copilarie

IN Casual stuff

Pentru că am citit despre părul din curtea Ninei, mi-am amintit două chestii din copilărie.

Fluturii. Într-o vară, prin şcoala primară, copiii cu care mă jucam s-au apucat să prindă fluturi pentru insectar. Directoarea, care era şi profă de biologie, cerea ierbare şi insectare în clasele a cincea şi a şasea. N-am înţeles niciodată cum urma să strângem noi, copii de asfalt, fără bunici la ţară, zeci de soiuri de plante, ba chiar să le şi identificăm şi să le notăm (nu prea era cu internetul pe atunci). Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Andrei e singurul puşti de pe scara blocului în care locuiesc. Are vreo 7-8 ani, o bicicletă galbenă clasică care aduce cu un Pegas (dar nu cred că e) şi o minge de fotbal la fel de galbenă. Zi de zi iese afară cu bicicleta şi mingea alternând plimbatul cu şuturile spre un portar imaginar.

Ştiu cum e să fii singurul băiat de pe scară (dată fiind configuraţia zonei, aproape că pot spune „din bloc”), la fel am crescut şi eu. Doar că pe vremea mea era puzderie de copii pe străzi. Cum dădea primăvara începeau meciurile pe maidanul din spatele blocului (care între timp a devenit o parcare imensă). Şi se strângeau băieţi mai mici şi mai mari de la 7-8 străzi distanţă. Duminica cei mari jucau acolo în echipe bine organizate cu orele. Erau peste 40 de adolescenţi care băteau mingea. Pe urmă veneau puştii şi mai ridicau şi ei nori de praf câteva ore. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Foto via

Când eram mic, n-aveam multe probleme. La fel ca majoritatea copiilor crescuţi la oraş, treaba mea era să mă joc, să mă uit la televizor, să dorm, să citesc, mai târziu să-mi fac lecţiile. Nu trebuia să dau de mâncare la găini, la porci, nu aveam niciun animal de companie

Pe lângă veşnica dorinţă stresantă „abia aştept să mă fac mare”, cred că mai era un singur lucru care îmi deranja existenţa: nu reuşeam niciodată să văd un serial de desene animate de la cap la coadă. Îmi amintesc la început de Scooby-Doo, care era difuzat de Antena 1 şi parcă Tele7 Abc într-o vreme. Nu că aş fi ştiut eu să citesc, dar pe vremea aia nu existau programe TV. Nici n-ar fi avut cu ce să încropească o revistă. Citeşte tot articolul

Blonda are in ultima vreme posturi pline de ‘istorie’. Si odata cu ea, mi-am amintit o gramada de chestii.

De la serialele „de cand eram mici”, la guma turbo, tampeniile mai recente din liceu, fotbalul din spatele blocului, garajele pe care ne urcam doar ‘asa ca chestie’, la stâlpul hornului unde lega mama o ?far? cu motocei la cap?t, de cr?pau mâ?ele jucându-se cu ei  woow… wait a minute…. asta parca e din alt film.

Ma ia doru de chestiile din trecut. Si brusc imi amintesc: stai asa, n-am nici 20 de ani impliniti. WTF? Ori am ajuns niste ramoliti consumati de societatea asta in care viata este viteza si noi expiram din ce in ce mai rapid neputand sa tinem pasul cu moda, ori nu mai e nimic bun pe lumea asta.

Peste 10 ani pustii care acum invata sa scrie (cu pixul, ca la Mac stiu de mult) isi vor aminti… ce?

„Da ba, mai tii minte ce tare a fost cand era Dansez pentru tine la ProTv si cum stateam noaptea sa vedem primele episoade din „Crima din Primaverii” pe Otv?”

Am ajuns la concluzia ca n-am fi asa nostalgici daca nu ar fi numai lucruri proaste in jur. What to do, what to do? Nimic. Sa incercam doar sa ne pastram cat mai bine amintirile. Cu ele ramanem.

N-au avut sucuri naturale cand erau mici. N-au avut lego si internet. N-au avut tot ce aveau copiii din alte tari. Acum, ajunsi la maturitate au decis sa-si faca toate poftele. Fraierii clasei, loserii adolescentei, pustii pitici au inceput sa taie de pe wishlist.

Unii seduc se duc si cumpara femei frumoase si tinere.

Altii se duc la Disneyland si sub pretextul ca-si plimba copiii iau autografe de la Goofy, Donald si Daffy Duck.

Din pacate nu toate visele pot deveni realitate. Sharon Stone nu mai e ca atunci cand eram mic. 😛

Meniu