IN Televiziune

…dar care ştiu că a ieşit Obama, iată de ce merita să vă uitaţi la tv:

Adică prima transmisie live prin intermediul unei holograme. Hologramă zici? (vorba reclamei: da’ unde te crezi domne, în războiu stelelor?) S-o bag p’aia cu „asistăm la un moment istoric”?

Acu mai rămâne să apară şi proiectoarele de holograme ca să îl avem pe Dan Diaconescu în mijlocu sufrageriei în fiecare seară.

Şi acu, gata, liber la poantele cu holograme!

Pentru cine vrea să citească mai multe detalii despre cum funcţionează nebunia asta, aici.

LE: tehnologia cică e veche, a fost folosită de un advertiser finlandez în 2004 pentru promovarea LOTR. clipul aici.E interesant de urmărit ce influenţă va avea aceasta tehnologie în advertising.

MLE: se pune că am scris şi eu despre alegerile din state, da?

IN All Sports, Caterinci

Cel puţin aşa zice Mister Trombetta ăla.

Trombetta: „Am jucat prost! Aştept mai mult de la jucători!”

Imediat după, s-a răzgândit.

„N-am jucat slab!“

Şi asta în aceeaşi seară, în acelaşi ziar, ca să nu spună lumea că s-au încurcat borcanele.

Deci întrebare: cum a jucat CFR Cluj aseară? Prost sau slab? :))

IN Casual stuff

În ultimii ani, au rămas câţiva oameni care prind la public indiferent cât ar performa. Liderii incontestabili sunt Ştefan Bănică şi Tudor Gheorghe. Indiferent câte spectacole ar avea, cei doi sunt asaltaţi de cereri şi aproape că nu fac faţă.

Dacă anul trecut Bănică a ajuns să susţină vreo 4 concerte plus cel de la Adevărul Holding, anul ăsta avem parte de 7 concerte cu Bănică. Adică 7 seri din luna decembrie în care omul ăsta o să aibă sala plină.

Cu Tudor Gheorghe e la fel. Anul trecut, când lucram la un proiect intrat momentan în stand-by, am observat cu stupoare că Tudor Gheorghe este cel mai solicitat artist român. Zeci de mailuri am primit de la oameni care cereau bilete. Acum, nici nu apuc să ajung la Universitate, că sigur aflu de 3-4 concerte Tudor Gheorghe. De parcă doar ăştia doi mai există pe lumea asta.

A se nota că şi mie îmi plac, doar că nu înţeleg de unde apare diferenţa asta imensă de interes între plutonul fruntaş şi restul artiştilor care nu ajung să umple nici jumătate de club.

Şi bineînţeles, nu puteam să-l uit pe Hruşcă şi acest stand-up clasic. (de pe la 2.00)

Chiar… cine vrea la Bănică? 😀

Acum câteva luni când îmi toceam coatele pe băncile şcolii ADC, am avut ocazia să primesc, printre altele, şi o lecţie de viaţă. După câteva seminarii în care am învăţat chestii de bază legate de concepte, printuri, filmuleţe (e o poveste lungă şi tristă ce va fi relatată la o dată stabilită ulterior), aşteptam seminarul de outdoor.

Şi a venit Vali Suciu (Creative Director la Odyssey) şi ne-a explicat senin că cel mai mult contează în publicitate să ai bun simţ. E o chestie atât de simplă dar care lipseşte cu desăvârşire. Venită de la un om care pur şi simplu emană bun simţ, ideea asta capătă foarte mult sens. Şi mă gândeam în ultimul timp că nu e valabil numai în publicitate. Ca să reuşeşti undeva trebuie să ai foarte mult bun simţ.

Când am văzut-o deunăzi pe Miruna la Lynx mi-am dat seama că tocmai bunul simţ a făcut-o să prindă aşa mult la public. Ea n-a venit nici cu furturi de teme, nici cu înjurături în stânga şi în dreapta. A venit cu gânduri blonde povestite cu mult bun simţ.

Cabral, alt om care emană bun simţ. Şi a reuşit să devină simpatic multora datorită blogului. Şi mai sunt. Andi Moisescu, George Buhnici etc. etc. Oameni care îţi dau pur şi simplu cu bunul simţ peste ochi (ca să mă exprim mai plastic 😛 )

Zoso povestea acum ceva timp despre oameni care au urcat brusc şi au reuşit să-şi ţină oamenii cumva. Acea metodă secretă e de fapt bunul simţ.

Şi avea Vali Suciu o linişte şi o siguranţă când zicea de chestia asta, încât realizai imediat că are dreptate. Totul se rezumă la bun simţ.

Fanele lui Dragoş Bucurenci sunt rugate să poftească afară până la încheierea postului.

Trenduri. Ne lovim de ele la tot pasul. Fiecare îşi alege drumul pe care vrea să-l urmeze. După sute de ani de ignoranţă cineva s-a prins că nu mai avem mult pe planeta asta. Şi din „fuck the nature!”, totul s-a transformat într-un mare „oh, fuck! the nature!”

Şi ca în orice trend s-au găsit câţiva flauer-pauerişti care au început să propăvăduiască respectivul curent.

În primul rând, e clar că toţi care devin brusc eco sunt nişte nesimţiţi. Sau, mai exact, au fost până la momentul în care cineva le-a luminat mintea şi le-a zis: „Nu aruncaţi hârtii pe jos că e naşpa.” Adică tu singur, fără să-ţi spună cineva nu ştiai că e nasol să arunci hârtii pe jos? Unde aţi crescut frate, în iunglă (vorba poetului)?  Sau erai atât de inapt încât credeai că noi ceilalţi aruncăm la coş de fraieri?

Mai sunt, desigur, şi papagalii. Ei văd ceva la un om, îl identifică drept lider de opinie şi îl copiază. Şi când vine vorba de ecologie, mi se pare puţin trist. Nu e deloc nou să fii eco-friendly, get over this „coolness” of the thing.

Şi mai sunt şi ecologiştii ăştia închipuiţi. În primul rând că mă enervează oamenii care fac un lucru şi dau o importanţă prea mare lucrului respectiv „da… eu sunt ecologist… sunt foarte tare”. Înţeleg că vrei să creezi buzz, dar fă-o cu stil.

În al 2-lea rând nu-mi plac oamenii care susţin nişte reguli pe care trebuie să le respecte toţi, mai puţin ei. De pildă Bucurenci povestea la ApropoTV cum susţine el toate regulile alea ecologiste dar respectă doar o parte din ele. Se cheamă că e moderat. Păi atunci, dacă eşti moderat, ciocu mic, că moderaţi om fi mai mulţi.

Prin urmare nu pricep de ce trebuie să facem mişcările astea de normalitate. De ce se cheamă ca eşti ecologic şi nu normal? Hai să aducem ecologia la grad de normalitate şi să desfiinţăm organizaţiile.

Din nou, o să fiu luat drept pesimist, Gică Contra, chiţibuşar dar prefer să fiu aşa decât să fiu genul ăla de pupincurist care vede totul în roz şi laudă orice călătorie la budă.

IN Casual stuff

Fotografii

Moda fotografiei e destul de veche. Dacă la început au fost nişte oameni care chiar ştiau cu ce se ocupă, acum fotografia a ajuns un fel de fotbal. Toată lumea se pricepe. Chiar si cei care spun că nu se pricep au câteva opinii demne de luat în seamă. După acelaşi principiu, toţi ne-am născut puţin fotografi, nu? Nu.

Înţeleg că se vrea a fi un hobby, înteleg că unii oameni exersează mult şi ajung să scoată nişte rezultate bune dar atât. Până aici. Nu pricep cum oamenii ăia care au un aparat de 5-600 de euro sunt automat consideraţi mari talente. Pentru mine fotografia a rămas la nivel de profesie şi nu cred că va trece niciodată în categoria hobbyurilor. Ca să fie clar: mă refer la fotografie ca artă, nu la procesul apăsării butonului în sine.

Ceea ce nu înteleg mulţi oameni e că alea sunt chestii diferite. Dacă ai un aparat scump, încărcător, blitz, trepied si alte chestii nu înseamnă că ştii automat să încadrezi ca lumea. Şi apar situaţii de genul: „Avem nevoie de un fotograf, hai să-l chemăm pe X, că are aparatul ăla mişto.” Nu aparatul face pozele.

Ne-am transformat toţi într-o mare de turişti chinezi care se plimbă mereu cu aparatul la ei. What next? O să ajungem să facem poze când dormim, când suntem la coadă la Cora, când mâncăm and so on. The point is: stop taking pictures!

Foto: Getty Images

IN Casual stuff

Că tot veni Halloweenul americanul din noi iese la suprafaţă. Şi pentru că ne place să scoatem bani din orice, şi astăzi vom avea parte de 400 de petreceri tematice prin fiecare bar si pub care a auzit vreodată de Halloween. Până la colindatu cu Trick or treat mai e puţin dar până atunci să vedem în ce ne-am putea costuma pentru diseară.

Pentru a scăpa de monotonele vrăjitoare, vârcolaci şi vampiri, ar trebui să ne adaptăm la epoca în care trăim. Prin urmare, pentru a lăsa o bună impresie la petrecerile la care participaţi puteţi alege sa vă deghizaţi în următoarele personaje înfricoşătoare:

  •  criza economică
  •  companie cotată la bursă
  •  Barrack Obama preşedinte
  •  deputat Oana Zăvoranu
  •  ţinutul autonom al secuilor
  •  mărirea salariilor profesorilor
  •  traficul din Bucureşti
  •  Dinamo în Champions League

Eu probabil că mă voi deghiza în falimentul AIG pentru că aşa sigur îi sperii pe toţi :))
*nu mai ştiu exact de unde era faza cu deZghizatul dar ştiu că era tare 😛

IN All Sports

Pandurii

Ieri am avut ocazia să-i cunosc ( de la distanţă, ce-i drept) pe băieţii de la pandurii târgu-jiu. Ei erau blocaţi în trafic pe un sens de mers iar eu pe celălalt. Vreo 5 minute am stat si m-am uitat la ei. Nişte plictisiţi de viaţă cu nişte fizionomii demne de reclamele cu Dorel.

Tilincă asculta muzică sprijinit cu capul de geam, Iordache se uita la el, Orac se scobea în nas. Parcă erau o adunătură de inapţi.  Pentru aştia strigăm noi pe stadioane?

Nota bene: nu mi-a venit mintea la cap, adică n-o să-mi modific atitudinea faţă de clubul preferat, era doar o constatare.

IN Advertising/PR

Un statement care s-a strecurat în filosofia brandului ca urmare a crizei mondiale. BMW n-a fost niciodată un brand despre consum mic de carburant ci despre putere, sportivitate şi confort. E un moment destul de important pentru brandurile mari.

IN Casual stuff

Countryside

Tot mai multă lume se mută la vilă prin apropierea oraşului. Celebra casă pe pământ cu plata pe lună. Mai exact, la cum au crescut dobânzile, cu plata de două ori pe lună.

În afară de cei deştepţi care au prins locuri în apropierea oraşului, restul oamenilor cu pretenţii de moşieri s-au dus pe unde au găsit mai ieftin. De obicei, departe de oraş. Şi pe măsură ce casele s-au înmulţit, distanţele au crescut. Astfel că nişte vecini au ajuns să se mute la 30 de km depărtare. 30 de km! Din fericire nu mai sunt chiar la prima tinereţe aşa că, în afară de locul de muncă, n-au legături mari cu oraşul.

Eu, băiat de Bucureşti, nu m-aş muta nici în ruptul capului într-o viluţă d’asta de la capătul celălalt al lumii. Cum să nu ies rapid la o shaorma? Cum să nu pun la cale un fotbal pe nepusă masă? Şi mai ales… cum să fac o oră numai până în oraş?

Mirajul de a fi ‘ţăran’ i-a făcut pe mulţi să-şi vândă casele din oraş pentru a cumpăra o palmă de pământ prin te-miri-ce colţ de sat ilfovean. Şi din bucureşteni chinuiţi de problemele oraşului au devenit nişte navetişti nostalgici. Sfatul casei: rămaneţi în oraş, că infrastructura noastră nu permite aventuri rurale.

Foto: Steve Webb

IN Casual stuff

În afară de aglomeraţia de pe şosele mai avem parte şi de o aglomerare, parţial justificată, de informaţie.

Când am ajuns acasă m-am trezit cu câteva zeci de posturi necitite în feed. Asta în condiţiile în care nu părăsisem domiciliul de mult timp şi în plus, citisem deja vreo 10 bloguri pe telefon. De parcă toate lucrurile interesante se întâmplă lunea. Avalanşa asta de posturi de luni seară e foarte obositoare, aşa că vă rog să mai scrieţi şi marţea că n-o fi foc. Din cauza feedurilor am şi ratat o jumătate din debutul Mirunei în show-biz, la Radio Lynx mai exact (gg blondo!). S-a descurcat bine, mulţumim de întrebare 😛

Şi ca să vă mai trageţi sufletul după atâta citit, vă puteţi înscrie blogul pe Schimb de Link, o iniţiativă de la Dan si Blegoo.

A se observa că am început să scriu cu diacritice 😛

Meniu