S-a lansat Media Fact Book 2022 acum câteva săptămâni, dar n-am avut timp să citesc raportul din motive de concediu şi alte îndatoriri. Abia acum am ajuns la zi. Oamenii de la Initiative au ajuns la 26 de ani de când editează acest raport, sper să ating şi eu longevitatea asta cu Digital Recap. Citeşte tot articolul
raport
Toţi vă vindem câte ceva
Săptămâna trecută a apărut raportul Blogosfera în România – ediţia 2014, bazat pe un chestionar la care au răspuns 578 de bloggeri. Nu toţi cei importanţi, nu toţi bloggerii comerciali, dar un eşantion destul de reprezentativ, mai ales pentru anumite statistici.
Parcă e ceva mai light decât la ediţiile precedente, dar ştiu ce muncă presupune un astfel de demers şi apreciez ce au făcut Costin şi Alex.
N-o să discut partea de bani, bugetul total e sub 1 milion de euro dacă mă întrebaţi pe mine, însă a fost ceva care mi-a atras atenţia mult mai mult.
În 2011, 34% dintre bloggerii participanţi au zis că n-au avut niciun beneficiu de pe urma blogului. Trei ani mai târziu, doar 12% mai spun că n-au avut niciun beneficiu.
Şi în contextul în care se reia constant discuţia despre cum privesc cititorii advertorialele, mi se pare că venit momentul să ne ocupăm de lucruri mai serioase. E cât se poate de clar că toată lumea în blogosferă vinde câte ceva. Fie că se vinde pe el ca să obţină un job, fie că vinde nişte servicii prin intermediul brandului personal, fie că vinde direct spaţiu publicitar, toată lumea scrie cu un scop. Cu (P) sau fără (P), blogosfera românească a ajuns într-un punct în care scrie tot mai rar doar de dragul de a scrie.
Şi nu-i deloc un lucru rău, e perfect normal în evoluţia unei pieţe, e semn de profesionalizare. Trebuie doar ca cititorul să se obişnuiască cu ideea asta şi să aibă încredere în profesionalismul celui pe care îl citeşte.
Blogosfera de la noi şi de la ei
Victor a publicat o serie de date interesante dintr-un raport privind blogosfera la nivel mondial. Vârsta medie a bloggerilor, principalele subiecte abordate, relaţia pe care o au aceştia cu brandurile, cum fac bani. Cel mai interesant mi s-a părut că „97% dintre bloggerii din SUA sunt în relații de colaborare cu diverse companii și 94% în Finlanda”. La noi cred că procentul e invers: vreo 3% dintre bloggeri au treabă cu brandurile, în timp ce restul nu interacţionează în niciun fel cu companiile. Sau cel puţin asta e impresia mea.
O să ne convingem de asta după ce apare studiul „Blogosfera în România în 2014„, realizat de Costin şi Alex. Cifre pe 2009 şi 2011 există pe linkurile de mai jos:
2009 – http://refresh.ro/2010/10/
2011 – http://refresh.ro/2012/04/
Dacă aveţi un blog, puteţi să completaţi formularul de pe acest link: http://bit.ly/
Bloggerii în scandalul de la Tarom
Acum ceva timp, la TAROM a venit un manager privat. Om cu experienţă, ales pe bune, a început să taie în carne vie şi de-atunci sistemul încearcă să-l scuipe. Au fost tot felul de şicane: ba i-au redus mandatul, ba l-a demis Consiliul de Administraţie şi l-a pus înapoi Ministrul Transporturilor. Ultima ghiduşie venită de la Corpul de Control al Tarom e un raport privind activitatea CEOului belgian.
Evident, din raportul respectiv reiese că s-au cheltuit mulţi bani aiurea, printre altele şi pe o campanie pe bloguri.
Concluzia finală legată de banii daţi pe bloguri este următoarea:
Este evident că achitarea unei sume total de 86.180 euro (69.500 euro + 16.680 euro TVA) pentru promovarea companiei pe blogul unor persoane fizice, gen www.razvanpascu.ro, www.adrianciubotaru.ro, www.victorkapra.ro, www.alexandrunegrea.ro, www.alexradescu.ro, www.tedoo.ro etc. este total nejustificată având în vedere numărul mic al persoanelor care au accesat respectivele bloguri.
Fiţi siguri că aceeaşi concluzie ar fi fost trasă indiferent de numele implicate, indiferent de traficul lor. Că asta era tema dată. Citeşte tot articolul
Dă-mi un ecler!
Cumpără de pe eMAG cu acest link
Ce mai zice lumea.
- zgriptorul la De ce vom căuta să producem cât mai mult în afara țării pentru Aceeași Mărie?
- Silvanus la Am cumpărat mai puțin din cauza unui logo
- Cristian Raduca la Am cumpărat mai puțin din cauza unui logo
- hoinaru la Retrospectivă Radu Mihăileanu la BIFF 2024
- Cristian Banu la Retrospectivă Radu Mihăileanu la BIFF 2024
- monciu la Aş vrea să-i cunosc pe oamenii care au proiectat camionetele de prin Grecia
- vali la Aş vrea să-i cunosc pe oamenii care au proiectat camionetele de prin Grecia
- Alin la „Metrou la aeroport ne trebuia nouă?”