alte aroganţe
episodul 9 – Nişte provinciali
episodul 10 – Un vagon numit Europa
episodul 11 – Primire cu câine și sare
episodul 12 – Podișca lui Oprescu
episodul 13 – Occidentul l-a ucis pe Dumnezeu

Şi cu ocazia asta mi-am adus aminte de Revista Flacăra, despre care am şi scris la un moment dat. Şi care văd ca a fost abandonată, din nou.

IN Sunday's Media Recap

sundaysmediarecap

Jeff Bezos, CEOul Amazon, a cumpărat (în nume personal) Washington Post în schimbul a 250 milioane de dolari. Detalii.

Burda a cumpărat Sanoma Hearst România. Detalii.

Facebook a schimbat algoritmul de afişare a postărilor din NewsFeed. Detalii.

Fondatorii Youtube au lansat o aplicaţie de iPhone numită MixBit. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: Zonga a lansat aplicaţia de iPad, câteva updateuri la Instagram, Yahoo îl plăteşte mult pe fondatorul Tumblr, COOul Facebook a vândut nişte acţiuni, Google Maps are aduri, Boston Globe a fost cumpărat de patronul lui Liverpool.

IN Teatru

jartierele_alexandria

Am nimerit anul trecut la Alexandria aproape întâmplător. Şi m-am îndrăgostit pe loc de oaza asta de cultură din mijlocul deşertului numit generic „judeţul Teleorman”. Mi-am promis atunci că voi ajunge ori de câte ori voi avea ocazia la Ideo Ideis şi că voi încerca să iau cât mai mulţi oameni cu mine. Pentru că lumea trebuie să ştie ce eforturi fac copiii ăştia şi ce rezultate incredibile au.

Ediţia din acest an a festivalului mi se pare că a trecut la un alt nivel. Totul este mai aşezat, s-au făcut mici reglaje faţă de anul trecut, semn că ediţia precedentă a fost analizată cu seriozitate şi s-a îmbunătăţit pe unde se mai putea. Nu că ar fi fost prea multe lucruri de schimbat, dar şi din atitudinea organizatorilor parcă îţi dădeai seama că totul e sub control. Citeşte tot articolul

Zi de meci

question_answer0
IN All Sports

Nişte puşti de 7-8 ani aleargă în faţa maşinilor oprite la semafor cu foi pe care sunt scrise cu pixul tot felul de mesaje: „Forzza Steaua”, „Luptă Piovaccari”, „Campionii”. Micii ultraşi se bucură la fiecare claxon încurajator al trecătorilor. Se vede pe faţa lor că se pregătesc de sărbătoare. E zi de meci chiar şi în Alexandria.

Meniu