in Casual stuff

Prin Bucureştiul meu, a doua oară

S-ar zice că unui om care a trăit în oraşul ăsta 20 de ani, care a citit tot ce-a putut despre Bucureşti şi care a străbătut la pas fiecare colţ din centru, n-ai avea ce să-i mai arăţi şi nici ce să-i spui. Anul trecut Corina reuşea să-mi arate oraşul în cel mai mişto weekend al anului. Vizitam în premieră Palatul Cotroceni, ajungeam pentru prima oară într-un tur organizat la Casa Poporului şi aflam o mulţime de lucruri interesante la Muzeul Satului (chiar dacă nu eram acolo prima oară).

Chiar mă întrebam ce-ar mai putea să ne arate Corina de data asta. Cu ce-ar putea să mă mai surprindă pe mine?

Am plecat tot de la Piaţa Victoriei pe Podul Mogoşoaiei, spre Academia Militara. Am parcurs încet traseul până la Cercul Militar şi ne-am oprit în Piaţa Palatului, lângă Capşa şi lângă Palatul Telefoanelor, pe locul fostei grădini Oteteleşeanu. Doamna Magda Nicolae, care ne-a fost ghid, a reuşit să dea o serie de amănunte pe care le dau şi eu de câte ori am ocazia.

Am poposit la Academia Militară, am urcat apoi pe dealul Mitropoliei, am băut cafeaua de dimineaţă la Hanul lui Manuc. Pe drum am reuşit în sfârşit să privesc oraşul. Să văd cu mai mare atenţie diverse case pe lângă care trec mereu în grabă. La Mitropolie n-am mai urcat de ani buni. La Hanul lui Manuc încerc de două luni să ajung. La Palatul Mogoşoaia îmi propun să merg de vreo 2 ani. Iar zona Cotroceni n-am parcurs-o niciodată în tihnă, fiind mereu doar un loc de trecere spre casă.

Ce-am aflat în tur şi nu ştiam:

– Calea Victoriei are 3 km de la un capăt la celălalt
– reţeaua subterană a metroului are în total 75 de km
– hotelul Intercontinental a fost inaugurat cu ocazia vizitei lui Richard Nixon
– Muzeul Ţăranului Român are o zonă dedicată colectivizării (n-o rataţi, e mică dar consistentă!)

Ce m-a surprins:

– străduţa asta pe care n-o ştiam, porneşte de pe dealul Mitropoliei şi ajunge într-o zonă de case
– expoziţia de sunete de la Muzeul Ţăranului Român, Pe aripile timpului, deschisă până pe 5 februarie 2012.

Bonus, ceva pentru contul de Google+ (pe care pun doar informaţii legate de limbă şi literatură română):

– că Elefterie înseamnă în greaca veche „cel liber”
– numele cartierului Cotroceni provine de la termenul „a se cotroci

Plimbarea a fost organizată de Corina Georgescu, şefa blogdeturism.ro. Brandurile care au susţinut iniţiativa Corinei sunt: Paralela 45 – sitefacebooktwitterHotel Răzvan – sitefacebooktwitterGroupon România – sitefacebooktwitter Laser Maxx – sitefacebooktwitter. Le mulţumim, nu pentru noi, care ne tot plimbăm prin oraş, ci pentru oamenii din provincie care au avut ocazia să vadă şi altceva în afară de baruri şi hoteluri.

8 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu