Tag

scoala centrala

Şcoala Centrală update (2015)

4

Am fost zilele trecute cu ceva treabă prin Şcoala Centrală. M-am deprimat puţin când mi-am dat seama că au trecut 8 ani de când am terminat liceul, dar pe urmă mi-a trecut. Nu cred că aş mai vrea să fiu în liceu, s-au schimbat multe lucruri. Şi să ne înţelegem, Şcoala Centrală era unul din locurile alea în care treceau anii cu zecile fără să se schimbe ceva. Locul ăla apare în poza ca ilustraţie pentru termenul “conservator”.

Pentru nostalgicii care au învăţat la finalul anilor ’90 – începutul anilor 2000 şi n-au mai reuşit să ajungă pe acolo, iată un scurt update:

– după renovare, nu mai există sală de sport; sala din interiorul liceului a fost transformată înapoi în 2 săli de clasă cu planul de a se construi o sală de sport în spatele uscătorului – a rămas doar planul
– nu mai există butic în liceu, copiii au voie să meargă la Mega Image-ul de vis-a-vis de Biserica Icoanei
– la renovare s-au deschis sălile de la subsol, sunt vreo 6 săli în plus
– odată cu sălile noi s-a mai relaxat programul, nu mai există orar de iarnă şi vară
– au dispărut dulapurile de pe holuri, acum fiecare clasă are dulapurile ei
– în spatele uscătoriei e un mare şantier, nu mai există terenul mic de fotbal, nu se mai fumează acolo
– gangul a fost înălţat, nu se mai poate trece cu maşina; s-a pus o poartă care acum e închisă
– în curte se ajunge doar pe uşile de la P6-P7 şi P8-P9, n-am înţeles exact de ce, probabil ca să-i separe pe prichindeii de la semi-internat

Citeste tot articolul

Mobile Kids la Şcoala Centrală

0

Vineri dimineaţă m-am trezit cu noaptea-n cap ca să ajung la Şcoala Centrală. Sincer să fiu n-am ajuns aşa devreme în 4 ani de liceu decât de vreo 2 sau 3 ori, dar nu puteam să ratez ocazia de a revedea locul în care am trăit cele mai mişto amintiri din adolescenţă. În plus, invitaţia a fost lansată de cei de la Mercedes-Benz, care au lansat programul Mobile Kids, alături de Salvaţi Copiii România. Şi abia aşteptam să văd că este iniţiat un proiect de educaţie rutieră în şcoli, mi se pare extrem de necesar.

Andi Moisescu, Preşedintele Organizaţiei Salvaţi Copiii România, a susţinut vineri o oră de educaţie rutieră pentru prichindeii de la clasele a III-a din Şcoala Centrală. Puştii au răspuns foarte entuziasmaţi la întrebările legate de semne de circulaţie, au ascultat cu atenţie sfaturile venite de la Andi şi voluntarii Salvaţi Copiii şi, la final, au făcut poze cu MOKI, mascota programului. Materialele informative pe care le-au primit cei mici sunt menite să-i responsabilizeze şi pe părinţi, care uneori poartă o mare parte din vină pentru comportamentul neadecvat al copiilor lor în trafic.

Sper din tot sufletul ca acest program să se extindă cât mai mult în toată ţara, momentan sunt vizaţi aproximativ 3000 de copii care vor participa la aceste ore educative în şcoli. Programul iniţiat de Daimler în urmă cu 12 ani este la prima ediţie în România şi include un parteneriat cu postul de radio Itsy Bitsy. Mi-aş dori să aud că cei de la Mercedes-Benz România vor continua şi anul următor, cu mult mai mulţi participanţi, până când orele de educaţie rutieră vor deveni ceva obişnuit în şcoli. Cred că e nevoie de un demers cât mai amplu, poate venit de la mai multe companii, pentru ca pietonii din ţara asta să înţeleagă că e important să se comporte responsabil pe stradă. Iar educaţia asta începe de la cele mai mici vârste.

Mai multe detalii despre proiectul Mobile Kids la nivel mondial găsiţi pe siteul oficial.

Colţuri de Bucureşti – Şcoala Centrală

0

2 minute despre Şcoala Centrală cu Gabi Sandu, un fost coleg de liceu. Chiar e un colţ mişto din Bucureşti.
Alte colţuri de Bucureşti.

Arhanghelii Literaturii Române (19)

0

Strada Icoanei e destul de aglomerată, mai ales pe la prânz. Acum s-au montat nişte semafoare şi are sens unic, însă pe vremuri circulau maşini în toate sensurile. Şoferii care treceau pe lângă Şcoala Centrală la prânz erau nevoiţi să facă slalom printre maşini puse pe avarie (părinţii ăia care îşi aduceau copilul până în poartă), elevi de şcoala primară, elevi de gimnaziu, liceeni, bunici, părinţi şi profesori. O veselie.

Din păcate s-au produs şi câteva accidente uşoare de-a lungul timpului. Şi de fiecare dată când avea loc un astfel de incident, se dădea directivă la poartă să nu mai iasă elevii din curte pe timpul pauzelor. Deşi curtea Şcolii Centrale e una imensă, exista un singur magazin amărât care vindea la supra-preţ biscuiţi, sucuri şi chipsuri. Dar peste drum era o patiserie cam dubioasă (acum s-a închis şi clădirea mai are puţin şi cade) la care se făcea o coadă imensă. Mai târziu s-a deschis şi o şaormerie bunicică în capătul străzii – un motiv în plus să nu mai cumpărăm covrigei scumpi de la magazinul din interior.

Citeste tot articolul

Arhanghelii Literaturii Române (18)

0

Ştergem praful de pe rubrica cu amintiri din liceu, nu vor mai fi pauze aşa lungi, promit.

Când nu chiuleam pe motiv de competiţii sportive sau concursuri de graffitti şi nici n-aveam de jucat în vreo piesă de teatru, se mai nimerea să scăpăm de ore pur şi simplu. Aveam o profă foarte sensibilă, care ţinea mult la noi şi care avea uneori impresia că suntem surmenaţi. Cum noi învăţam pe bune la o singură materie – limba şi literatura română, nu prea aveam cum să obosim aşa mult (poate de la prea mult baschet şi fotbal), dar intram în joc şi ne făceam rost de scutire pentru câteva ore.

De cele mai multe ori era de ajuns ca unul din noi să stea liniştit în banca lui şi să privească spre catedră cu o mină tristă şi profa imediat se activa: “Alex (Edi/Răzvan) eşti bine?”. Nici nu era nevoie să spui ceva. O tânguială era de ajuns şi în 5 minute erai cu ghiozdanul în spate pornind spre spital şi mai apoi spre casă. Şi ca să nu ţi se facă rău şi să cazi pe stradă, veneau şi 2 colegi cu tine, care aveau învoire 2-3 ore, adică exact cât să nu mai fie nevoie să se întoarcă la şcoală în ziua respectivă.

Citeste tot articolul

Monica Jitariuc – 4 ani în Şcoala Centrală

1


Foto: Arhiva personală Monica Jitariuc

Continuăm seria de interviuri cu oameni mişto, chiar dacă a trecut mult timp de la ultimul. Monica Jitariuc e Head of Social Media la The Practice (agenţia de PR din Leo Burnett Group), scrie pe blog din 2006, iar eu am început să o citesc prin 2008 – când lucra la Friends. Înainte de toate (cel puţin cronologic vorbind), Monica e absolventă a Şcolii Centrale din Bucureşti. Născută în Sighişoara, Monica a ales să facă liceul la Bucureşti, trăind 4 ani în internatul liceului (iniţial – Pensionul Domnesc de fete). 

Ai ales să faci liceul la Bucureşti, la aproape 300 de km de casă. De ce?

Aveam 14 ani, îmi placea enorm limba franceză, eram din Sighişoara. M-a întrebat mama: “Şi, la ce liceu vrei să mergi? La Elidade, la info? (“Mircea Eliade” era cel mai bun liceu din oraş, şi, desigur, cea mai tare clasă era cea de informatică). Şi am zis: “Nu, nu vreau real, cu atât mai mult informatică”. Şi am avut norocul să am o mamă care a continuat: “Şi, unde ai vrea?” Şi atunci am zis că vreau să fac ceva cu multă franceză. Şi s-a sfătuit mama cu tata şi au decis că Bucureşti. De fapt, sincer, părinţii mei au fost cei curajoşi: m-au lăsat să vin să fac franceză la Bucureşti.  Şcoala Centrală era lângă Parcul Icoanei şi lângă Parcul Icoanei trăia o ruda mai îndepărtată şi mama ştia zona mai bine şi am mers direct la Şcoala Centrală. Acolo am şi rămas.

Citeste tot articolul

O ocazie specială la Noaptea Muzeelor

0

Sâmbătă noapte va avea loc o nouă ediţie a Nopţii Muzeelor. Toată lumea se va buluci să vadă într-o singură noapte zeci de muzee pe care 365 de zile pe an le ignoră. Nimic nou până aici, au tot fost nopţi ale muzeelor în ultimii ani. Numai că anul acesta aveţi ocazia să vizitaţi şi Pensionatul domnesc de fete aka Şcoala Centrală.

Între orele 20:00 şi 01:00 veţi putea participa la tururi ghidate în engleză, franceză şi română.

Veţi afla despre istoria monumentului ridicat de arhitectul Ion Mincu, despre particularităţile stilului neoromânesc în arhitectură şi veţi auzi poveşti ale domnişoarelor secolului al XIX-XX-lea, toate absolvente ale „Pensionatului domnesc de demoazele” din Bucureşti.

Se mai promite şi ceai cu lămâie după reţeta originală a şcolii (habar n-aveam că există aşa ceva). Detalii aici şi aici.

Să sperăm că n-o să plouă.

Arhanghelii Literaturii Române (17)

3

Cred că prima chestie care m-a dat pe spate la Şcoala Centrală au fost dulapurile. Pe holurile şcolii erau nişte dulapuri de-alea cum au toţi liceenii în filmele americane. Sau, mă rog, aproape ca alea. Varianta românească (şi, deci, adaptată) presupunea că fiecare 3-4 elevi erau obligaţi să împartă câte un dulap – din lipsă de spaţiu. Holurile erau mici, dulapurile erau puţine şi oricum nu aveau acces decât elevii de liceu (la Şcoala Centrală sunt clasele 1-12).

Citeste tot articolul

Arhanghelii Literaturii Române (16)

3

Trebuie să fi fost prin clasa a 10-a când a avut loc toată povestea cu jurnaliştii răpiţi în Irak. Am auzit într-o seară la ştiri că sunt 3 români răpiţi însă n-am dat prea mare atenţie subiectului. Sigur, erau vremuri istorice, însă problema nu mă atingea în vreun fel. Însă a doua zi la şcoală se vorbea cum că unul dintre jurnalişti ar fi fratele profei noastre de fizică, supranumită Fifi. Asta schimba cu totul lucrurile!

Pentru că eram nişte tineri cetăţeni cu spirit civic, am hotărât să mergem la mitingul de solidaritate care se organiza la Universitate. Întâmplător (total întâmplător!), acest protest avea loc în timpul orelor de curs. Am discutat cu profesorii, le-am spus că suntem solidari cu doamna Fifi şi ne-am cărat la protest. Ba chiar am mai vândut pontul şi altor colegi, încât am reuşit să ne strângem vreo 100 de elevi bezmetici.

În prima zi am fost la protest cu toată clasa. Era destul de cald (un început de primăvară) şi am stat acolo cam cât ţineau orele de la liceu. Erau câteva sute de oameni, toţi scandau. Unii aveau o problemă cu guvernul care trimite trupe în Irak, alţii cu războiul în sine, alţii strigau împotriva americanilor. La un moment dat şi-a făcut apariţia şi profa noastră de fizică, vizibil afectată de toată povestea.

A doua zi nu s-au mai strâns nici un sfert din protestatari. Însă noi eram acolo, pe baricade. Şi în următoarea zi, şi în următoarea. Cred că am stat în piaţă vreo săptămână. La televizor se vorbea de mitinguri de solidaritate însă noi eram vreo 15 liceeni ameţiţi, vreo 4-5 revoluţionari, încă vreo 2 care aveau ceva cu guvernul şi nişte oameni ai străzii. Ah, şi vreo 2 jandarmi care supravegheau obiectivul. Studenţii veneau şi plecau iar noi rămâneam acolo, să protestăm.

Profa a mai venit de vreo 2 ori şi s-a prins că noi găsisem şi în asta pretext de chiul. Totuşi, în mod ciudat, după ce toată povestea s-a încheiat şi am aflat cu toţii că era o făcătură, toată clasa a primit câte un zece sau doi. În semn de apreciere.

Colecţia completă de poveşti din Şcoala Centrală aici.

Arhanghelii Literaturii Române (15)

8

În liceu aveam un coleg. Bine… aveam mai mulţi colegi, dar aveam unul pe care îl chema Ştirbu. Băiat bun, uneori mitoman dar săritor în majoritatea situaţiilor şi un bun mijlocaş de bandă. La momentul respectiv asta cu fotbalul conta mai mult decât exagerările lui devenite marcă înregistrată.

Tot în liceu aveam o profesoară de biologie. Genul Cruela De Vil, aproape de pensionare, mereu (dar MEREU!) încruntată, foarte aspră. O femeie dură, un profesor extrem de bun. Doamna Manta era o teroare pentru toţi filologii şi aşteptam cu nerăbdare momentul pensionării, care părea că se îndepărtează tot mai mult pe măsură ce trecea timpul.

Citeste tot articolul