teatru

IN Casual stuff

Nu fac eu foarte des experimente legate de teatru, însă din când în când am şi astfel de abateri de la regulă.

Am primit invitaţia de a participa la piesa „Chiloţii” de Carl Sternheim şi am asigurări că urmează să râd. Piesa se joacă vinerea asta, de la orele 19:00, la Teatrul de Revistă Constantin Tănase. Habar n-am cum e, va fi o surpriză totală. Dar promit să revin după ce o văd. Biletele sunt 30 de lei şi se pot cumpăra de aici.

În plus, am o invitaţie dublă pentru cea mai neobişnuită întâmplare de la teatru. Îmi scrieţi în comentarii şi anunţ mâine câştigătorul.

IN Casual stuff

belgieni_sibiu

Sibiul e singurul loc din lumea asta unde mă simt ca acasă.  Nu ştiu dacă m-aş putea muta de tot acolo, dar sigur ar putea fi o foarte frumoasă casă de vacanţă pentru toate vacanţele mele de acum până la adânci bătrâneţi. Anul trecut am descoperit şi festivalul de teatru, evenimentul pentru care atâţia oameni călătoresc sute de kilometri. Ruxa a reuşit să-mi ofere anul trecut experienţa completă, la pachet cu Faustul lui Purcărete, aşa că mi-am propus încă de atunci să ajung an de an la FITS.

Am reuşit anul ăsta să mă ţin de promisiune alături de o gaşcă foarte mişto. Ne-am dus şi la Faust, ne-am plimbat şi pe la spectacolele de stradă, ne-am şi lipit unii de alţii sub umbrele. Şi am revăzut oameni zâmbitori, aşa cum se întâmplă mereu când ajung acolo. Citeşte tot articolul

IN Teatru

V-am mai spus că nu sunt fanul teatrului underground şi că mie îmi trebuie scenă înaltă şi sală clasică alături de întregul context cultural pentru a savura cum trebuie o piesă de teatru.

Doar că uneori există şi excepţii, cum a fost în urmă cu câteva săptămâni când am nimerit la un teatru. Un teatru este un teatru independent ascuns prin spatele CECului mare, foarte aproape de Splai. E într-o clădire veche, pe care o găseşti cu greu şi care te duce cu gândul la teatrul polonez din al Doilea Război Mondial. Dacă treci peste spaţiul neconvenţional şi sunetele maşinilor de prin apropiere, poţi descoperi teatrul făcut din pasiune.

Treapta a 9-a e spectacolul de absolvire al actriţelor Valentina Zaharia, Patricia Katon, Iolanda Covaci şi Monica Săndulescu şi se tot joacă de 5 ani încoace. Textul lui Tom Ziegler e excelent, însă fără cele două roluri bune făcute de Iolanda Covaci (joacă şi la Teatru Evreiesc de Stat) şi Valentina Zaharia (o puteţi vedea la TNB) n-ar fi pus în valoare.

Povestea o să vă amuze şi o să vă întristeze pe alocuri, iar la final veţi pleca zâmbind. Eu am şi uitat de scenă, scaune confortabile şi tot ce ţine de o sală convenţională, semn că ar trebui să încerc mai des astfel de experienţe.

IN Teatru

Am urmărit în ultima perioadă proiectul Teatral.ro. Faţă de acum 4 luni au evoluat destul de mult. Mie mi-e util pentru că nu mai stau să pândesc piesele pe care vreau să le văd, primesc alerte prin email când apar reprezentaţii noi şi pentru că urmăresc mai uşor anumiţi actori. Din păcate actorii români nu prea au site-uri pe care să anunţe în ce piese joacă, aşa că e destul de greu să afli de toate colaborările cu teatrele bucureştene. Cristi Iacob, de exemplu, joacă la Godot, Teatrul Mic şi Nottara.

Mai aştept un parteneriat cu Eventim şi celelalte teatre care vând bilete în regim propriu ca să putem cumpăra bilete direct de la ei (poate chiar de pe pagina de Facebook?) + o aplicaţie de mobil.

Şi tot la capitolul teatru am descoperit Teatru.pro – un site cu trailere pentru piese. Deocamdată e la început, aşa că mai e de lucrat la clipuri. Unele au sunetul cam slăbuţ, dar iniţiativa e bună. Sper să crească şi asta.

IN Educatie&Literatura

După o nouă seară cu gust amar petrecută într-o sală de teatru, mi-am dat seama că nu doar spectatorii sunt de vină. Teatrele au publicul pe care îl merită, public pe care aşa aleg să-l educe. De nenumărate ori am auzit foşnete şi plescăieli (preponderent după pauză). Asta pentru că publicul modern mănâncă chipsuri, covrigei sau fistic şi bea sucuri acidulate. Ambalajele tuturor fac zgomote deranjante care îţi strică tot cheful, dar nu e exclusiv vina oamenilor, ci şi a organizatorilor, care comercializează fără cap.

Înţeleg că există oameni care ajung direct de la serviciu la unele piese şi sunt înfometaţi, dar pentru asta se pot servi nişte sandvişuri în pauză, nu alune sau fistic. E mai probabil ca omul să intre în sală cu o pungă de chipsuri şi să facă zgomot decât cu un sandviş, nu? Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Săptămâna trecută am ajuns la TNB după o pauză extrem de lungă. Mi-e destul de greu să prind bilete la spectacolele de acolo şi aştept cu interes introducerea sistemului de rezervări online. Ştiam că se renovează de ceva timp şi m-am mirat foarte tare când am aflat că încă se joacă spectacole acolo, în condiţiile în care faţada e într-un mare şantier. Am presupus că au găsit o metodă prin care să facă lucrurile pe rând, să păstreze interiorul intact o vreme.

Dar de fapt e jale. Moloz, pereţi de rigips, şantier în toată regula. Ca să nu mai spun că sala mare a Naţionalului oricum arată jalnic. Pentru că am prins bilete tocmai sus, la cucurigu, la balcon, am avut o privire de ansamblu a dezastrului. Îngrozitor, incomod, jerpelit. Sala Mare de la Naţional îţi dă senzaţia de teatru polonez în timpul celui de-al doilea război mondial. Cel puţin aşa îmi imaginez că trebuie să fi arătat.

Încă nu-mi dau seama de ce se mai joacă acolo, de ce nu s-a găsit o sală liberă pentru câteva reprezentaţii pe lună sau o redistribuire a pieselor (cu decor minimal) în alte teatre bucureştene. Citeşte tot articolul

IN Educatie&Literatura

În primăvară am ratat The Full Monty după ce a fost scos în ultima clipă din programul FITS2012. M-am ofticat şi am sperat să mă nimeresc la Timişoara într-o perioadă în care se joacă musical-ul pus în scenă de Răzvan Mazilu. Câteva luni mai târziu, am dat peste un anunţ pe Facebook. The Full Monty se joacă la Bucureşti, marţi – 13 noiembrie, pe scena Operei Naţionale, în cadrul festivalului „Viaţa e frumoasă!” Citeşte tot articolul

IN Teatru

Deşi sălile de teatru sunt pline, ştiu o grămadă de oameni care nu ajung decât foarte rar să vadă câte o piesă. Până acum vreo 2 ani şi eu eram în această categorie, însă m-am mobilizat şi am început să merg constant. Din fericire, teatrele sunt tot mai deschise către public, tot mai active în promovare şi e din ce în ce mai uşor să-ţi cumperi un bilet.

Poate că aţi văzut deja o serie de concursuri care se desfăşoară zilele astea pe diverse bloguri (1, 2, 3, 4), concursuri care au ca premii bilete la un spectacol foarte bun: Biloxi Blues cu Tudor Chirilă, Paul Ipate şi Bogdan Cotleţ, în regia Iarinei Demian. Am văzut spectacolul anul trecut şi am rămas plăcut impresionat.

Pentru că sunt convins că acesta este genul de spectacol care îţi poate deschide apetitul pentru teatru, am de dat o invitaţie dublă la spectacolul ce va avea loc luni, 22 octombrie, la Palatul Naţional al Copiilor începând cu orele 20:00 pentru comentatorul care a luat cea mai lungă pauză de teatru (adică trebuie să-mi scrieţi când aţi fost ultima oară la teatru şi la ce piesă, dacă a trecut foarte mult timp, câştigaţi). Mă bazez pe voi că n-o să trişaţi 😀 Oricum, toate comentariile vor fi în moderare.

Concursul durează până vineri seară, la orele 20:00, când voi anunţa câştigătorul.

IN Teatru

Cea de-a 22 ediţie a FNT are loc între 26 octombrie şi 4 noiembrie la Bucureşti. Deşi festivalul începe abia vinerea viitoare, biletele au fost puse în vânzare azi şi cred că ar trebui să vă grăbiţi dacă vreţi să prindeţi ceva. Detalii despre program găsiţi aici. Sunt programate o serie de spectacole pe care n-ar trebui să le rataţi.

Insula după Gellu Naum ar fi unul din ele. Am avut ocazia să văd spectacolul la FITS anul acesta şi mi-a plăcut foarte mult.

Familia Tot e un spectacol pe care l-am văzut la Ideo Ideis şi pe care merită să-l încercaţi măcar pentru rolurile făcute de Alexandru Ion şi Sorin Miron. Dacă vă place, după spectacol puteţi să vă întoarceţi aici şi să găsiţi link la un interviu cu Sorin Miron de pe Liternet.

De văzut ar fi şi Carmina Burana, spectacol pe care l-a lăudat lumea la Toamna Orădeană.

Dar eu sper din tot sufletul să prind bilete la Călătoriile lui Gulliver, un spectacol în regia lui Silviu Purcărete. L-am ratat la FITSul de anul acesta, însă sper să-l văd acum, mai ales că sunt 2 reprezentaţii în aceeaşi zi (la TNB).

Din păcate, biletele se găsesc doar la casele de bilete ale fiecărui teatru la care se joacă spectacolele.

PS: Biletele pentru Călătoriile lui Gulliver sunt între 20 şi 70 de lei şi sunt disponibile la Agenţia de Bilete de la TNB. Din principiu aş alege primul spectacol al zilei, chiar dacă e mai devreme.

IN Web

Prin 2007 am luat LaTeatru.ro cu gândul să facem o variantă cu teatre pentru ÎnConcert.ro. N-am mai reuşit să facem nimic cu siteul şi după un timp am pus un link către o aplicaţie foarte utilă de Android.

La fiecare debut de stagiune am zis că o să mă apuc de site pentru că nu există informaţii despre piesele tuturor teatrelor adunate în acelaşi loc. De fiecare dată am abandonat din lipsă de timp, dar mi-aş fi dorit să existe cineva pasionat care să facă un astfel de site.

5 ani mai târziu a apărut Teatral.ro, chiar pe 30 septembrie 🙂 Habar n-am cine e în spatele siteului, mă enervează că nu există un About şi un Contact pe site, mă deranjează că nu pot să ajung la footer, dar e un început bun. Aş mai vrea şi preţuri orientative pentru fiecare piesă, dacă se poate.

PS: Deocamdată nu au decât teatrele din Bucureşti, însă presupun că vor adăuga toate teatrele din ţară.

PPS: Au şi pagină de Facebook, dar n-au ştiut să-i dea un link pe site.

Meniu