Nu-mi place Chinezu când insistă cu promovarea excesivă a evenimentelor pe care le susţine. M-a terminat cu #drumulmingii şi înainte de asta cu politicile şi sporturile lui locale. Am mai zis că nu sunt fan nici al #refinanţării şi între timp nu mi-am schimbat părerea. Cu toate astea, Timişoreana a luat două Silver Effie cu Fotbal Adevărat, campania de anul trecut. Din ce-am auzit, rezultatele sunt mai bune anul acesta.

Nu-mi place nici Bobby Voicu pentru că în primul rând are voie să facă semnul ăla în cerc cu degetul (semnul de „în 5 minute plecăm” ) în Redescoperă România şi pentru că la fiecare prezentare vorbeşte despre el. Cum a făcut şi a dres şi pe urmă a mai făcut puţin. Şi deja ştiu poveştile astea încă de acum 3-4 ani. Le-am auzit de 2-3-4 ori, acum mă plictisesc şi trăiesc cu impresia că le ştie toată lumea.

Şi cei doi de mai sus sunt doar două exemple de oameni care îmi plac dar au chestii care mă enervează.

Cu toate astea nu pot să nu observ că şi datorită lor blogosfera din provincie a prins curaj. Cu fiecare hăhăială la bere cu Chinezu, cu fiecare prezentare Despre Bobby Voicu, powered by Bobby Voicu, blogosfera locală a început să-şi pună nişte întrebări. Au început să facă lucruri de capul lor. După prezentările plictisitoare şi campaniile în care vedem acelaşi brand la nesfârşit, rămân oameni care vor să facă şi ei.

Nu mai zic de Nebuloasa care trage de comunitatea din Timişoara de parcă ar fi în competiţie cu capitala, dar zic de oraşele mai mici. La Alba Iulia ce fac Makavelis & co. nu doar că e lăudabil, dar are şi rezultate. Eu tot încerc să găsesc un weekend liber ca să dau o fugă până acolo. Comunitatea din Cluj e la mare concurenţă cu Timişoara, sunt deja o certitudine dar continuă să crească.

Bloghiţă a reuşit să strângă sponsori şi oameni pentru un drum pe Transalpina, Bogdan Anghelina adună oamenii pentru FotbalBlogMeet Târgu-Mureş. Primul are 21 de ani, cel de-al doilea nici n-a împlinit 18.

Ca să nu mai spun de seria de evenimente #prinoraşulmeu care am înţeles că se vor relua şi anul ăsta.

Mi se pare extraordinar cât a crescut provincia în ultimul an. Pentru prima oară apar şi feţe noi din provincie în campanii, altele decât Visurât, De Ce? şi Adi Hădean. Şi zic eu că e bine.

S-a încetăţenit în noi ideea potrivit căreia bloggerii sunt obligaţi să scrie de rău. Dacă până mai ieri luptam pentru dreptul la liberă exprimare pe bloguri în faţa agenţiilor asupritoare, astăzi e de datoria noastră să taxăm fiecare greşeală. Nu numai că n-avem nevoie de permisiunea unui factor extern, dar e o obligativitate înscrisă în fişa postului.

Nu ţinem cont de context, nu facem concesii. Aşa că nu încercaţi să schimbaţi cursul firesc al lucrurilor, noi vom scrie de rău pentru că aşa e normal. Pentru că altminteri lumea o să spună că ne-am vândut pe un cico şi două beri. Şi noi nu vrem asta. În loc să ne dicteze agenţiile politica editorială preferăm să ne-o dicteze cititorii.

Săptămâna trecută a fost evenimentul de lansare al campaniei Tuborg Party Manager. Ştiind ce-au păţit alţii cu buluceala de la party-ul Desperados, organizatorii au ales să invite mai puţină lume şi să se asigure că intră toţi. Din diferite motive n-a fost foarte multă lume. Un nucleu dur de onlineri, generaţia tânără, care a stat vreo 2-3 ore şi a plecat. Era şi cald, nici nu aveam unde să stăm jos. Cu toate astea, eu m-am bucurat să schimb o vorbă cu nişte oameni pe care îi văd rar.

Dacă eram blogger, aş fi mers glonţ acasă şi aş fi scris despre cât de naşpa a fost petrecerea, pentru că nu mă cumperi pe mine cu nişte bere, băi, brandule de bere!

Dar pentru că nu sunt blogger, m-am gândit la petrecerea de lansare a TuborgSound, care a adunat o grămadă de lume. Şi m-am mai gândit la aplicaţia de Facebook PartyAnimal care mi s-a părut chiar interesantă (la nivel tehnic). Şi dintr-o deformaţie profesională m-am gândit şi la alte evenimente mişto pe care le-a făcut agenţia.

Da, a fost cald miercuri seară la lansarea Tuborg Party Manager. Dar am rămas cu o discuţie interesantă şi câteva lămuriri de la oamenii pe care i-am revăzut.

Cu play înainte

M-am trezit din somnul meu de influencer pe la 10 şi ceva. Sunase o piaristă să mă întrebe când îi înapoiez telefonul primit în teste acum jumătate de an. M-am enervat. Ce naiba mai face cu un telefon apărut acum jumătate de an? Îl dă în teste la ăia care nu sunt influenceri? Şi ăia le iau de bune şi fac review? Ce fraieri!

M-am enervat şi când mi-am făcut cu greu drum spre baie printre pungile cu diferite chestii de pe la branduri. Le-am zis să nu-mi mai trimită în pungi, sau să le ia după ce păstrez conţinutul. De nervi o să scriu un articol despre toţi idioţii ăştia care lucrează în agenţiile de PR. Nişte cretini care ştiu eu că freacă menta toată ziua şi îmi fac mie probleme. Uită ce măsură de tricou am vrut, uită să-mi trimită camera aia nouă, uită să mă programeze la drive test.

Dar gata, mă apuc să scriu şi o să-i fac de căcat pe ăştia de mi-au trimis ultimul pachet. Păi cum, BĂ, doar două invitaţii? Cum? Când eu am zis clar că vreau 3? Le-am zis să nu se joace cu mine că ne supărăm. Şi eu când mă supăr scriu. Pentru că sunt influencer şi nu accept să-mi facă mie brandurile una ca asta. Mă citesc nişte oameni, am o poziţie în Zelist.

Heh. One comment is waiting for your approval. Păi foarte bine, să aştepte. O să-l aprob când o să am chef. Gata, scriu postul ăsta, îl dau pe Twitter şi Facebook şi pe urmă mă culc la loc. Şi dacă mă sună de la agenţie să mă întrebe dacă mai ajung la evenimentul de azi… or să vadă ei!