Am mai zis că n-am deloc încredere în diversele iniţiative civice. Sunt convins că se vor extinde, dar niciuna nu va reuşi să schimbe lucrurile de fond. Nu vor schimba modul de gândire şi atitudinea românilor. Totuşi, cred că am putea schimba imaginea României printr-o iniţiativă de genul ăsta. Suntem în plină mediacracy iar social media începe să devină trend setter. Vorbeam aseară cu Ciubotaru despre coolness-ul pe care e construit brandul „Decât o revistă” (ajunsă la numărul 3, lansat aseară la Cărtureşti). De coolness beneficiază şi Lecturi Urbane şi Let’s Do It Romania. Şi nu e un lucru rău. E ok ca unii oameni să participe la anumite acţiuni doar pentru că e cool, cât timp devin endorseri ai evenimentului pentru cunoscuţii lor.
Cred că asta ar fi soluţia şi pentu promovarea brandului de ţară. Adică asta e direcţia din care trebuie să pornească lucrurile pentru ca aşa ceva să meargă. Fără bugete de media, fără creaţie pe contracte de milioane de euro. De la o gaşcă de oameni, pe facebook. Iar în viitor aşa vor merge lucrurile. De la mic la mare, de la implicare maximă a câtorva oameni la molipsirea altor subiecţi. Let’s do it Romania, Lecturi Urbane, Decât o revistă sunt câteva exemple.







