Ne-a bătut Irlanda? O să ajungem să facem egal cu Armenia.
Am făcut egal cu Armenia? O să ajungem să ne bată Bulgaria.
Ne-a bătut Bulgaria? O să ajungem să ne bată şi Israel.
Ne-a bătut Israel? Mai e puţin şi-o să ne bată Lituania.
Ne-a bătut la scor Lituania? O să ajungem să ne dea gol şi Feroe.
Ne-a dat gol Feroe? O să ajungem să ne conducă până şi Luxembourg!
Am ajuns.
Foarte mult.
Ieri citeam un articol scris de Edward Boches despre experienţa plăcută pe care a avut-o cu angajatul unui brand ce comercializează produse vestimentare. Pe scurt, un tip care vinde într-un magazin Nordstrom ţine legătura cu clienţii lui printr-un cont de Twitter. Le trimite mesaje private atunci când vin haine noi, le face sugestii sau chiar preia comenzi prin DM! Şi face asta fără să-i fie impus. E un efort susţinut pe care vânzătorii de la noi l-ar exclude din start (chiar dacă probabil ia comision din vânzări sau are un anumit target). Un alt articol pe aceeaşi temă găsiţi aici.
Citind despre Dave mi-am amintit cât de mult contează să ai un om pasionat de social media în companie. Doar prin ceea ce face Dave (adică fără să punem la socoteală ce face brandul în social media), Nordstorm a câştigat un capital de imagine extraordinar odată cu posturile lui Edward Boches şi David Meerman Scott.
Un exemplu autohton este cel al Cristinei Ursache, (ex-UI Specialist la ING) care s-a ocupat până acum câteva luni de contul de Twitter al băncii şi care a început mai mult din joacă. Acum ING este (sau era până la plecarea Cristinei) cel mai bine poziţionat brand bancar pe Twitter.
Aşa că încercaţi să identificaţi the social addicts din interiorul companiei şi folosiţi-vă de ei! Pentru că oricum ei fac asta cu plăcere. Atenţie mare însă la cum îi identificaţi. Dacă cumva e vorba de nişte postaci pe care comunitatea îi respinge, puteţi să faceţi mai mult rău brandului.
E ora 1, dar de fapt e ca şi cum ar fi ora 12.
Mă trezesc la 9, dar de fapt e ca şi cum m-aş trezi la 8.
Mi se face foame la 6, dar de fapt e ca şi cum mi s-ar face foame la 5.
Cât vă ţine raportarea asta la ora de iarnă? Pe mine ştiu că mă ţinea mult când eram mai mic. Era pretextul perfect ca să mă culc mai târziu. „Hai mamă că e abia ora 9 de fapt, mai stau puţin„.
– Ai schimbat cumva culorile?
– Da, le-am mai închis puţin. Nu-ţi place?
– Nu prea, parcă e mai trist totul.
– Da, s-a întristat site-ul.
Aud fraza asta în ultima perioadă mai des decât auzea maestrul Toma „n-ai pe cineva„.
Eu de obicei răspund la telefon. Dacă nu răspund înseamnă că dorm, l-am uitat acasă, vorbesc la celălalt telefon, dorm, sunt la volan şi n-am cum să vorbesc, dorm… De obicei nu răspund când dorm 😀
Eh, în condiţiile astea, telefoanele de atenţionare sunt extrem de scurte:
– Salut, vezi că o să te sune cineva în legătură cu problema X.
– Ok, să mă sune.
The end. Nu e ca şi cum m-aş duce repede să-mi pun telefonul la încărcat, nu e ca şi cum m-aş opri din orice activitate ca să aştept APELUL. Bine că nu primesc mailuri de tipul „salut, vezi că o să-ţi dea cineva un mail”. Ok, să mi-l dea. Nici mailul, nici numărul meu de telefon nu sunt secrete de stat. În plus, am ceva care mă anunţă de fiecare dată când mă sună cineva, se cheamă ringtone.
Şi cel mai funny e că „piloşii” nu sună. Sau sună după o grămadă de timp. Dar acum mă duc să stau lângă telefon, aştept să mă sune cineva.
Au fost câteva săptămâni nebune-nebune. Întâlniri, oameni dragi, feţe noi, drumuri, muncă. Oboseală acumulată. Şi a fost nevoie doar de 5 minute pentru un restart. Undeva în afara Bucureştiului într-o linişte totală. Nu se auzeau decât câteva păsări şi vântul.
Joi venea anunţul oficial conform căruia Gândul trece exclusiv pe online din 8 aprilie. Deşi lumea s-a grăbit să anunţe că e prima decizie luată de Orlando Nicoară din poziţia de director general al Mediafax Group, măsura e printre ultimele luate de Cosmina Noaghea. Detalii aici şi aici.
Vineri a avut loc festivitatea de premiere a RoBlogFest. Ceva controverse, o petrecere destul de scurtă şi mulţi bloggeri veniţi din provincie. Foto şi video.
Tot vineri Zoso a scris un post care i-a indus în eroare pe jurnaliştii de la Realitatea.net. A urmat un derapaj mai amplu în jurnalismul românesc în urma căruia (culmea!) s-a pus din nou problema credibilităţii bloggerilor.
Doar 6 agenţii româneşti înscrise la AdPrint 2011. Printre ele şi Cohn&Jansen JWT care aparent scoate din nou capul în lume (prima oară după ce a pierdut contul Cosmote, trecut la Ogilvy la nivel global şi după fuziunea cu Scala JWT). Detalii.
Claudiu Dobriţă de la Grey a plecat la Draftcb. Tot ca Director de Creaţie. Detalii.
În alte ştiri pe scurt OMG şi LOL au intrat în dicţionarul Oxford Online, Facebook a dat drumul la Questions, Google a dat drumul unei reviste online, Yahoo e cu un picior în groapă şi cu toate astea a lansat un Instant Search la concurenţă cu Google.
PS: Sper că nu interesează pe nimeni că s-au lansat IE 9 şi FF4 finale-finale. Sau că a trecut LinkedIn de 100 de milioane de useri.
Mişto.
a) Nu discut premiile, felicitări câştigătorilor. Eu am terminat pe 15 la blog de comunicare. Ţinând cont de concurenţă şi cât scriu eu de comunicare, e corect.
b) Chiar aşa cum a fost, cel mai important eveniment din blogosfera românească a strâns destul de mulţi oameni importanţi în Silver Church. Felicitări pentru asta.
c) În viaţa vieţilor voastre nu mai aduceţi pe cineva din afara blogosferei să vorbească cu bloggeri. Dume auzite aseară: Craioveanu – „chiar şi eu am câţiva prieteni cu blog” Dan de la OCS – „hai că arătaţi bine pentru nişte oameni care stau în faţa calculatorului”. Grrrreat.
Practic sunt două variante: să vină cineva din afară care să nu aibă nicio treabă cu blogosfera şi să-şi ia înjurături de la toată lumea sau să prezinte cineva din interior şi să-şi ia înjurături doar de la o parte din oameni. Still, a doua varianta e mai bună, nu poţi să-i chemi pe unii care tratează bloggerii ca pe nişte şoricei într-o cuşcă.
d) RoBlogFest e o gală. Repet ce-am zis anul trecut cu covorul roşu şi pozele de la intrare. N-aţi văzut nicio decernare de Oscaruri, aşa-i? (Şi apropo de prezentator, Ricky Gervais la Golden Globes – watch and learn)
e) Silver Church e cel mai mişto loc de concerte indoor din Bucureşti. Atât. Nu poţi să bagi 600 de bloggeri acolo. Vor intra fără probleme, dar ideea e să se mişte, să se găsească între ei, nu să stea lipiţi unii de ceilalţi. E un spaţiu mult prea îngust pentru ce mişcare de translaţie era acolo.
f) Ediţia de anul ăsta sigur a fost mai bună decât va fi cea de anul viitor. Aşa că vă urez distracţie plăcută de pe acum.
În rest a fost cam cum am zis aici.
În timp ce noi râdeam pe Twitter de prostia lor, ei continuau să preia ştirea de la Realitatea.Net. Până la urmă le-a zis cineva că articolul lui Zoso e scris la mişto şi au editat sau au şters. Cum bine zice Meşter, conta foarte puţin că Zoso e fiul unui sindicalist.
Ce reţineau vecinii mei din toată povestea asta dacă era adevărată? Că un băiat arestat are un fiu celebru pe internet. Şi atât.
Dar după toată tevatura asta care a ţinut fix 2 ore, noi o să râdem şi o să-i facem proşti în continuare. Ei vor arăta cu degetul spunând că blogosfera nu are credibilitate. Că nici măcar bloggerul numărul 1 al ţării nu poate fi considerat o sursă de încredere. Că s-a mai întâmplat şi cu Trombon.ro, că de-asta nu dau ei link. UPDATE: A spart gheaţa o fată de pe la Realitatea.
Trecem de problema celor 3 surse şi a şcolii de jurnalism, nu-ţi trebuie vreo şcoală ca să devii editor la o publicaţie online. Să presupunem că cei de la Realitatea şi Adevărul au luat postul lui Zoso ca pe o declaraţie. Şi când e declaraţie oficială, nu mai ai nevoie de surse.
Ce zice postul respectiv?
Eu n-am o legătură foarte strânsă cu tata. Am învăţat cât am putut de la el, am fost parteneri în nişte firme, după care drumurile noastre s-au despărţit.
Tata nu ia mită. N-are de ce. Câştigă foarte bine, munceşte enorm pentru banii pe care îi ia, a construit cu mâna lui nişte case şi a încercat să îşi vadă de treaba lui.
Deci tatăl lui Zoso nu ia mită. Foarte corect, sunt convins că e un om cinstit. Munceşte enorm şi nu are o legătură strânsă cu fiul său. Perfect corect. Nu scrie nicăieri „Marius Petcu nu ia mită” şi nici „Marius Petcu este tatăl meu”. E pus doar un link la mişto.
Sigur, e sugerată o legătură, dar nu e nimic explicit, nu e niciun rând care ar putea fi considerat declaraţie. Hai studiaţi atent textul şi o să vedeţi că ziariştii respectivi nu sunt proşti pentru că spunem noi, ci pentru că aşa sunt ei 🙂
Aseară Silver Church a găzduit o nouă ediţie RoBlogFest, cel mai important (şi singurul) festival al bloggerilor. Aflat la ediţia a 4-a, RoBlogFestul de anul a adus şi ceva surprize în urma festivităţii de premiere. În rest atmosfera a fost destul de drăguţă, chiar dacă Fratelli e mult mai potrivit pentru o gală de premiere.
Măcar acum nu s-a mai plâns lumea de preţurile de fiţe (aşa cum a fost anul trecut). Au existat totuşi 3 categorii de oameni:
– hipsterii – care nu înţelegeau cum poţi să dai doar 9 lei pe un RedBull, când la Gaia doar paiele costă atât
– provincialii – care ştiau că la Bucureşti e scump şi au văzut că de fapt nu e aşa de scump
– mocangii – care oricum nu s-au uitat pe preţuri şi au cerut de la bar nişte bere Tuborg
Printre cei 500 de oameni erau şi Pyuric (care oricum iese la evenimente mari de 2 ori pe an), şeful Intact Interactive, Piticu (cu aparatul în mână), Chinezu, Makavelis etc. Spuma. Am interacţionat puţin cu Denisuca şi am strâns o parte din haita Redescoperă ca să plângem unul pe umărul celuilalt, cu Makavelis care a venit iar cu ăla micu de mână.
Era multă, multă lume, n-am apucat să vorbesc cu toţi şi chiar îmi pare rău că nu se mai fac întâlnirile de pe vremuri.
Concertul OCS a fost destul de scurt, dar fix cât să înceapă să se facă pogo în faţă cu băieţii care au venit de la 7 jumate şi băuseră multă bere moca.
Cum ziceam, au fost ceva surprize anul ăsta, probabil organizatorii s-au gândit să vină cu ceva nou. Dintre marile surprize:
La blog de muzică a câştigat Chinezu, pentru prestaţia cu Electric Fence din Lăptărie. O mare, mare surpriză pentru Chinezu care se bucura ca un copil coreean.
Cel mai bun blog de modă – a câştigat detaşat Florin Grozea, juriul fiind probabil impresionat de numărul (impresionant şi el) de eşarfe purtate iarna trecută. Eu sincer să fiu am votat AloModa, dar cred că Florin merită locul 1.
Trofeul blog de film a fost câştigat de Brogatu şi emisiunea lui Brogatu Rive Show. Nici că se putea răsplată mai bună pentru efortul susţinut din ultimul an. Bravo! De 3 ori bravo!
Anul ăsta a existat şi o categorie extra susţinută de pufuleţii Gusto: cel mai optimist blog. A câştigat BobbyVoicu.ro pentru optimismul de care a dat dovadă când a preluat InIn, dar foarte aproape a fost şi blogul Standout pentru convingerea că toate problemele se vor rezolva.
Când se trezeşte Piticu o să pun şi poze, cu watermark Breaking News pe ele.
Cam asta a fost şi cu RoBlogFest 2011, ne vedem anul viitor!
A mai scris despre eveniment şi Auraş. Pe măsură ce îşi revin din beţie bloggerii o să tot pun linkuri.
N-am mai dat de mult din casă, e momentul să mai scriu ceva care să ungă pe suflet piaristele.
Cu acest prilej mă folosesc de leapşa primită în dar de la Daniela. Când s-a făcut nominalizarea eram undeva prin munţi în Redescoperă România aşa că n-am avut cum să onorez invitaţia până acum.
SUNT puţin nedumerit în ceea ce priveşte leapşa asta. De obicei cer cât mai multe detalii înainte să mă apuc de ceva.
AŞ VREA să se întâmple lucrurile mai repede. Hic et nunc-ul meu nu se potriveşte mereu cu ce vrea Universul.
PĂSTREZ toate tâmpeniile. TOT. De la smsuri de acum câţiva ani până la hârtii, hârtiuţe şi caiete. Nu prea şterg fişiere de pe computer, le acumulez. Nu se ştie când am nevoie de o poză sau de un document. Iar hardurile se tot strâng în jurul meu. Citeşte tot articolul
