În ultimii ani, au rămas câţiva oameni care prind la public indiferent cât ar performa. Liderii incontestabili sunt Ştefan Bănică şi Tudor Gheorghe. Indiferent câte spectacole ar avea, cei doi sunt asaltaţi de cereri şi aproape că nu fac faţă.

Dacă anul trecut Bănică a ajuns să susţină vreo 4 concerte plus cel de la Adevărul Holding, anul ăsta avem parte de 7 concerte cu Bănică. Adică 7 seri din luna decembrie în care omul ăsta o să aibă sala plină.

Cu Tudor Gheorghe e la fel. Anul trecut, când lucram la un proiect intrat momentan în stand-by, am observat cu stupoare că Tudor Gheorghe este cel mai solicitat artist român. Zeci de mailuri am primit de la oameni care cereau bilete. Acum, nici nu apuc să ajung la Universitate, că sigur aflu de 3-4 concerte Tudor Gheorghe. De parcă doar ăştia doi mai există pe lumea asta.

A se nota că şi mie îmi plac, doar că nu înţeleg de unde apare diferenţa asta imensă de interes între plutonul fruntaş şi restul artiştilor care nu ajung să umple nici jumătate de club.

Şi bineînţeles, nu puteam să-l uit pe Hruşcă şi acest stand-up clasic. (de pe la 2.00)

Chiar… cine vrea la Bănică? 😀