„Stai cu mâinile în sân”

M-au apostrofat mai mulţi prieteni pentru că am ales să comentez de pe margine şi la protestele astea în loc să merg în piaţă şi să văd care e situaţia. Mi-au zis că şi în ianuarie am asistat pasiv la revoluţia care se petrecea sub ochii mei. Am fost acuzat că fac parte din marea masă lipsită de reacţie, care aşteaptă ca altcineva să producă schimbarea în locul lor.

Din nefericire ăsta e păcatul în care pică mulţi activişti: concluziile pripite. Dacă nu eşti cu noi, dacă nu ieşi cu noi în stradă, înseamnă că eşti împotriva noastră, înseamnă că îi laşi pe EI să câştige. De parcă lumea s-ar împărţi între oameni care ies în stradă şi ignoranţi.

Ca exerciţiu de democraţie mi se pare un lucru excelent că se iese în stradă. Nu sunt de acord cu blocarea bulevardelor, în ideea în care libertatea unor oameni n-ar trebui să îngrădească libertatea (de deplasare, în cazul ăsta) altor oameni, dar e bine că avem din nou curajul să ieşim în stradă. De la a doua venire a minerilor, acum 20 de ani, s-a pierdut obişnuinţa maselor de a ieşi spontan în piaţa publică şi a-şi spune nemulţumirile. Cumva, Iliescu şi minerii lui ne-au luat conceptul de agora şi l-am recuperat abia după 20 de ani.

Aşa că aş ieşi în stradă dacă m-aş identifica cu cauza, dar până acum nu s-a întâmplat asta. Şi nici nu-mi doresc să ies în stradă doar pentru a vedea ce se întâmplă acolo. Am trecut în ianuarie 2012 de vreo 2 ori, mi-am făcut o idee. Mulţi dintre prietenii mei de pe Facebook au susţinut ideea asta: mergem ca să vedem cu ochii noştri ce se întâmplă. Fără să-şi dea seama că ei se întâmplă. E imposibil de stabilit câţi merg acolo din convingere (Cătălin e unul din ei) şi câţi merg acolo ca să se convingă, dar ştiu că cei din urmă sunt destui.

Şi aş mai ieşi în stradă dacă aş crede că se poate schimba ceva. Dar nu cred asta, aşa că aleg să produc schimbarea în alte feluri. Aleg să merg la vot şi să mă gândesc foarte bine când votez, aleg să nu mai distrug mediul, aleg să mă îndrept cu paşi mici spre un bine comun. Poate că nu e soluţia corectă, dar sigur e una dintre soluţii, deci nu-mi mai spuneţi că stau cu mâinile în sân.