IN IT

UPDATE: Se pare că telefonul e disponibil deja în România pe Orange.ro. N-a anunţat nimeni nicio lansare, nu s-a scris deloc pe net. Preţul porneşte de la 49 de euro cu abonament şi ajunge la 262 de euro.

De când cu telefonul ăsta nou am transformat locul ăsta în blog de mobile cu jumătate de normă. Promit să mă potolesc după ce mi-l iau 😀

Momentan n-a apărut nimic pe net despre lansarea din Germania de care vorbeam aici. Totuşi, au mai apărut ceva detalii interesante: telefonul e disponibil pe Amazon.co.uk, iar în Singapore a apărut deja un comunicat de presă. În momentul de faţă telefonul e 215 Lire, adică aproximativ 250 de euro, cam prin price rangeul în care a fost anunţat (350-400 de dolari). Şi dacă pe Amazon e cu reducere de la 250 de lire, ajungem fix la cei 400 de dolari estimaţi iniţiat pe net.

Telefonul va avea Android Gingerbread 2.3.3, procesorul de 800 MHz, cameră de 5 Mp şi ecranul de 2.6 inch. Iar mesageria din Facebook va fi integrată în mesageria telefonului. Acum aşteptăm să se audă ceva şi de lansarea în .ro 🙂

Dacă vreţi să-l luaţi deja de pe Amazon, e disponibil aici. Comunicatul din Singapore e aici.

IN N-as face

N-aş face o şcoală de Relaţii Publice. Pentru că n-are rost. Degeaba ne tocim coatele pe băncile facultăţii dacă vin băieţi deştepţi şi se apucă de social media şi PR.

Ţin minte cursul de redactare de texte la care am avut şi o parte de basic PR. Şi nu erau mai mult de 5 pagini cu lucruri de bun simţ: cum creezi o legătură cu jurnalistul, cum trebuie să te adresezi, cum şi când trimiţi o invitaţie la un eveniment. Chestii simple. Oamenii care nu le ştiau, le-au învăţat atunci. Oamenii care nu le-au învăţat atunci, le învaţă „the hard way”.

De exemplu: „cum să ne facem contacte în social media?”. La lecţia asta BitDefender România vine la înaintare cu Alexandru Constantinescu, un băiat care dă add tuturor. Chiar dacă îi cunoaşte sau dacă nu-i cunoaşte. Să facem limita de 5000! Ligia, într-o pauză de masă de la jobul de Global, dă-i una peste ceafă. Te face de râs.

Raiffeisen se hotărăşte brusc să comunice. Aşa că trimite un comunicat de presă. Cui? Nu se ştie. Unor oameni. Poate îi interesează.

Şi ca să fim constructivi, hai să vedem ce am învăţat azi:

1. dacă lucrăm pentru un brand nu ne apucăm să dăm random friend requests.
2. dacă vrem să trimitem un comunicat ne asigurăm că oamenii din lista pe care am întocmit-o sunt interesaţi de subiectul respectiv. Şi le dăm mailuri individuale celor cu care n-am mai interacţionat până acum, chiar dacă durează mai mult.

IN Revolte

Ne aştepţi în fiecare vineri şi sâmbătă seară la ieşirea din club ca să vezi dacă am băut. Ne faci control cu etilotestul chiar dacă suntem în pantaloni scurţi şi zicem că venim de la fotbal. Ne pândeşti în cascadă cu câte 3 echipaje pe serpentine gata să ne opreşti dacă depăşim linia continuă. Pui radarul în stand-by şi îl porneşti rapid doar-doar ne prinzi în afara vitezei legale.

Te ascunzi după nişte tufişuri sau după un zid şi aştepţi să trecem în viteză pentru ca mai apoi să ne opreşti 500 de metri mai încolo. Ne tragi pe dreapta dacă ţi se pare că n-am acordat prioritate pietonilor care vorbeau la telefon pe trotuar. Tocmeşti un căruţaş să treacă în slow-motion pe un pod ca să ne faci să-l depăşim şi să ai motiv să ne opreşti la capătul podului. Iei şpagă. Dai amenzi aiurea. Abuzezi în prea multe cazuri. Încurci circulaţia în intersecţii. Opreşti toate maşinile pentru vreo coloană oficială şi nu mai fluidizezi traficul după asta. De multe ori ne încurci.

Şi acceptăm toate astea, dar fă în PULA MEA ceva cu pietonii care trec pe roşu! Sau o să ne apucăm toţi să jucăm popice cu ei. Zilele astea mi-am dorit mai mult ca oricând să fiu în GTA şi să pot să iau în plin câţiva dintre ăştia care trec impasibili pe roşu într-un cor disperat de claxoane. Aşa că, dragă poliţie română, amendează-i şi pe ei, constrânge-i să nu mai treacă pe roşu, educă-i cu forţa sau o să devină o ruletă rusească să traversezi strada în câţiva ani.

IN Sunday's Media Recap

Vineri a avut loc Women on web, eveniment care a strâns 150 de femei şi 2 speakeri bărbaţi: Vlad Stan şi Costin. Detalii.

Luni, pentru că era zi liberă şi ne plicitiseam, s-a discutat despre Hateri vs. A-listeri. S-a făcut dreptate. Cred. Detalii.

Joi congressmanul republican Anthony Weiner demisiona la sugestia preşedintelui SUA. Detalii.

McCann a câştigat marele premiu la Effie cu campania pentru Dedeman. Câştigătorii aici.

Academia Caţavencu a fost achiziţionată de Dan Grigore Adamescu pentru aproximativ 880.000 de euro. Detalii.

În alte ştiri pe scurt: s-a lansat HTC Sensation, la AdBreak s-a discutat despre campaniile de anul trecut, Hotelurile Tranzzit şi Răzvan au apărut pe Refresh cu aplicaţiile de booking pe Facebook, The Practice gestionează conturile ING Bank şi Dent Estet.

IN Casual stuff

Astăzi a fost inaugurat pasajul Basarab, cea mai mare lucrare urbanistică de după ’89. Ca să marcheze cum se cuvine evenimentul, Sorin Oprescu, primarul pe care l-aţi ales, a deschis ieri pasajul doar pentru pietoni. Prilej de campanie electorală, mici, bere şi concerte. Primarul nu e de condamnat, a profitat la maxim de o lucrare terminată într-un final cu un buget de 2 ori mai mare şi o întârziere de vreo 2 ani. PR politic la greu.

Toate astea n-au mai contat pentru cele câteva mii de oameni care au fost pe pasaj ieri. Am trecut de două ori, o dată în miezul zilei, la 35 de grade. Lumea venise ca la o plimbare prin parc. Lipseau „doar” copacii, apa, aerul curat, umbra şi liniştea. Seara şi mai rău. Pasajul Basarab devenise un soi de faleză a unei staţiuni aglomerate la mijloc de iulie. Mai ales că vântul adia cuminte iar apusul era cel mai bun prilej de poze.

Uitându-mă la oamenii de toate felurile, care mai de care mai gătiţi, mă gândeam cât de tristă e situaţia. Am ajuns să ne bucurăm pentru un pod. Am ajuns să facem poze unui element menit să decongestioneze traficul. Sunt atât de rare întâmplările de genul ăsta, încât au ajuns să ni se pară evenimente demne de a fi sărbătorite.

Sigur, pozele rezistă peste ani şi ne vom putea mândri nepoţilor că am fost şi noi acolo în ziua aia. Dar aştept momentul în care ne vom face poze la inaugurarea unui parc sau măcar a liniei de metrou din Drumul Taberei.

PS: Iată şi cazul extrem, idioţii care s-au trezit (şi au făcut coadă!) la 5 dimineaţa ca să treacă primii pe pasaj.

Foto via

IN Casual stuff

Joi seară am fost la The Ark să asist la lansarea HTC Sensation, cel mai nou și mai tare smartphone de la HTC (în momentul de față). Mă așteptam să văd un terminal din categoria ”just another touchscreen-only phone” așa cum sunt toate, cu procesor mai bunuț, cu un upgrade pe la filmare și cam atât. Dar după ce am pus mâna pe el parcă mi-am schimbat părerea.

Tot HTC Cha Cha îl aștept cu nerăbdare (parcă nu mai apare odată!), dar nu pot să spun că m-ar deranja să-l am ca un al 2-lea telefon. Touch-ul se mișcă foarte bine, ecranul e imens (e aproape o tabletă mai mică) iar designul e mișto. Asta la prima vedere. Dar dacă mi-a plăcut mie, care sunt hater de telefoane touch-only, cred că e ceva de capul lui 😀

Ceva detalii găsiți aici iar de cumpărat e la Vodafone la 560 de euro fără abonament.

 

IN Casual stuff

Vă povesteam acum câteva zile de congressmanul republican care a trimis din greşeală un reply public în locul unui mesaj privat pe Twitter. După ce a negat într-o primă fază, iar apoi a admis că a minţit în prima declaraţie adăugând că va candida la alegerile din 2012, Anthony Weiner a fost sfătuit de Barack Obama să demisioneze. Aşa că a demisionat.

Şi-a anunţat demisia în acelaşi loc în care cu 19 ani în urmă îşi anunţa candidatura la consiliul local din New York. Oare cât regretă acum acel DM trimis aiurea? Sau prima reacţie pe care a avut-o?

Mashable a realizat o listă de oameni care şi-au pierdut joburile în urma unor erori în social media.

IN Casual stuff

V-am spus deja că am o nouă pasiune. După ce am reușit să mă pun la curent cu domeniul, încerc să găsesc noi trenduri. Pe un site de desing am dat peste conceptul ăsta de cărucioare pentru bebeluși. Foarte interesant. E genul de cărucior pe care l-aș vedea împins de Costin și Bobby. Li s-ar potrivi 😀

Foto via

IN Casual stuff

Când aţi fost ultima oară la cinematograf? Nu la mall, la un cinematograf clasic. Eu până săptămâna trecută uitasem că se mai proiectează filme şi altundeva decât în afara mallurilor. Am mai ajuns pe la Băneasa DriveIn, pe la Noul Cinematograf al Regizorului Român, dar deja sunt la categoria spaţii neconvenţionale. Patria, Scala, chiar şi CinemaPRO sunt o amintire (nu neapărat frumoasă).

Săptămâna trecută am nimerit întâmplător la fostul cinematograf Cotroceni, pe care îl ştiam transformat în cafenea. Spre surprinderea mea încă există o sală mică şi foarte primitoare în spatele cafenelei. În fiecare săptămână se difuzează aici 2 filme, la ore diferite, astfel încât să dea mai multe şanse doritorilor.

Cafeneaua ascunde o sală cu vreo sută de locuri, cu nişte fotolii foarte comode şi un ecran imens. E ca şi cum ai vedea filmul acasă la un prieten mai înstărit care are o cameră transformată în cinematograf. Biletele sunt 10 lei, popcornul e din partea casei „all you can eat” iar în weekend în preţ e inclusă şi o băutură la alegere. Dubios de ieftin, nu? Citeşte tot articolul

Roxana cântă

question_answer0
IN Muzici

Roxana face parte din grupul de nebuni frumoşi ai facultăţii de Litere, CRP, promoţia 2010. Roxana stă pe Mătăsari, Roxana studiază cu pasiune planningul şi mai pune umărul la acţiunile Prime. Când nu face toate astea, cântă. Experimentează sunete cu diferite instrumente, se joacă. De fapt, chiar şi atunci când nu cântă, Roxana se joacă.

Vinerea asta urcă pe scena din Londophone Pub (str. Zalomit 2, langa Cismigiu, vis-a-vis de Mc Donald’s) cu We Singing Colors, proiectul în care a fost cooptată de Andrei Haţegan (poate îl ştiţi drept solistul de la The Amsterdams, sau poate îl ştiţi de la McCann, unde e copywriter).

Concertul e de la orele 22:00, intrarea este 10 lei iar pagina lor de Facebook este aici. Poate ne vedem pe acolo 🙂

IN Casual stuff

Deunăzi am fost la un eveniment de lansare al Gillette Mach 3 Sensitive, ceva lamă de ras pentru bărbații cu pielea sensibilă. Foarte frumos evenimentul, corect din toate punctele de vedere, executat de frumoasele de la Borțun Olteanu.

Dar cu ocazia asta mi-am pus întrebarea: „De ce apar atât de multe tipuri de aparat de ras?” Ce facem cu ele? Eu, sincer să fiu, folosesc un aparat Gillette Fusion primit la un eveniment acum un an și ceva. Îl aveam prin casă și nu mai aveam ce să folosesc. L-am testat, mi-a plăcut, am rămas cu el. Am cumpărat rezerve și gata.

De ce să schimbăm lucrurile care merg foarte bine? Folosesc același tip de deodorant de vreo 6 ani. Au apărut și altele, dar nu mă interesează. La fel și cu aparatele de ras. Nu e ca și cum mi-aș schimba aparatul de ras pentru că a apărut ceva nou, că nu sunt gadgeturi.

Pe ăsta pentru piele sensibilă, de s-a lansat acum, îl înțeleg, că poate sunt oameni cu pielea mai delicată. Dar alea cu 3 lame, 4 lame, 6 lame? Și o lamă în spate, și o baterie mică, și mâner ergonomic… astea pentru ce sunt?

Offtopic: De când a apărut în CanCan, pe BTO îl tot văd încruntat. Oare stă așa ca să-l recunoască lumea pe stradă?

Meniu