Vive la France!

Am terminat Şcoala Centrală. Sau altfel spus, L’École Centrale – prima şcoală de fete din România şi unul din liceele de franceză din Bucureşti. Cel mai.

Pentru Şcoala Centrală erau câteva zile importante în an: Ziua Şcolii (19 martie), Ziua Franţei (din păcate asta pica mereu în vacanţă şi nu se sărbătorea) şi Ziua Francofoniei (20 martie).

Pentru noi ziua şcolii era cel mai bun prilej de chiul. Dar prin clasa a 10-a am reuşit să profităm la maxim. Era abia noiembrie când profa de franceză ne-a spus că vrea să facă o piesă de teatru în franceză cu mine şi Edi. Băieţi săritori, am acceptat imediat şi după vreo săptămână au început repetiţiile. S-a nimerit ca profa să aibă marţea o fereastră  şi să ne ia de la câteva ore. Pe urmă am început să ne învoim noi singuri.

– Ştiţi, facem o piesă de teatru în franceză pentru ziua Şcolii cu doamna profesoară…
– Păi ziua şcolii e în martie!
– Da, dar vedeţi… noi nu ştim franceză aşa bine şi trebuie să repetăm

Uneori ne mai ziceau profii că doamna nu e în şcoală, tocmai a plecat.

Da, ştim asta, dar vrem să repetăm noi, că azi la repetiţii am cam greşit şi am supărat-o pe doamna profesoară, vrem să fim mai buni data viitoare.

Şi ne lăsau. Din noiembrie până în martie ne-am învoit de la zeci de ore, de parcă repetam cel puţin Hamlet sau o adaptare din Tânăr şi neliniştit. De fapt noi aveam o scenetă scurtă din Cei trei muschetari. 5 minute cu totul. Am “repetat” patru luni. Din când în când mai repetam şi cu profa. Ajunsesem să îl învoim şi pe Răzvan care făcea germană! :))

Am fost şi să luăm costume de la Bulandra, altă zi de chiul.

Pe măsură ce se apropia ziua şcolii în timp ce ne învoiam, ca să părem mai convingători, am început să-i invităm pe profi la piesă.

Cum se poate? Ne-aţi ajutat atât şi nu veniţi să ne vedeţi? Ştiţi doar că muncim din noiembrie la piesa asta!

Toată lumea a promis că vine. Ba chiar am invitat şi profi care nu ne predau nouă. Şi ne bazam pe un singur lucru: ziua şcolii era prilej de chiul şi băute. Nu se făceau ore iar profii stăteau să se cinstească în cancelarie. Din când în când mai nimerea unu prin amfiteatru să vadă ce se întâmplă.

Când s-a anunţat programul am răsuflat uşuraţi. Eram vineri dimineaţă la ora 9. Înaintea noastră nişte copii de a 3-a. Amfiteatrul a fost plin cu prichindei de şcoală primară. Dintre profi n-a venit nimeni. Profa de franceză ne-a lăudat încă două semestre de atunci. Ca să nu mai spun că am avut media 10 la franceză tot liceul.

Mai jos aveţi singura dovadă a evenimentului.

În stânga Edi, în dreapta eu

Colecţia completă de poveşti din Şcoala Centrală aici.