IN Casual stuff

Am participat în urmă cu ceva timp la o acţiune UNICEF într-o comunitate de la graniţa cu Bulgaria. Am scris atunci despre modul în care aleg să ajute cei de la Unicef, o viziune pe termen lung menită să salveze viitorul copiilor şi, implicit, al nostru.

Săptămâna trecută Unicef România a lansat o nouă campanie de strângere de fonduri, de data aceasta cu obiective la nivel global: ajutorarea copiilor din Africa bolnavi de malarie. Sigur, un alt subiect care nu ne place, aşa cum nu ne plăcea nici să ştim de sărăcia în care se zbat o mulţime de români. Dar rezolvarea este atât de simplă…

În Africa malaria ucide câte un copil la fiecare 30 de secunde. Probabil ştiţi, malaria e provocată de înţepătura unui ţânţar. O plasă tratată cu substanţe chimice costă 7,5 dolari. Spitalele sunt puţine, ambulanţe aproape deloc, iar întregul sistem contribuie la situaţia dezastruoasă.

Încă o dată, Unicef vine cu o soluţie de prevenire, mult mai eficientă şi mai ieftină. Puteţi dona 22, 10 sau 32 de lei ( sume care reprezintă o plasă de ţânţari, un tratament sau o plasă, un tratament şi un test de malarie). Sunt nişte sume mici, care pot face diferenţa.

Şi ca să vă simţiti mai aproape de subiect, vă recomand un film excepţional al lui Radu Mihăileanu – Va, vis et deviens, tot despre copiii din Africa.

Multe amănunte găsiţi pe pagina de Facebook, o echipă a Unicef România fiind în Angola pentru a transmite informaţii şi fotografii de la faţa locului. Ceva detalii sunt şi pe siteul SustineUnicef.ro. Donează acum.

IN Casual stuff

Vineri şi sâmbătă am ajuns la Bestfest, în amintirea vremurilor în care participam constant la concerte. Ştiam că o să fie mişto atmosfera de festival încă de când s-a anunţat locul de desfăşurare, dar nu prea m-au entuziasmat trupele. Cam slăbuţ, practic doar Mika era un nume „mare”, restul erau artişti pe diferite nişe. Nu săriţi, Pendulum şi Skunk Anansie nu sunt trupe mari.

Lăsând la o parte distanţa enormă pe care o aveam de parcurs până în Tunari (22 de km pe cel mai scurt traseu din faţa blocului meu), au mai fost ceva hibe. Line-upul s-a dovedit a fi slab chiar şi la nivel de trupe româneşti. OCS, Şuie, Sarmalele Reci şi Coma. În rest copii.

Bâlciul. Era un contrast atât de puternic între ce se întâmpla în spaţiul de festival şi ce era în zona amenajată pentru tiribombele alea, încât părea să fie din alt film. În rest ştiţi, fete frumoase, băieţi frumoşi, mici, pepeni, struguri, gagicuţe frumoase.

Localnicii. Primăria din Tunari a aranjat un deal frumos cu Emagic astfel încât minoritatea naţională a intrat doar cu buletinul, cum se făceau creditele la Altex pe vremuri. Mai ştiţi de Altex? Zău că vreau binele localnicilor din Tunari, vreau să se culturalizeze şi ei, dar sunt convins că Lamb, Coma şi House of Pain nu sunt pe lista lor de preferinţe muzicale.

Lumina. Care era ca în „La Steaua” lui Eminescu – azi o vedem şi nu e. Am înţeles că parcarea era un câmp, mi-ar fi plăcut să avem nişte numere, măcar nişte puncte de reper pentru rândurile alea, dar nu insist. Măcar să fi avut lumină. Ştiu, curentul e scump, dar parcă e mai greu să mergi prin toate gropile dacă nu vezi chiar nimic.

Per total atmosfera a fost foarte mişto şi cu câteva trupe mai bune chiar ar fi fost o experienţă interesantă. Pentru anul viitor propun să păstrăm locul, să scăpăm de intrarea cu buletinul, să lăsăm în afară bâlciul şi să aducem şi muzică la acest festival. Dacă se poate 😀 Că mi-a părut tare rău că n-am avut ce face sâmbătă seara în afară de Mika.

Şi în încheiere vă mai las cu un exemplu de la Peninsula 2009: pe scena mare era NIN, un recital EX-TRA-OR-DI-NAR. Foarte multă lume. Pe o altă scenă cânta Parov Stelar. Concomitent. Era şi acolo plin. Ce-i drept, scena de la Parov era mai mică, dar câteva mii de oameni tot erau.

IN IT

De vreo două luni am început să am probleme cu Google Chrome. Poate sunt mai mult de două luni, însă atunci am conştientizat eu că nu mai sunt mulţumit „ca pe vremuri”. Şi gândindu-mă la problema asta a browserelor, mi-am dat seama că nu doar performanţele lor s-au schimbat, ci şi aşteptările noastre de la un browser.

Eu când am început să stau pe net foloseam o fereastră din care plecam după ce citeam ce aveam nevoie. După un timp am trecut pe Firefox şi am început să folosesc 5-6 taburi concomitent. Iar după asta am trecut pe Chrome, acum vreo 3 ani (cred). Am ajuns astăzi să ţin deschise vreo 30-40 de taburi concomitent. Într-o singură fereastră, evident.  Citeşte tot articolul

IN Sunday's Media Recap

Facebrands Pro este aproape de lansare iar câţiva bloggeri (printre care şi eu) au primit conturi de test. Detalii pe Refresh.

HTC ChaCha (telefonul cu buton de Facebook) s-a lansat oficial în România, la Orange, marţi. Am avut ocazia să primesc un telefon în teste şi voi reveni cu un review. În SUA numele e HTC Status, iar în Spania e HTC ChaChaCha.

Google a anunţat săptămâna aceasta lansarea Google Maps Navigation, un soft pe care am avut ocazia sa-l testez deja zilele trecute, când încercam să ajung la Bestfest. Detalii.

Miercuri se lansa Google+, reţeaua socială de la Google. Presupusul Facebook killer. Detalii aici şi aici.

După o agonie de câţiva ani buni, MySpace a fost vândut de Rupert Murdoch. Unor băieţi, printre care se numără şi Justin Timberlake. Ştirea a fost (evident!) că Iustin a cumpărat MySpace. Cu 35 de milioane de dolari. După ce Murdoch îl cumpărase cu 500. De milioane.

Tot săptămâna asta s-a vândut şi GoDaddy. Suma ajunge la 2.25 miliarde de dolari (sau cum ar zice jurnaliştii români, bilioane). Detalii.

Statul New York a aprobat căsătoria între cupluri homosexuale. Mai interesant este că votul a stârnit un interes atât de mare, încât a fost transmis Live Video. Detalii.

În alte ştiri pe scurt: Costin a plecat de la IBU (fix când mă dădeam bine pe lângă el ca să mă pună şef peste toate favicoanele din trust =(( ), Mediafax Group a relansat flaps.ro (serviciu de rezervări bilete de avion), Facebook va lansa un chat video împreună cu Skype, se zvoneşte că Google o să cumpere Hulu, Gmail are şi el un look nou, la fel şi searchul sau calendarul.

IN Casual stuff

Nu se știe sigur, nu s-au întors foarte mulți oameni. Dintre cei care au plecat, mulți încă sunt pe câmp, încearcă să găsească un drum spre șosea. Orice șosea.

Dacă îi pui pe BGSi să mă oblige să o iau pe alt drum decât ăla pe care am venit, asigură-te că nu trimiți 10 mașini în câmp, pe un drum care n-are decât câteva urme și niciun indicator sau vreo lumină.
IN Casual stuff

Treci peste 7 mări, 7 țări și 7 poduri hobanate începute de Băsescu, terminate de Oprescu, mergi până la capătul lumii, faci dreapta, mai mergi preț de câțiva kilometri, cât să-ți treacă cheful de orice festival, mai mergi puțin, faci stânga, mai mergi o vreme, cât să-ți amintești că line-up-ul nu e așa mișto, și într-un final ajungi la un drum neasfaltat.

Și de acolo nu mai ai de mers decât o veșnicie printre mașini parcate pe marginea drumului care parcă ar fi un râu Styx al mașinilor. Cât ai zice Luceafărul (toată poezia) ai ajuns la zona de parcare.

Acu serios, n-au găsit un loc care să fie măcar lângă București? Că Tunari e mai degrabă lângă Ploiești parcă. Și dacă tot n-au găsit, nu puteau să pună niște indicatoare, măcar prin împrejurimi? La Peninsula, acum 2 ani, era plin de indicatoare în tot orașul (sigur, vorbim de Târgu Mureș, dar măcar în Tunari pune-mi indicatoare).

IN Casual stuff

De vreo 3 zile, de când am primit telefonul pe care îl aştept (parcă) de o viaţă întreagă, tot butonez şi încerc să descopăr cum e cu Androidul. Am ajuns însă la concluzia că n-ai ce să faci fără recomandări de la PowerUseri. Aşa că vă solicit ajutorul ca să facem o listă de aplicaţii must-have pentru orice utilizator de Android aflat la început.

Momentan mi-am descărcat Advanced Task Killer (tnx Nihasa), aplicaţia nativă de Twitter , Flashlight şi aplicaţia Redescoperă România 😀 Altceva? Mă interesează în special chestii legate de usabilitate, nu joculeţe şi artificii.

Pe HTC ChaCha îl găsiţi momentan la Orange, de la 49 de euro, la Vodafone şi Cosmote nu a apărut.


IN Casual stuff

Aia de care îmi pasă mie.

Nu sunt vreun expert în turism, nici n-aș vrea să-i fac concurență Corinei, dar în ultimele șase luni am tot mers prin diverse locuri. Și am schimbat o grămadă de hoteluri. Ca să vă faceți o idee, într-o tură de Redescoperă România se schimbă vreo 3/4 hoteluri.

Și tot călătorind așa mult în ultimele 6 luni, mi-am dat seama că internetul încă e o problemă reală a hotelurilor, problemă pe care cred că n-o conștientizează. În special hotelurile de 4-5 stele sunt umplute de conferințe și lume venită pe la acțiuni corporatiste. Oameni care n-au venit neapărat să-și facă concediul. Nu-ți faci concediul la un hotel de 5 stele la Covasna. Sau la Azuga. Mai bine mergi la 3 stele în Vest. Zic.

Ei, și dacă oamenii ăia n-au venit să se distreze doar, e posibil să aibă nevoie de internet. Să dea un mail, să citească Hesepe sau să facă un Skype cu amanta (aici am intenționat să pun link pe Ligia, dar m-am gândit că se interpretează greșit și nu vreau să credeți că glumesc).  Și dacă ei n-au internet peste tot, e o problemă.

Sigur, avem internet prin cablu, avem internet wireless la recepție și în sălile de conferințe, dar ce-ar fi să avem și wireless în camere? Cât costă un router pentru fiecare etaj? Să zicem că sunt 5 etaje x 200 de lei un router, 1000 de lei. Hai 2000. Hai 1000 de euro. Investești să-ți faci hotel de 4 sau 5 stele și nu mai ai 1000 de euro pentru un serviciu pe care îl folosește toată lumea?

IN Casual stuff

Tocmai ce am plecat spre Covasna cu o gașcă de bloggeri bucureșteni la invitația Microsoft România, care organizează Summer Camp 2011. Din ce ni s-a zis, o să vorbim despre:

IE9 și IE10, despre campaniile IE, Hotmail & IE9, HTML 5

Sublinierea îmi aparține 😀 Am vreo două-trei întrebări legate de campaniile IE, în special despre cea de la RoBlogFest și rezultatele obținute. Voiam să-mi pun un wallpaper cu logoul ăsta, la sugestia lui Alex, dar n-am avut timp să-l fac ;))

Revin cu detalii despre ce agață DeCe? și Nihasa.

IN IT

Disponibil de săptămâna trecută în Orange Concept Store, HTC ChaCha s-a lansat ieri oficial. Un moment pe care îl aştept de cel puţin 6 luni. Dacă nu chiar de anul trecut, de când am început să caut telefoane. Într-o companie extrem de selectă (Şefu’ Costin, Unchiul Zoso, Vecina Pyuric, Corporatistul Alex şi Colegu’ Dan), Răzvan şi Dani s-au străduit să fie amuzanţi şi să arate că ştiu detaliile tehnice ale telefonului. N-au prea fost în formă, dar să zicem că era prea dimineaţă.

Aşa cum vă tot spun de câteva luni, telefonul ăsta e foarte mişto pentru că are touchscreen şi tastatură fizică QWERTY (fără slide). Eu asta caut la un telefon, cu asta m-am obişnuit. E singurul telefon (cred) cu Android care să îndeplinească cerinţele astea. Procesorul e de 800 Mhz, camera de 5 megapixeli, iar ecranul de 2.6 inchi.

În rest, părerile sunt împărţite: unii spun că e girlish, alţii spun că e cam gay 😀 Mie mi se pare finuţ, iar albul e chiar mişto. Abia azi-noapte am reuşit să-l pun la încărcat, l-am primit fără prea multă baterie. După ce apuc să-l testez, o să vă spun cum mi se pare. Dar prima, prima impresie plăcută mi-a lăsat-o butonul de Facebook, pe care nu-l credeam aşa de util, dar cu care poţi să postezi o poză în vreo 6 secunde. Începând din momentul în care porneşti camera 🙂

Telefonul e disponibil la Orange pornind de la 49 de euro cu abonament Pantera 20 şi încă 5 euro pentru opţiunea My Smartphone. Deci 25 de euro lunar abonament. Iar la liber era 262 de euro când m-am uitat ultima oară.

Şi pentru că mi l-am dorit mult-mult, nu numai că am primit un ChaCha, dar am şi unul de dat. Până pe 7 iulie aştept să-mi spuneţi despre cele mai neaşteptate situaţii în care aţi postat pe Facebook sau situaţii in care aţi avut nevoie de acces rapid pe Facebook. Lăsaţi-mi un comentariu iar pe 7 iulie cineva primeşte un HTC ChaCha! 😀

Nişte video de la lansare aveţi pe Refresh.

IN Casual stuff

Mai ştiţi când se lansa anul trecut Borţun Olteanu ca agenţie independentă şi eu credeam că BEC Media se apucă de PR? Atunci s-a născut gluma cu cei 14 angajaţi ai BEC Media, care între timp nu mai e aşa departe de adevăr. Uşor-uşor au crescut şi odată cu ei (adică cu Etherfast şi Ciops) a crescut şi echipa.

Săptămâna trecută ne-au chemat la un LaserMaxx ca pe vremuri, să ne amintim de tinereţile noastre de mult uitate. Şi vreau să vă spun că am fost mult mai ramoliţi decât ne aşteptam. N-am mai alergat aproape de loc, motiv pentru care am împuşcat puţină lume. Per total am ieşit undeva în primii 5 mai mereu, dar la câtă experienţă competiţională am, nici nu se pune.

Norocul meu a fost că am mai recuperat la Air Hockey, unde am învins-o sistematic pe Ligia. În rest toate cum le ştiţi, Pandutzu venise cu pălăria, Auraş cu poveştile din lumea Facebook, Anne-Marie s-a gândit să nu vină cu mâna goală aşa că a venit cu ea în ghips.

PS: Da, BEC Media a împlinit 2 ani, dar e bine să privim în perspectivă, nu?

Meniu