teatru

N-aş face o piesă de teatru cu plasare de produse. Din păcate, s-a făcut deja. Cumva, chestia asta îmi aminteşte că până şi teatrul a ajuns rău de tot. Şi putem observa asta din moment ce tot mai multe piese se joacă în cluburi şi baruri. E interesant să vezi teatru în spaţii neconvenţionale, însă actorii se refugiază tot mai des în astfel de spaţii în care îşi pot stabili singuri regulile.

Iar teatrul “convenţional” riscă să fie înghiţit de mirajul publicităţii. În mod normal, omul de comunicare din mine ar fi trebuit să exulte la auzul veştilor despre “Un cuplu ciudat” – prima piesă de teatru cu product placement. Dar iubitorul de teatru n-a putut să-şi ascundă tristeţea. Ce urmează? Să inserăm între replici scurte momente publicitare?

– Domnule, este imposibil, nu poţi să… [Publicitate: Mergeai la toaletă foarte des? Noul Prostamol Uno! ]

În plus, asocierea dintre piesă şi brand nu e deloc fericită. “Un cuplu ciudat” e o piesă slabă, cu un umor uneori inexistent şi alteori ieftin, vulgar, la prima mână. Sigur, cetăţenii din sală se amuzau copios, însă piesa rămâne una cu care n-aş vrea să-mi asociez imaginea. Face parte din piesele de umplutură, categoria B de la Comedie. Iar plasarea de produse, deşi făcută cu o oarecare logică, e pe alocuri intruzivă.