in Casual stuff

Cea mai mare frustrare a copilăriei

Foto via

Când eram mic, n-aveam multe probleme. La fel ca majoritatea copiilor crescuţi la oraş, treaba mea era să mă joc, să mă uit la televizor, să dorm, să citesc, mai târziu să-mi fac lecţiile. Nu trebuia să dau de mâncare la găini, la porci, nu aveam niciun animal de companie

Pe lângă veşnica dorinţă stresantă „abia aştept să mă fac mare”, cred că mai era un singur lucru care îmi deranja existenţa: nu reuşeam niciodată să văd un serial de desene animate de la cap la coadă. Îmi amintesc la început de Scooby-Doo, care era difuzat de Antena 1 şi parcă Tele7 Abc într-o vreme. Nu că aş fi ştiut eu să citesc, dar pe vremea aia nu existau programe TV. Nici n-ar fi avut cu ce să încropească o revistă.

Sau, de pildă, The Raccoons, serial pe care îl difuza tot Antena 1, cam când avea chef. Şi-l mai aminteşte cineva? Mi se părea absolut bestial! Dar din 64 de episoade, nu ştiu dacă am văzut mai mult de 10.

Mai apoi au apărut o groază de posturi TV, în frunte cu Cartoon Network şi mai apoi Fox Kids. Şi între timp apăruseră şi programele TV (TV Mania, ProTV Magazin). Însă niciunul n-avea un program detaliat pentru posturile de desene animate. Şi astfel am pierdut o grămadă de episoade din Viaţa cu Louie, Scooby Doo, Lumea lui Bobby, Power Rangers şi alte chestii pe care le urmăream atunci. Cred că asta e cea mai mare frustrare a copilăriei mele: niciodată nu reuşeam să-mi amintesc la timp de anumite seriale. Sau era ocupat singurul (pe atunci) televizor din casă. Învăţasem programul, dar mă luam cu lucruri mai importante (joacă) şi uitam. În schimb vedeam unele episoade de zeci de ori.

Prin liceu am găsit pe net toate sezoanele din Viaţa cu Louie şi am reuşit să văd episoadele pe care nu le ştiam. Dar mai sunt aşa zeci de seriale. Voi aţi reuşit să vedeţi ceva de la cap la coadă când eraţi mici?

 

10 comentarii. Leave new

  • sandybell

    Răspunde
  • Cartea cartilor :))

    Răspunde
  • La sandybell cred ca ma uitam cand eram miiic mic de tot. Iar Cartea Cartilor se dadea pe Tele7ABC dar n-am reusit s-o vad de la cap la coada :-<

    Răspunde
  • :)) si eu aveam aceeasi problema, desigur cu exceptia orei 13(sau era 12?!, in fine..), atunci toti mergeam in casa, era Dragon Ball Z si nu aveam voie sa-l ratam :))

    Am reluat cateva acum, in timpul liber, un exemplu ar fi chiar ‘Viata cu Louie’, serial animat ce chiar este pentru toate varstele si, in plus, dublarea in romana chiar iti ofera un deliciu suplimentar…

    Răspunde
  • Fishpolice, ca sa aflu cu stupoare 10 ani mai tarziu ca erau doar 9 episoade.
    Dexter’s Laboratory, seria de dinainte sa plece Gendy Tartakovski. La cat de des le reluau, pot spune ca am vazut toate episoadele.
    Seinfeld, de pe la sezonul 4 pana la final.
    Dream On, tradus la noi „Viata ca in filme”. Nu numai ca era seara la ora 11, deci ma prindea inevitabil acasa, dar conceptul serialului permitea destul de des aparitia tipelor topless, o pasiune pe care tocmai incepeam sa o descopar.

    Răspunde
  • Din punctul meu de vedere, asta a fost o non-problema. Eram copil, eram mica si proasta, habar n-aveam ce e aia o serie de desene animate. Chiar daca as fi stiut, oricum n-as fi avut de unde sa stiu ce desene o alcatuiesc – asta am aflat de-abia in ultimii 5 ani, de cand am acces la net si am aflat ca pot gasi informatii despre ele si, in majoritatea cazurilor, si desenele pe net (desi in cazul celor de genu’ Scooby-Doo nici nu s-a pus problema sa nu-mi iau si toate DVD-urile pe care le-am putut gasi prin hipermarketuri – recunosc ca habar n-am de unde altundeva as putea sa mai cumpar asa ceva).

    Scooby-Doo… au fost o multime de serii – pentru mine era pur si simplu Scooby. Parca 13 Ghosts of Scooby- Doo o percepeam putin altfel decat pe restul si cam atat. Si nu m-am gandit ca ar exista mai multe serii cu Jonny Quest, desi imi era clar ca in unele desene personajele aratau altfel si tehnologia de care se foloseau era alta, mult mai avansata.

    Multe erau fara legatura (Scooby-Doo) sau cu prea mica legatura intre episoade (The Raccoons) ca sa imi dau seama de ordine si nu ma deranja prea tare sa vad iar acelasi episod inca o data. Tot desene erau.

    Cumva, da, am vazut totusi multe serii de pe Cartoon Network (Fox Kids a aparut prea tarziu, parca acum vreo zece ani cand incepeam facultatea, ma mutam intr-un alt oras si decideam ca nu-mi trebuie sa-mi incarc camera cu un televizor… asa ca n-am avut treaba cu el) in totalitate cand eram mica. M-am uitat mai tarziu la seriile luate de pe net (multe!) si in majoritatea cazurilor nu am dat peste nici un episod pe care sa nu-l stiu, desi as fi crezut ca trebuie sa am multe „goluri” de umplut.

    Nu tin minte sa fi citit vreodata un program TV ca sa stiu cand se da ceva. Pur si simplu eram calare pe CN suficient de mult incat sa-mi intre foarte clar in cap ce e cand. De multe ori imi faceam temele la masuta din sufragerie (pe atunci ai mei aveau una sanatoasa din lemn, nu un geam pe trei picioare metalice ca acum) ca sa fiu cu un ochi la desene.

    Erau momente in care dorinta mea de a vedea desene se ciocnea cu cea a mamei de a vedea telenovele. Aveam trei televizoare, dar unu’ era vechi, alb-negru, nu-l folosea nici dracu’ (nici nu stiu daca avea careva chef sa testeze daca mai merge), iar unul din cele doua color era stricat in permanenta pe principiul „il reparam candva, nu-i urgenta, celalalt merge…”

    Tin minte clar ca la un moment dat era Jonny Quest de la ora 16 sau 16:30 si atunci era si o telenovela la care se uita mama. Si pentru ca nu voiam sa ma mai mature mereu de la televizor… am fost putin magarita. Aveam un HC pe care l-am conectat la televizor, am folosit canalul pe care era telenovela pentru el (cred ca era vorba de antena 1). Si am scris un programel ca sa ii afiseze mamei un ecran negru si in partea de sus sa scrie NO SIGNAL (asa cum chiar se intampla sa apara uneori in mod real). Televizorul era pe un corp de mobilier pus cumva pe coltul camerei, in asa fel incat ramanea un fel de spatiu triunghiular in spate. Spre marea mea fericire, acolo in spate era si priza si am putut sa ascund acolo HC-ul fara sa ramana nimic la vedere. Bineinteles, daca mama vedea ecranul ala, ma lasa pe mine sa ma uit la Jonny Quest si doar ma mai bazaia la fiecare cateva minute sa vedem daca nu i-a venit semnalul. Nu mai stiu pe care canal s-a modificat programul intai. Stiu doar ca mama n-a aflat niciodata.

    Răspunde
  • Generatia Sailor Moon aici. Desene si reviste cu abtipilduri. Ce vremuri…

    Răspunde
  • Sailor Moon cred ca a fost seria care am vazut-o integral :))

    Răspunde
  • brontozaurel, esti GENIALA 🙂

    Răspunde
  • Una din cele mai mari frustrai ale copilariei mele e legata in mare masura tot de frustrarea ta doar ca putin diferita. Pe mine ma enerva maxim cand se schimba programul cu care eu eram obisnuit. Intram la ora x sa vad copii de la 402 , scooby doo, lumea lui Bobby ( :)) ) si ce se mai dadea atunci pe fox kids si aveam surpriza sa vad ca in loc de desenul asteptat de mine era ceva ce nu imi placea deloc (aparent eram destul de selectiv cand eram mic).

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu