debransare

IN Casual stuff

Pentru că a venit toamna, articolul ăsta despre centralele electrice are o grămadă de trafic. S-au şi strâns câteva sute de comentarii utile, au apărut câţiva oameni simpatici care răspund la întrebări. Şi lumea întreabă pentru că sunt tot mai mulţi cei conştienţi că RADET o să cedeze foarte curând. De când a venit toamna şi s-a răcit puţin au apărut vreo 3 avarii în zona în care stau, ceea ce a însemnat că au oprit apa de fiecare dată. Probabil că cedează ţevile de la diferenţele de temperatură dintre sol şi apă.

La fel ca în fiecare toamnă a apărut în discuţie legea aia care interzice debranşările. Asta pentru că puţini sunt cei care îşi permit să-şi instaleze o centrală termică pe gaz, mulţi preferând să se debranşeze şi să se descurce cum pot. Vorbim de o investiţie de cel puţin 2500 – 3000 de euro, pe care o amortizezi greu sau deloc. Diferenţa nu e costul mai mic, ci controlul pe care îl ai asupra confortului tău. Gazul ajunge să coste tot cât căldura (subvenţionată!) de la RADET, dar măcar e cald fix când vrei tu. Cât despre centralele electrice, am ajuns la concluzia că sunt doar o himeră, aşa că rămân la mila doamnei Firea. Cu toate astea, sunt convins că interzicerea debranşărilor nu e nici pe departe soluţia de care avem nevoie, ci doar o dovadă de incompetenţă. Citeşte tot articolul

IN Revolte

vintage-853106_1280

Zilele trecute s-au reluat discuţiile legate de o lege mai veche, propus în Senat încă din 2008. Proiectul prevede ca, printre altele, oamenii care locuiesc la bloc şi folosesc serviciul public de încălzire să nu se mai poată debranşa. În forma actuală a proiectului e menţionat că decizia finală trebuie luată de autorităţile locale, adică de primării. Deci chiar dacă legea trece, mai avem o şansă la doamna Firea. Ironic, nu?

Ca de obicei în România, problema e complexă, iar legea asta nu vine s-o rezolve, ba din contră.

Serviciul public de încălzire este unul falimentar. Am mai spus-o şi o repet, RADET (şi celelalte regii din ţară) trebuie să moară. Aceste sisteme sunt depăşite moral şi tehnic pentru că de 25 de ani se fac numai cârpeli. Căldura şi apa caldă sunt furnizate cu întreruperi, mereu mai târziu decât ar trebui, mereu mai prost şi mai scump decât ar fi normal.  Citeşte tot articolul

Meniu